Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")

Opt

  —Andrew, ce cauți aici?

  Andrew își luă mâinile de pe talia mea și făcu doi pași în spate.

  —Nu te bucuri să mă vezi? întrebă afectat.

  Adevărul e că eram bucuroasă să îl văd. Dacă ne întâlneam în alt cadru aș fi sărit în brațele lui cu atâta forță încât l-aș fi dărmat, însă acum cu toată încurcătura cu scrisoarea și cu tot restul eram puțin șocată. Nimic nu m-ar fi prins mai pe nepregătite ca asta. Putea să apară însuși Victor Dashkov din mormânt că tot nu aș fi fost așa de șocată.

  —Nu mi-ai răspuns la telefon două zile, când în sfârșit o faci mă expediezi rapid spunând că revii și apoi nu mai dai nici un semn, continuă el privindu-și pantofi sport. Eram îngrijorat și i-am spus unchiului meu că vreau să te văd, iar el mi-a împrumutat avionul personal și am venit aici. Am crezut că o să te bucure venirea mea…

  Discursul lui total adevărat m-a făcut să mă simt oribil. Era adevărat. Îi promisesem că am să îl sun imediat ce aterizam, dar incidentele din avion m-au împiedicat, apoi când în sfârșit îi răspunsesem aproape îi închisesem în nas. Iar acum zburase cu avionul doar ca să îmi facă o surpriză și eu? Eu îi închideam ușa în nas din nou. Mă simțeam oribil.

  —Dacă nu mai vrei… adică știi tu. Te înțeleg…

  —Nu! aproape am strigat eu. Adică da, vreau. Am luat o gură mare de aer și apoi m-am uitat în ochi lui spunând: Uite știu că am promis că vom vorbi, dar au intervenit câteva chestii greu de explicat, pe care nici eu nu le înțeleg, dar tu nu ești vinovat.

  M-am apropiat de el și i-am luat fața în mâini, pe jumătate din dorința de al face să mă privească doar pe mine, pe jumătate să-l împiedic să se uite în spatele meu.

  —Thea, eu…

  —Nu, e rândul meu să vorbesc. Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat! Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să te rănesc. Mă bucur nespus că ai venit și că ești aici cu mine. Nici nu ai idee ce dor mi-a fost de tine.

  Și cu toate astea, înainte să mă îmbrățișeze sau să îl îmbrățișez—nu știu exact cine a făcut primul pas—am prins un zâmbet din partea lui. Mi-am îngropat fața în umărul lui, iar el și-a ascuns chipul în părul meu. Am rămas așa câteva secunde și când ne-am despărțit, am făcut-o doar pentru a ne săruta cu dor.

  Din spatele nostru se auzea gălăgie. Puteam ghici cine ce face. Chicotitul din fundal îi aparținea lui Christian, suspinul slab Lissei, Rose își lipi afectuos capul de umărul lui Dimitri, înghiontindu-l pentru că bătea nervos cu degetele pe coperta cărții, iar Sonya se foia neliniștită.

  M-am simțit puțin stânjenită așa că m-am desprins de Andrew. I-am mângâia afectuos obrazul.

  —Ce ai zice să facem o plimbare? Avem multe de recuperat.

  —Sigur, ar fi…

  Nu apucă să-și termine propoziția. Cartea cea groasă căzu de pe masă, iar cei din cameră au început să râdă. Dimitri se înroșise ușor la față, însă cu greu îți dădeai seama că era din cauza furiei și nu a stângăciei.

  Știam bine ce părere avea Dimitri despre Andrew, dar eram hotărâtă să îi demonstrez că se înșeală. M-am întors către Lissa spunându-i că mergeam la o plimbare prin împrejurimi li că aveam să ne întâlnim din nou mai târziu. Am făcut schimb de priviri cu subînțeles cu toți cei din cameră, pentru fiecare cu câte un mesaj diferit și apoi m-am întors spre Dimitri, pe care intenționat l-am lăsat ultimul. Am încercat să îi transmit din priviri „totul va fi bine”, iar din reacția lui am înțeles că primise mesajul. Se relaxă, apoi iar se încordă ș în cele din urmă se relaxă din nou, lăsându-mi de înțeles că avea încredere deplină în mine. Încuviințând m-am întors spre Andrew și am părăsit biblioteca.