Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")

Unsprezece

 —Thea? Ești bine?

  I-am recunoscut vocea lui Dimitri chiar înainte ca imaginea chipului lui să mi se materializeze în fața ochilor. 

  —Dimitri? Ce s-a întâmplat?

  —Ai bătut la fund trei câini parapsihici, spuse o voce din stânga mea. Am întors capul și l-am văzut pe Christian depărtându-se de lângă peretele de care stătuse rezemat și venind spre patul meu. 

  —Am ce?

  —Ai luptat cu câini-parapsihici și ai câștigat, spuse Dimitri. Patru dintre ei erau morți când am ajuns eu și al cincilea te-a atacat pe tine. L-am ucis, dar nu înainte ca el să te fi rănit.

  Amintirile din poiană prindeau contur în mintea mea. Plimbarea cu Christian, atacul „lupilor” și lupta. Am ucis primul animal după ce m-a rănit la braț și ceilalți doi încercând să îl apăr pe Christian.

  —Ai fost rănit, mă adresez lui Christian. Sângerai.

  —Da, dar m-ai vindecat tu, chiar înainte să fii și tu la rândul tău rănită. Făcu o mică pauză și apoi adăugă: Mulțumesc. M-ai salvat.

  După ce am fost pusă la curent și asigurată de mai multe ori că nu am delirat deloc și pe perioada inconștienței mele nu am scos nici un singur sunet. Cred că asta i-a îngrijorat cel mai mult. Christian a plecat să le caute pe Lissa și Rose pentru a le pune în temă cu starea mea, iar eu am rămas în salon cu Dimitri și Aky. Amândoi mă priveau țintă, și dacă la Aky nu eram sigură ce ar fi vrut să spună, dacă ar fi vrut să spună ceva, dal la Dimitri știam. Îi simțeam agitația combinată cu alte sentimente în contradictoriu. Bucurie, tristețe, furie, compasiune.

  —Haide, dă-i drumul, îi spun. Spune tot ce ai de spus. Sunt suficient de bine ca să rezist. 

  De atât a fost nevoie ca să dezlănțui furtuna. Și știam că asta era doar începutul, pentru că în curând avea să fie și Lissa aici și la fel și Rose, iar a supra mea și a lui Christian se vor întoarce patru perechi de ochi încruntate. Atunci avea să fie atunci, dar dacă puteam face fața discuției în particular cu Dimitri, puteam trece și peste aia.

  —Cum ai putut să faci asta? Să te aventurezi în pădure după toate cele întâmplate recent. Ai avut mare noroc.

  Credeți-mă, discursul lui Dimitri a fost mult, muuult mai lung de atât. A început să îmi spună cum s-a simțit văzându-mi rănile și cum avea impresia că el are acele răni. Dar slavă Domnului, m-au adus la clinică la timp și Lissa mi-a vindecat rănile așa cum am făcut și eu cu Christian. Sincer, cred că discursul a fost mult mai lung de atât, dar pe mine mă pierduse la „aveam impresia că eu am acele răni.” Asta chiar era ceva ciudat. 

  Probabil ar fi spus mai multe, dar simțeam nevoia să părăsesc sfera asta a seriozității și să îmi întăresc buna dispoziție, așa că l-am întrerupt cred că pe la jumătatea discursului lui. 

  —Nu vrei mai bine să îmi spui cât de bine m-am descurcat cu acei câini și să lăsăm asta pe altă dată.

  Dimitri medită o clipă asupra acestui aspect și asta îmi amintea că mai avea o curiozitate.

  —Felul în care ai luptat a fost impresionant. L-ai apărat pe Christian cu prețul vieții tale, o prostie după părerea mea, pentru că se putea rezolva și altfel, dar foarte impresionant. De unde ai găsit forța să îi rupi maxilarul acelui câine?

  —Nu știu nici eu. Știu doar că trebuia să îl protejez pe Christian și să împiedic animalele să avanseze. Trebuia să lupt. Asta am știut-o din prima clipă când i-am văzut apărând în poiană.