Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")

Cinci

  —Spune ceva, te rog!

  De când plecasem de la cafenea, și mai ales mă despărțisem de Andrew, Dimitri nu îmi mai spusese nimic. Absolut nimic. Acum ne îndreptam spre apartament pentru a-mi schimba hainele pentru antrenament, iar el nu îmi vorbea. Dar nu aveam de gând să renunț. Am alergat și m-am pus în fața lui, ridicând mâinile pentru ai bloca trecerea.

  —Nu mă dau până nu vorbești cu mine.

  El se uită la mine lipsit de orice expresie  timp de un minut ce a părut o eternitate. Într-un final oftă și se uită în ochi mei:

  —Ce să spun Thea? Că ai plecat fără să lași nici un bilet și fără să anunți pe cineva? Și mai presus de toate, te-ai mai și rătăcit prin pădure. Dacă pățeai ceva? Fratele tău nu m-ar fi iertat niciodată, Lissa nu m-ar fi iertat, Rose la fel, dar mai presus de toate, eu nu m-aș fi iertat.

  —Iartă-mă. Dar nu am vrut să te trezesc. Ai petrecut atâtea nopți păzindu-mă când aveam coșmaruri. Chiar dacă nu recunoști știu că erai obosit. Aveai nevoie de odihnă și eu chiar credeam că pot ajunge singură la cafenea.

  Expresia lui dură s-a mai înmuiat puțin. Cu un alt oftat mi-a prins privirea și m-a privit drept în ochii.

  —Să nu mai faci niciodată asta, bine? Și dacă vrei să mă mai lași să dorm, te rog să nu mai părăsești apartamentul fără mine.

  Am zâmbit larg, iar brațele mele î,tinse pentru ai bloca calea au zburat aproape involuntar și i-au cuprins talia. Erau puține momentele când îl surprindeam pe Dimitri, iar acesta era unul dintre ele, dar din păcate pentru mine, după o lună de când ne știam, Dimitri a învățat să nu mai fie surprins la gesturile mele de afecțiune. Îmi răspunse și el la îmbrățișare și am rămas așa un timp. Până el a început să râdă.

  —Deci, cine era tipul?

  —Oh. Chiar mă întrebam când o să observi.

  I-am explicat pe scurt cine era Andrew și cum ne-am întâlnit. El a ascultat răbdător în timp ce eu nu știam cum să îmi ascund euforia. După ce am terminat de povestit, Dimitri a păstrat tăcerea înainte să spună:

  —Îi sunt recunoscător că te-a scos din pădure, dar ar trebui să știe că, dacă te face să suferi, o să îi rup picioarele.

  —Dimitri!

  —Ce-i? Vorbesc foarte serios. În lipsa fratelui tău, eu trebuie să te protejez. Dacă pățești ceva din cauza lui…

  —Bine, gata am înțeles. O să îl faci să plătească scump. Acum nu ar trebui să ne grăbim cu antrenamentele? Am o energie! Simt că pot dărma și un copac.

Nici nu a apucat Dimitri să deschidă bine ușa că eu am și dat năvală în camera mea. Aproape am aruncat balerini din picioare, ca să nu mai spun că mai aveam puțin și rupea și nasturi cămășii pe care o purtam.

  În timp ce îmi trăgeam peste cap un tricou lejer, care să îmi permită să mă lupt, auzeam interferențele magnetice ale aparatului de emisie-recepție al lui Dimitri. Era prea departe pentru a auzi cine vorbea la celălalt capăt , dar l-am auzit pe Dimitri mormăind un „imediat” urmat de pași spre ușa camerei mele. Ciocăni.

  —Thea, Lissa ne așteaptă în apartamentul ei, imediat, adăugă după o scurtă pauză.

  Chiar înainte de a mai ciocăni o dată, eu am deschis ușa și am ieșit din dormitor țopăind într-un picior, încercând să îmi leg șireturile pantofilor sport.

  —Sunt aproape gata, i-am spus chiar înainte că cad pe burtă în fața lui.

  Dimitri mă privi cu e expresie disperată pe față, dar mă ajută să mă ridic fără să comenteze, iar eu l-am răsplătit aproape dărmându-l din picioare—odată ce eu eram echilibrată pe ale mele— în goana mea spre ușă. Am părăsit apartamentul pentru a… intra în cel alăturat.