Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")

Optsprezece

Asa cum v-am promis, inca un capitol.

  ―Întotdeauna o binecuvântare pentru ochi privitorului, Roza, spuse Dimitri şi îşi permise o clipă pentru a o săruta pe Rose pe obraz. Chiar dacă eram în mijlocul unei lupte!

  N-a fost nevoie să spun asta cu voce tare. Dimitri îmi prinse gândul şi asta îi aduse un mic zâmbet când îşi reluă poziţia de luptă.

  Să recapitulăm. Răpiţi, torturaţi şi ameninţaţi cu moartea, eu şi Dimitri am sfidat legile fizicii şi ale sorţii şi am reuşit să ne eliberăm în ultima clipă, chiar când am ajuns în bârlogul strigoilor. Rose şi Alek ne-au sărit în ajutor, deşi habar n-aveam de unde aflaseră, şi din nou, nu mă înţelegeţi greşit. Eram bucuroasă să îi văd. Aşa, ne-am sărit în ajutor însoţiti de două duzini de gardieni pe care n-am nici cea mai mică idee de unde îi adunaseră într-un timp atât de scurt.

  ―Am aţi aflat? îl întreb pe Alek când ne luăm poziţia de luptă.

  ―Aky, e tot de spune înainte ca ciobănescul meu german cu blana neagră ca noaptea să intre asemenea unui taifun printre picioarele gardienilor, şi să ajungă în primul rând lângă mine.

  ―Hei, amice, spun eu şi îl mângâi în treacăt. E timpul să aplicăm ce ne-a învăţat Dimitri.

  Asta e tot ce am putut spune înainte ca lupta să înceapă.

  De o parte şi de alta a nostră, strigoi şi oameni au pornit la atac. Erau în număr dublu faţă de noi, dar având în vedere că mulţi dintre ei nu aveau pregătirea noastră pentru luptă am putea spune că sorți se cam echilibrau. Eu una chiar am ucis un strigoi şi doi oameni –îmi pare rău pentru asta, dar îmi stăteau în drum− în primele rânduri, iar Aky a sfâşiat beregata a trei oameni unu după altul şi chiar a decapitat cu colţi doi strigoi. Amintiți-mi vă rog să nu îl supăr niciodată pe câinele ăsta. Nici nu îmi puteam imagina cum de a decapitat doi strigoi. În total scosese din luptă cinci inamici.

  Ok, hai Thea! Adună-te! Nu poţi lăsa nimic să te doboare.

  Aky şi-a ocupat poziţia în dreapta mea, iar în stânga habar n-am cine era. Ştiu, prost din partea mea că îmi lăsam spatele neasigurat, dar având în vedere că Aky nu a reacţionat cu nimic, iar eu nu eram acum prinsă în luptă cu cel din spatele meu, atunci nu era duşman. Probabil era Dimitri sau Alek.

  Thea, în dreapta ta, spuse Dimitri în capul meu.

  Eram pornită să văd dacă era chiar el lângă mine, dar ordinul era ordin. Trebuia să îmi păzesc spatele, aşa că am aplicat una dintre manevrele pe care le-am învăţat de la el, puţin modificată de mine ca să fie mai artistică. De parcă într-o luptă conta cât de artistice erau mişcările. Conta doar cât de eficiente erau pentru a rămâne în viaţă.

  Dar nu domnule, pentru mine conta artisticul.

  Aşa că m-am pornit îmi mişcarea mea artistică. Ştiam că fiind mai mică de înălţime, adversari mei vor vrea să folosească înălţimea lor pentru a mă scoate din luptă imediat, dar Dimitri îmi arătase două tehnici prin care puteam fanda cu uşurintă orice tip de atac. Şi puteam şi ucide în acest timp.

  Una dintre ele era să mă las la pământ pentru a folosi trupul meu a o piedică pentru el, şi când era deasupra mea să atac. Cealaltă era pe deasupra, unde adversarul încerca să ajungă la o înălţime cât de cât egală cu a mea şi să mă doboare de acolo. Ideea era ca eu să îmi dau seama cum acţionează adversarul.

  Asta era partea cea naşpa din acest atac. Să îşi dai seama de unde urmează să primeşti lovitura. Dar am învăţa-o şi pe asta de la Dimitri. Fiecare dintre cele două contra atacuri începea la fel. Aşa că până să i-au decizia unde să mă duc şi cum să atac, aveam suficient timp ca să văd ce avea el de gând să facă. Dimitri îmi spusese că după un anumit timp o să îmi dau seama şi fără să mă mai uit la adversar. Dar pentru asta trebuia ani de antrenament, după cum spuse el.