Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")

Noua

  —Ce? Dar ai spus….

  Dimitri ridică mâna pentru a mă opri.

  —A avut loc un atentat la viața ei, în urma căruia a fost ucisă. Adrian a găsit-o și a vindecat-o, dar acest fapt ia legat. Acum Jill este atinsă de umbră și legată de Adrian. De acea pentru siguranța amândurora Lissa a hotărât să o trimită pe Jill departe de Curte și de locurile acestea.

  —Dar de ce nu a trimis-o la părinți ei?

  —Cine a făcut asta sigur nu se va opri aici. Scopul lor este clar. Să o îndepărteze pe Lissa de la conducere și acest fapt se poate doar dacă îi atacă familia. Jill a fost ținta cea mai ușoară. Lissa a decis să o ascundă pentru siguranța ei.

  —Oh. Și bănuiesc că și acest fapt doreați să mi-l ascundeți, am spus amar.

  Dimitri îmi luă fața în mâini pentru a mă putea privi în ochi.

  —Thea, poate că am luat deciziile greșit, dar toate astea au fost pentru a te proteja! Cu cât știai mai puține cu atât erai mai în siguranță. Acum că ai aflat trebuie să fii atentă. Nu mai pleci neînsoțită, și ai grijă la persoanele din jurul tău.

  Am încuviințat.

  —Jill e bine, eu voi fi bine. Îl voi găsi și pe Jake și atunci totul va fi bine. Dar până atunci… Trebuie să mă pregătesc pentru o înmormântare.

Funeraliile pentru înmormântarea familiei mele s-au ținut a doua zi dimineață. Drumul cu avionul înapoi de la Academia Sf. Vladimir a fost cea mai lungă călătorie. Pentru că leșinul meu a dat peste cap programul, plecarea lui Jill și implicit plecarea noastră au fost amânare până la lăsarea „serii”. Ajunsesem la curte în plină noapte pentru moroi. Funeraliile fuseseră pregătite pentru a doua zi dimineață, deci iată-mă: toată în negru la căpătâiul celor zece sicrie din fața mea.

  Toată familia mea… Cei care avuseseră grijă de mine. Mama, care mă învățase să fiu elegantă și o persoană puternică, tata, care mă învățase să călăresc și să înot și gardieni, pe care îi cunoșteam de o viață și ascundeau orice prostie pe care o făceam și care mă apărau…

  Privindu-le pe rând chipurile amintirile mă invadau. În ultima vreme aveam impresia că trăiesc doar în vise și amintiri. Nu puteam să nu mă întreb dacă nu cumva și acesta era un vis.

  —Visez? l-am întrebat pe Dimitri care stătea lângă mine pe toată perioada ceremoniei.

  Dimitri nu mi-a răspuns, iar eu am izbucnit în râs. Un râs isteric și pițigăiat. Nici mie nu îmi venea să cred că eram eu.

  —Normal că nu. Dacă ar fi fost așa, Martin trebuia să se ridice și să îmi spună că, deși sunt prințesă acum, tot o plângăcioasă am rămas.

  Până atunci nu plânsesem. De la discuția mea din cabană cu Dimitri nu mai vărsasem nici o lacrimă, fusesem lipsită de orice expresie, Dimitri fiind singurul care putea scoate un cuvânt de la mine. Dar acum, când zece gardieni se pregăteau să așeze capacul sicrielor peste fiecare, m-am prăbușit la pământ și am început să plâng. Asta avea să fie ultima oară când aveam să îi văd. Viața de rahat!

  Un țipăt ascuțit îmi părăsi gâtul și înainte ca cineva să poată reacționa eu eram deja între sicriul mamei și al tatei dezvelindu-i din nou și începând să strig la ei:

  —Treziți-vă! Mamă, tată, treziți-vă. M-am prăbușit în genunchi și i-am apucat de mâinile înghețate, apoi am adăugat: Mămico, hai trezește-te. Haide să îmi mângâi părul, să îmi prinzi lacrimile, hai mămico. Tăticule, haide, ceartă-mă că am fugit iar noaptea de acasă, că am plecat fără gardieni. Oh, pentru numele Lui Dumnezeu, treziți-vă. Cum puteți să plecați? Cum puteți să mă lăsați singură?