Vieți distruse

Cadere

Stateam într-un scaun cu rotile si nu doar pentru ca ieseam din spital si trebuia sa fiu dusa pana la masina din cauza ca eram slabita ci pentru ca acest accesoriu va deveni permanent in viata mea.
Doctorul mi-a dat mari sanse de recuperare totala dar in toate sansele astea eu vad doar una.
Nu stiam ce simt mai tare...tristete,furie,mila...desi toate la un loc îmi aduceau depresia în care ma prabusam câte putin în fiecare zi.
20 de zile de coma si inca 14 de stat printre peretii albi ai spitalului,înfasurata în fire si ace si sute de investigati ca sa plec acasa pe doua roti.
Soarta luase o întorsatura exagerata si ma aruncase tocmai din vârf,acolo urcasem cu grija dar acum cadeam pravalindu-ma ca un bolovan si o faceam fara încetare.
Cu totii imi fusese aproape si ma încurajase pe rând dar la ce mai erau bune cuvintele când situatia mea era critica.

Esti gata?!...ma întreaba Emy cu voce calda.

Imi sterg lacrimile,nu vroiam sa ma vada din nou plângându-mi de mila si imi intorc capul spre el zâmbindu-i.

Sunt pregatita sa ma întorc acasa...îi raspund.

Desi mama insistase mult sa ma mut înapoi cu ei ca sa fiu in permanenta sub supravegherea ochilor vigilenti,am refuzat-o cat am putut de frumos zicâmdu-i ca imi este mai bine in campus...sa ma pot acomoda cu locul pentru ca voi intra in ultimul an si nu voi putea face fata cu toate si mai ales cu distanta...a fost scuza mea.
Dar gândul imi era la Emy...mi-a spus ca mama il invinovatea de accidentul meu...dar el nu avea nici cea mai mica vina...nici macar Alex care am aflat ca întradevar ma iubea...singura vinovata eram eu si tot eu trebuia sa ies la liman.

Asteapta...ii zic când se apropie de mine...Am asta pentru tine...'La multi ani' pentru ziua pe care probabil ai petrecut-o plângând langa patul meu...ii întind scrisoarea ce o scrisesem pe furis zilele trecute.

O prinde în mâna vrând sa o desfaca însa îl opresc.

Te rog nu acum...vreau sa fi singur si sa meditezi la ceea ce vei citi.

Imi da aprobatori din cap,pe urma prinde manerele scaunului cu rotile prefacându-se ca ambaleaza o masina  si iesim amândoi în holul ce îmi reda libertatea.

.....

Bine ai veniittt...se aud o multime de glasuri strigând în cor cand intru pe usa apartamentului.

Baloane,pancarde de bun venit si prietenele mele nebune purtau coifuri de petrecere si probabil ca ii silise si pe restu.Aratau caraghios...m-au amuzat dar nu de o petrecere aveam nevoie.As fi vrut mai mult sa ramân singura si sa îmi inec amarul.
De lacrimi nu am scapat atunci când Ela si Naty au sarit pe mine sa ma îmbratiseze.

Va iubesc...le soptesc strângându-le tare...Va multumesc din suflet.

Naty se sterge înainte ca roua din ochii ei sa îi ude obrazul.Nu vroia sa ma intristeze asa ca tipic ei incepe sa topaie ca un ied batând din palme.

Cand ma plimbi si pe mine cu 4×4?!...imi zice zâmbind si toti pufnesc în hohote de râs,inclusiv eu.

Promit ca prima tura pe tine te fac,dar cand o sa scap de el...ti-l fac cadou...zic aratându-mi optimismul în fata lor.

Asa sa faci...adauga Ela...doar ca Naty il vrea tunat pe aici ,pe colo...arata ea cu degetul...

Si daca se poate vopsit roz cu floricele ar fi si mai belea...face haz de necaz Naty.

Asta o rezolv eu si sper cat mai curând...vine în ajutor Emy.

Inaintez în încapere salutându-i si pe ceilalti.Bogdan,Tibi,Vlad, era chiar si Laur cu noua iubita am presupus pentru ca nu o cunosteam si ii vedeam apropiati iar în spatele lor statea retras Alex.
Ma privea dar nu cu o facea mereu,ii pierise pofta din ochi...îl credeam...cine ar mai iubi o invalida.

Marturisirea lui m-a facut sa il iert,iubirea împletita cu obsesia pentru mine l-a împins la acest gest extrem.Cat am stat în spital ma gândisem la asta...si eu as fi facut la fel daca Emy mă respingea,as fi recurs la toate metodele.Acum stiu pentru ca iubesc din toata inima,nu mai eram suparata...gresise...la fel si eu.

Îi zâmbesc,credeam ca asa îi voi da raspunsul ce îl astepta probabil,dar el îsi face loc sa iasa si trece pe lânga mine fara macar sa ma mai priveasca.

Alexxx...zic dar glasul mi se stinge.

Emil se uita la mine iar eu raman cu privirea spre usa care tocmai se închidea.

O sa ii treaca,se va întoare...îmi sopteste Emy aproape de ureche.

Ma simteam ciudat,de ce Alex trezise în mine ceva pe care pana acum aproape ca nu exista,nu îi suportam nici prezenta iar acum îl doream în preajma mea.Oare Emy îsi daduse seama de asta?!...Îl strigasem la spital când m-am trezit din coma desi ar fi trebuit sa îl strig pe cel ce a fost lânga mine mereu.
Cert este ca de atunci am vazut în Alex vocea ce m-a ridicat si m-a readus la viata,cel care mi-a  intins mâna si m-a scos din adâncul în care nu credeam ca voi mai iesi vreodata...asa mi-l aminteam,tot ce se intamplase inainte sa stersese pur si simplu.

Probabil...îi zic sa par indiferenta....Ma poti duce în camera mea,sunt obosita.

Cum doreste printesa mea si nu iti face griji ma ocup eu de ceilalti...si îmi saruta crestetul capului.

Imi parea rau ca nu puteam fi în ton cu ei,au vrut sa imi faca o surpriza dar si-au ales prost ziua.Nu aveam chef de mine dar altceva.
Emy ma duce spre dormitor,ma cuprinde în brate si ma aseaza pe pat.

Esti ok asa?!

Da,te poti duce.

Ma întorc imediat iubito,sa nu adormi...si imi trimite un pupic suflat din palma.

Nu e nevoie...mai ramâi cu ei,nu vreau sa se simta dati afara...vezi tu ce le spui.

Ordinul tau e porunca pentru mine,odihneste-te...si imi face o plecaciune ca unei regine iar eu ii fac semn ca se poate retrage,îmi zâmbeste cu gropitele dulci la vedere si pleaca.

Cand usa se închide lacrimile îmi inunda fata,le tinusem prea mult si acum curgeau incontrolabil.In cap aveam o mie de ganduri si dintr-o data parca mi-as fi dorit sa nu ma fi trezit...visam frumos...mergea pe nisipul moale,alergam de mâna spre mare si priveam rasarituri si apusuri la nesfârsit...acum izbita de realitate sunt doar într-o cadere libera fara sfârsit.