Vieți distruse

Stiu ca nu te voi uita...

Se lasase întunericul iar atmosfera se racorise,un vânt linistit dar rece îsi facea prezenta rascolind frunzele ce începuse sa acopere pamântul.
Imi trag gluga pe cap si bag mâinile în buzunar.Simt o bucata de hartie îndesata acolo si o ating cu mâna crezând ca este scrisoarea ce o uitasem în hanorac.Mi-am adus aminte ca pe aceea o pusesem bine într-o carte asa ca am scos micul patrat din buzunar.
Era un bilet,sau ce naibi era...ma grabesc sa îl desfac.Scrisul mic si frumos îl cunosteam deja.Caut un loc unde sa ma asez si încep sa citesc în gând.

Stiam ca te vei întoarece într-o zi.
Poate ca atunci ma vei ierta pentru plecarea mea fara sa îti spun 'Ramas bun'.
A fost mai bine asa,daca te-as fi vazut probabil ca ma razgândeam si ramâneam legata de un loc ce nu mai îmi apartine.
Vei fi bine,poate chiar mai bine fara mine.Tot ce îti cer este sa ma uiti, sa ai grija de tine si sa îti gasesti pe cineva la fel de bun pentru ca meriti.
Eu stiu ca nu te voi uita niciodata pentru ca pe pielea mea va sta pe veci inceputul numelui tau dar vreau sa fi fericit sau macar sa încerci.
Nu stiu daca ma voi mai întoarce vrodata asa ca nu trebuie sa ma astepti.Nu sta în loc din cauza mea,gasesteti o fata care sa te faca sa simti din nou ceea ce ai simtit pentru mine cândva.Fii fericit Emy entru ca o meriti din plin.

Adio dragostea meu.

Nu era doar un bilet de ramas bun...era unul de adio.Acum stiam de ce nu avusese curajul sa îmi spuna în fata,nu vroia sa ma minta.

Nici eu nu te voi uita iubita mea...spun în timp ce împaturesc ultimele cuvinte de la ea si le tin strâns în palma.Acum mai mult ca niciodata ma îndemna sufletul sa fac ceea ce mi-am propus.

Stiam exact la cine trebuie sa ajung speram doar ca Nadia sa fie înca acolo.
Ma apropi de intrare si deschid usa.Un sunet de clopotel îmi anunta prezenta iar fata de la receptie sare de pe scaun ca arsa.Probabil ca era preocupat de cu totul altceva decât de primirea clientilor.

-Nadia este?! ...întreb eu iar ea ma priveste cu o spânceana ridicata.

-Cine >ntreaba?!...mi se adreseaza învârtind pixul între degete si masurându-ma din cap pâna în picioare...Ai programare...si începe sa rasfoiasca agenda de pe birou cu zgomot.

-Nu am,vreau doar sa vorbesc cu ea.

-Vorbitul fara programare în timpul seviciului este interzis angajatilor...Este ora 19:00,daca m-ai asteptati putin la ora 20:00 se închide salonul si puteti vorbi atunci cat vreti...îmi turuie lingându-si pofticioasa buzele de parca i se uscase de la atat vorbit.

Ma apropi de ea si îi zâmbesc încercând sa obtin ceea ce voiam,o vad cum se fâstâceste dar se trage mai langa mine cu buzele întredeschise parca vrând sa o si sarut.

-Te rog frumos...este o urgenta majora, si nu mai poate astepta,crezi ca poati...îi soptesc aproape de buzele tuguiate.

-Hei...Buna Emil,ce vant te aduce pe aici?!...se aude vocea Nadiei iesind din camera alaturata.

Receptionera face ochii mari si se retrage prefacându-se ca are de lucru.
Nadia îmi zâmbeste si îmi face semn sa o urmez.

-Dar domul nu are programare...spune ratutita si cu voce pitigaiata.

-Acum are...zice hotarâta Nadia.

Intru în camera cu sufletul la gura si cu un singur gand...Nerabdare ma face sa vorbesc primul.

-Stii de ce am venit?!...fac o pauza.Vreau un tatuaj,la fel ca cel al Ioanei doar ca va fi pe dreapta...iar emotia îmi face inima sa tresalte si corpul mi-e strabatut de un  tremure.Ciudat pentru ca nu era deloc frig.

-Esti sigur de asta?!

-Sunt absolut sigur...stiu ca asa nu o voi uita niciodata.Inafara de locul care îl ocupa în inima mea vreau sa îmi ramana pe piele impregnat pentru totdeauna initiala femeii pe care o iubesc.

-Atunci urca-te aici pe scaun si sa ne apucam de treaba...îmi spune cu un rânjet ca sa nu îmi dea timp sa ma razgândesc.

Dupa cateva sferturi de ora eram multumit.Nu duruse prea tare si chiar daca ar fi durut merita tot efortul.
Acum aveam acea initiala si o adoram,stiam ca o voi pastra mereu cu mine indiferent daca viata ne va aduce sau nu din nou împreuna.

-Multumesc Nadia.

-Nu ai pentru ce Emil si te rog...ai rabdare cu ea.Stiu e dificila si încapatânata uneori dar o cunoac de atâtia ani si pot sa îti spun cu mâna pe inima ca nu va parasi niciodata ceea ce iubeste si pe tine chear i s-a pus pata rau de tot...îmi spune ea înainte sa ies pe usa.

Alesesem sa fac ceea ce si ea a facut pentru mine candva...sa îmi demonstreze ca nimic nu e întamplator si fiecare ajunge la un momentdat la urmatoarea etapa.
La ea se întamplase mai devreme...eu pana sa o pierd nu îmi dadusem seama cat de mult o iubeam si cat de pustie si fara sens era viata fara ea.Gresisem abandonând-o iar ea avea dreptul sa aleaga.Acum nu îmi ramâne decât sa sper ca alegerea ei va fi în favoarea mea si îmi va da un semn atunci cand va fi pregatita.