Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")

Trei

Imi pare rau ca postez rar, dar astept cat mai multe lecturi. Sper sa va placa si daca e asa, distribuie si prietenilor. Va urez lectura placuta! :*

***

Avionul ateriză, smulgându-mă din somnul meu. După o noapte de coșmar și alta albă, nu mai dormisem și eu liniștită de aproape patruzeci și opt de ore. La început am crezut că încă visez și că totul fusese doar un vis, dar când avionul de zgudui din nou am știut că era real.

  —Thea, trebuie să coborâm, îmi spuse Rose în timp ce se apropia de mine.

  Încuviințând, m-am ridicat de pe scaunul meu și am pornit spre ușă. Rose și Dimitri și-au ocupat pozițiile în stânga și în dreapta mea.

  —Thea, respiră, mă îndemnă Dimitri, și atunci am fost conștientă că de fapt îmi țineam respirația.

  I-am urmat sfatul și am încercat să mă calmez și să fac tot posibilul să nu arăt de parcă aș vrea să o i-au la fugă imediat ce aș fi atins pământul. Ușa s-ă deschis, și după expresiile celor din mulțimea din fața mea, mi-am dat seama că nu prea reușisem.

  Avionul era înconjurat de o duzină de gardieni, toți purtând însemnul regal—gardieni reginei— și câțiva moroi.

  Rose coborî în fața mea, mergând direct spre mulțime pentru a se opri să schimbe câteva cuvinte cu doi gardieni, probabil ordine căci aceștia au încuviințat și au plecat prin mulțime, apoi se duse direct spre un moroi. Am încremenit când am văzut cine era.

  —Unchiule Abe! am strigat eu înainte de a mă putea abține. Am fugit de lângă Dimitri, pe care l-am lăsat blocat, și am alergat spre Rose. Unchiule Abe, am spus eu din nou îmbrățișându-l pe Abe Mazur, fratele tatălui meu. Ai vorbit cu tata? El te-a trimis să ai grijă de mine, nu?

  Unchiul nu făcu altceva decât să mă privească uimit. La fel ca toți ceilalți de asemenea.

  —Tiara? întrebă el în cele din urmă.

  —Ă, daa! Nu ai vorbit cu tata? Nu de asta ești aici?

  —Scuză-mă, Tiara, dar…

  —Stați puțin, zise Rose care își revenise prima din soc. Voi vă cunoașteți?

  —Tiara e fiica adoptivă a fratelui meu mai mare, Ian. Nu am mai văzut-o de… Ei bine de cinci ani, cred.

  Acum era rândul meu să fiu surprinsă.

  —Stai, dacă nu ești aici pentru că te-a trimis tata, atunci de ce?

  —Am venit la fiica mea, spuse el oarecum mândru, punându-și mâinile pe umeri lui Rose.

  Bun, oficial acum chiar nu mai rezistam. Simțeam cum se mișcă pământul cu mine, și mă prăbușesc.

Însă două mâini puternice mă apucă de umeri. Dimitri.

  —Cred că avem multe de clarificat, spuse el încă susținându-mă.

  —Mai târziu, spuse un gardian mai în vârstă, făcându-și loc prin mulțime. Regina așteaptă.

  Rose aruncă o privire în jur, părând că numără ceva.

  —Lissa nu e aici? întrebă ea după ce termină cea de a treia numerotare.

  —Nu, spuse un gardian din mulțime. Regina este în palatul regal.

  —Și voi ați lăsat-o singură? mârâi ea.