Legături de spirit (spin-off "Academia Vampirilor")

Treisprezece

  ―Activitatea strigoilor, îmi explică Alek a doua zi când, după ce mi-am călcat orgoliul în picioare până nu a mai rămas nimic sin el, am reuşit să îl întreb.

  ―Dar de ce ar veni aici? întreabă Lissa, care până acum nu a spus nimic.

  ―Asta m-am întrebat şi eu. Grupul de strigoi în care mă infiltrasem, au aflat că au un trădător printre ei şi era normal ca acela să fiu eu.

  Cuvintele lui m-au lăsat cu gura căscată. Deci a fost prins? O, Doamne, nici nu îmi imaginez ce i-au putut face!

  Alek nu mi-a lăsat ocazia să aflu mai multe. Imediat ce a observat că aveam de gând să întreb a continuat să vorbească ca şi când nu m-ar fi observat. Cum îndrăznea!

  ―Am reuşit să scap de ei şi să îi urmăresc de la distanţă. Nici eu nu ştiam de ce anume ar fi ales acest loc, înafara faptului că se afla destul de aproape de Curte, dar nici asta nu era un motiv foarte întemeiat. Sunt şi alte locuri mult mai bune decât aici. Dar ieri am aflat adevăratul motiv.

  Ok, acum era ciudat. Capul începuse să mă doară, iar camera începea să se mişte cu mine. Dimitri, care era cel mai aproape de mine, m-a prins de braţ pentru a mă susţine. I-am zâmbit recunoscătoare, şi, conştientă că încă mă aflu într-o conversaţie, am încercat să mă echilibrez singură.

  ―Vrei să spui că motivul pentru care s-a intensificat activitatea strigoilor în oraş are legătură cu venirea noastră aici? întrebă Rose nu prea încrezătoare.

  ―Dacă e acelaşi cuib pe care îl urmăream eu –şi sunt sigură că ei sunt, eu nu pierd niciodată o ţintă- atunci motivul sunteţi chiar voi. Sau mai exact ea.

  Făcu un semn cu capul spre mine, dar nu mă privi direct. De la începutul conversaţiei nu mă privi mai deloc, decât în momentele când era nevoit să o facă.

  Faţa Lissei deveni cu o nuanţă mai albă decât era în mod obişnuit. Acum ea era cea care avea nevoie de susţinere, iar Rose se grăbi să i-o ofere, prinzându-şi prietena de braţ.

  ―Nu e bine. Nu e bine deloc, murmură agitată Lissa. Oriunde aş duce-o nu e în siguranţă.

  Nu aveam nevoi de instrucţiuni ca să ştiu că vorbeşte despre mine.

  ―Liss, e ok. Nu e mare scofală. Strigoi ne urmăresc mereu.

  Tentativa mea de a o calma nu a făcut nimic altceva decât să o determine să se încrunte la mine.

  ―Dar aceştia te urmăresc în mod intenționat pe tine!

  Cei drept, aici cam avea dreptate. Dacă un grup de strigoi era hotătât să mă vadă moartă, atunci nu se vor opri până nu îşi duc la final planul. Decât dacă… decât dacă liderul moare. Sau mă rog, tot cuibul. Dacă dispar, atunci nu mai reprezintă o ameninţare.

  Bine, strigoi reprezintă întotdeauna o ameninţare, dar cel puţin nu mai reprezintă una aşa de mare. Adică nu voi mai avea pe urmele mele –ale noastre- un cuib cu scopul să ne omoare. Doar dacă nu cumva… Ştiţi ce? Înţelegi voi şi singuri. Simnţeam deja cum mi se învârtea capul.

  Rose se pare că avusese acelaşi gând ca şi mine. Doar că al ei era mai bine conturat şi cu ceva mai multă logică.

  ―I-am putea ataca, spuse ea. Să îi luăm prin surprindere şi să îi exterminăm.

  Rose se porni într-o explicaţie de strategie, cerând detalii despre ascunzătoarea lor, însă eu nu mai rezistam. Mintea mea nu mai funcţiona corect şi privirea mi se înceţoşa. Simţeam cu pământul îmi vibrează sub tălpi şi uneori aveam impresia că ceilalţi vorbesc prea tare sau prea încet sau în altă limbă.