Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")

Șapte

  O adiere ușoară îmi gâdilă pielea. Vroiam să îl înghiontesc pe Dimitri pentru a se da jos să închidă ușa cabanei, dar când am întins mâna în spatele meu am avut surpriza să nu găsesc nimic. Am deschis brusc ochi și m-am ridicat în capul oaselor căutându-l cu privirea prin cabană, dar se pare că și cabana dispăruse.

  Mă aflam în camera mea din incinta academiei, iar briza pe care o simțisem pe piele era datorată ferestrei deschise. Era întuneric, adică lumină pentru moroi… Știți chestia asta e destul de derutantă. Ok, să încerc din nou. Prin fereastra deschisă vedeam stelele scânteietoare și luna. Aerul, deși rece, era proaspăt și mă ajută să mă dezmeticesc.

  Seara trecută fusese una destul de agitată, iar eu fusesem foarte obosită psihic. Toate amănuntele usturătoare, și vechi și noi, toate trăite și retrăite noaptea trecută, îmi reveniră în minte asemenea unui fulger. Și cu aceeași viteză l-am alungat. Tot ce se întâmplase aseară, absolut tot trebuia date uitării. Important era momentul de față și Dimitri.

  Discuția mea cu Andrew sigur l-a afectat și tot ce conta era ca el să fie bine. Dacă el nu era bine atunci… nici eu nu eram…

  —Dacă Dimitri nu e bine atunci nici eu nu sunt, am repetat cu voce tare.

  Lătratul aprobator al lui Aky m-a făcut să tresar. Nu-l mai văzusem de când mi se permisese să plec de la clinică. Când a aflat de arestul meu la domiciliu a fost primul lângă ușă când Lissa și ceilalți plecaseră să ajute la organizarea festivităților. Trădătorul. Chiar când mă pregăteam să îi reproșez asta o voce mă întrerupse, făcându-mă să tresar.

  —Te-ai trezit?

  Nu am auzit ușa deschizându-se, dar Christian stătea acum în fața mea, privindu-mă cu o oarecare îngrijorare. De la evenimentele din avion eu și Christian ne cam evitasem, sau mă rog, el mă evitase. Eram surprinsă să îl văd acum și mai ales singur.

  —Christian. Bună!

  —Lissa m-a trimis să te trezesc…

  —Dar Dimitri?

  —Se pregătește.

  Așa e! Astăzi aveau loc festivitățile de deschidere a noului an. Nu pot să cred că uitasem. Din nou!

  —O Doamne! Trebuie să mă pregătesc.

  —Eu…

  Săracul Christian! Probabil încerca să îmi spună ceva, dar în agitația mea abia mai reușeam să îmi amintesc că mai era și el în cameră. Singurul moment în care m-am oprit mai mult de o secundă în loc a fost când am trecut pe lângă oglindă. Încă purtam tricoul cel larg și pot spune cu mâna pe inimă că arătam ca un sac. Tricoul îmi trecea cu mult de genunchi și era foarte larg. Sigur intra și Christian pe lângă mine și tricoul abia și-ar fi modificat lungimea pe picioarele mele.

  N-am stat să aflu dacă e adevărat. În schimb m-am aruncat spre șifonier și mi-am scos husa cu rochia mea albă. Cu o viteză năucitoare, am trecut pe lângă Christian și am aruncat tricoul larg în timp ce intram în baie, fără să apuce Christian să mă vadă, sau să scap rochia din mână și evitând la mustață să calc pe coada lui Aky. Devenisem expertă în astfel de lucruri și eram capabilă să mă aranjez în mai puțin de cinci minute, dar nu garanta nimeni că părul meu avea să fie altfel decât cum era de obicei—bucle blonde ușor ciufulite și doar pe jumătate aranjate.

  După baia de aseară în lac mă așteptam ca părul meu să fie încurcat și să fiu nevoită să îmi fac baie, însă spre marea mea surpriză buclele mere erau așezate în inelușe perfecte, blonde și luminoase. Niciodată nu îmi stătuse părul atât de bine și chiar am întârziat un minut sau două în fața oglinzii din baie admirându-mi părul. Însă o bătaie slabă în ușă mi-a amintit că Christian încă mă aștepta, așa că mi-am luat rochia pe mine, încercând să fiu atentă la materialul delicat, dar și la Christian ce vorbea cu mine de partea cealaltă a ușii.