Vieți distruse

Stiu ca nu te voi uita...

Se lasase intunericul iar atmosfera se racorise,un vânt linistit dar rece isi facea prezenta rascolind frunzele ce incepuse sa acopere pamântul.
Imi trag gluga pe cap si bag mâinile in buzunar.Simt o bucata de hartie indesata acolo si o ating cu mâna crezând ca este scrisoarea ce o uitasem in hanorac.Mi-am adus aminte ca pe aceea o pusesem bine intr-o carte asa ca am scos micul patrat din buzunar.
Era un bilet,sau ce naibi era...ma grabesc sa il desfac.Scrisul mic si frumos il cunosteam deja.Caut un loc unde sa ma asez si incep sa citesc in gând.

Stiam ca te vei intoarece într-o zi.
Poate ca atunci ma vei ierta pentru plecarea mea fara sa iti spun 'Ramas bun'.
A fost mai bine asa,daca te-as fi vazut probabil ca ma razgândeam si ramâneam legata de un loc ce nu mai imi apartine.
Vei fi bine,poate chiar mai bine fara mine.Tot ce iti cer este sa ma uiti, sa ai grija de tine si sa iti gasesti pe cineva la fel de bun pentru ca meriti.
Eu stiu ca nu te voi uita niciodata pentru ca pe pielea mea va sta pe veci inceputul numelui tau dar vreau sa fi fericit sau macar sa incerci.
Nu stiu daca ma voi mai intoarce vrodata asa ca nu trebuie sa ma astepti.Nu stai in loc din cauza mea,gasesteti o fata care sa te faca sa simti din nou ceea ce ai simtit pentru mine cândva.

Adio dragul meu.

Nu era doar un bilet de ramas bun...era unul de adio.Acum stiam de ce nu avusese curajul sa imi spuna in fata,nu vroia sa ma minta.

Nici eu nu te voi uita iubita mea...spun in timp ce impaturesc ultimele cuvinte de la ea si le tin strâns in palma.Acum mai mult ca niciodata ma indemna sufletul sa fac ceea ce mi-am propus.

Stiam exact la cine trebuie sa ajung speram doar ca Nadia sa fie inca acolo.
Ma apropi de intrare si deschid usa.Un sunet de clopotel imi anunta prezenta iar fata de la receptie sare de pe scaun ca arsa.Probabil ca era preocupat de cu totul altceva decât de primirea clientilor.

Nadia este?! ...intreb eu iar ea ma priveste cu o spânceana ridicata.

Cine intreaba?!...imi zice invârtind pixul intre degete si masurându-ma din cap pâna in picioare...Ai programare...si incepe sa rasfoiasca agenda de pe birou cu zgomot.

Nu am,vreau doar sa vorbesc cu ea.

Vorbitul fara programare in timpul seviciului este interzis angajatilor...Este ora 19:00,daca m-ai asteptati putin la ora 20:00 se inchide salonul si puteti vorbi atunci cat vreti...imi turuie lingându-si pofticioasa buzele de parca i se uscase de la atat vorbit.

Ma apropi de ea si ii zâmbesc incercând sa obtin ceea ce vroiam,o vad cum se fâstâceste dar se trage  mai langa mine parca vrând sa o sarut.

Te rog frumos...este o urgenta majora, si nu mai poate astepta,crezi ca poati...ii soptesc aproape de buzele tuguiate.

Hei...Buna Emil,ce vant te aduce pe aici?!...se aude vocea Nadiei iesind din camera alaturata.

Receptionera face ochii mari si se retrage prefacându-se ca are de lucru.
Nadia imi zâmbeste si imi face sem sa o urmez.

Dar domul nu are programare...spune ratutita si cu voce pitigaiata.

Acum are...zice hotarâta Nadia.

Intru in camera cu sufletul la gura si cu un singur gand...Nerabdare ma face sa vorbesc primul.

Sti de ce am venit?!...pentru ca vreau un tatuaj,la fel ca cel al Ioanei doar ca va fi pe dreapta...iar emotia imi face inima sa tresalte si corpul sa imi tremure.Ciudat pentru ca nu era deloc frig.

Esti sigur de asta?!

Sunt absolut sigur...stiu ca asa nu o voi uita niciodata.Inafara de locul care il ocupa in inima mea vreau sa imi ramana pe piele impregnat pentru totdeauna initiala femeii pe care o iubesc.

Atunci urca-te pe scaun si sa ne apucam de treaba...imi spune cu un rânjet ca sa nu imi dea timp sa ma razgândesc.

Dupa cateva sferturi de ora eram multumit.Nu duruse prea tare si chiar daca ar fi durut merita tot efortul.
Acum aveam acea initiala si o adoram,stiam ca o voi pastra mereu cu mine indiferent daca viata ne va aduce sau nu din nou impreuna.

Multumesc Nadia.

Nu ai pentru ce Emil si te rog...ai rabdare cu ea.Stiu e dificila si incapatânata uneori dar o cunoac de atâtia ani si pot sa iti spun cu mâna pe inima ca nu va parasi niciodata ceea ce iubeste si pe tine chear i s-a pus pata rau de tot...imi spune ea inainte sa ies pe usa.

Alesesem sa fac ceea ce si ea a facut pentru mine candva...sa imi demonstreze ca nimic nu e intamplator si fiecare ajunge la un momentdat la urmatoarea etapa.
La ea se intamplase mai devreme...eu pana sa o pierd nu imi dadusem seama cat de mult o iubeam si cat de pustie si fara sens imi era viata.Gresisem abandonând-o iar ea avea dreptul sa aleaga.Acum nu imi ramânea decât sa sper ca alegerea ei va fi in favoarea mea si imi va da un semn atunci cand va fi pregatita.