Lupt pentru victorie : Înfrângere

Al doilea capitol

Acesta avea mirarea întipărită parcă pe frunte. Mă privea, la fel ca și restul din jurul meu, cu gura căscată. Holurile pictate în culori vesele, începeau parcă să se întunece în mintea mea, micșorându-se.

— Cred că n-am auzit eu bine, murmură Marco. Tu tocmai mi-ai spus ce să fac?

Tonul îi era ridicat și furios. Nu știam ce trebuia să fac, eram panicată. Nu voiam să comentez din nou și sa ma dau în vileag, mai mult decât am făcut-o deja.

— Oh mai taci, maraie Cristhen. Nu te mai crede cineva când ești un nimeni, dispari naiba!

L-am privit uimită. Cristhen nu se enerva ușor, e o fire foarte calmă și calculată. Pot observa o mică cută pe gâtul său, dovedindu-mi că nu se preface.

Marco îl privește clocotind, plecând înfrânt. Cristhen îmi aruncă un zâmbet frumos, parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Adoram într-o masura aceasta parte a lui. E genul acela de persoană care ar băga mana-n foc pentru cineva, anume, important. Totuși, cand se enerveaza poate fi foarte violent, cu aproape oricine cred...până acum nu a dat în mine dar a avut o ieșire de genu când eram afară, îmi plângeam de mila pe umarul lui și s-a luat un grup de idioți de noi. Atunci a izbucnit, bătându-i pe respectivi.

— Sa megem Jas, șuieră Trix probabil nervoasă.

Eu eram cea mai mică din grupulețul nostru , cei trei aveau deja 18 ani, eu mai avea cateva săptămâni până să devin majoră și să pot să mă mut, folosindu-mi economiile. Nu am avut până acum voie să lucrez, dar mi-am păstrat banii de mâncare și diversi bani primiți pentru diferite chestii într-un cont separat, făcut de un vechi prieten pentru mine, el fiind major de multă vreme. Din cauza acestui fapt, eram precum "protejata" grupului. Mă făceau să am atât de multă încredere încât să le spun despre secretul meu.

— Bine, spun răspunzându-i.

                                              ***

Pot spune că primele 3 ore sunt de-a dreptul plictisitoare. Acum sunt în a 4-a ora, așteptând să se sune.

Dintr-o dată îmi simt telefonul vibrând, ca mai apoi să sune zgomotos tonul de apel, făcându-i pe curioși să se uite, fiind o melodie rock, mirându-i probabil.

Verific cine m-a sunt și intru în panică când observ că Lou este cel care mă suna. Nu era o problemă dacă mă suna în afara programului, dar el mă suna în timpul programului liceal doar dacă este o problemă gravă, care necesită imediat rezolvare.

— S-a întâmplat ceva domnișoara Rogers?

— Pot , va rog , să merg pe hol și să raspund la telefon? Este ceva urgent!

Probabil disperarea de pe fața mea a facut-o să ofteze, făcându-mi semn să mă duc.

Ies repede pe ușa, răspunzând apelului brusc și neașteptat din partea lui Loutred.

— Jasmin, am nevoie disperat de ajutorul tău! Vocea s-a blândă, cu care eram obișnuită, a fost înlocuită brusc de o voce plină de disperare și frică. Jhonathan si Clariss au fost răpiți, Jasmin,  familia mea a fost răpită și chiar nu pot să fac asta singur, am nevoie de tine să ma ajuți, te rog, fac orice, dar te rog, ajuta-mă să-mi salvez familia! Spune gutural, pe o voce plânsă.

Câteva lacrimi au amenințat să cadă, făcându-mă să clocotesc de nervi. Nu știu dacă am fost vreodată mai nervoasă, dar un lucru știu sigur. Azi omor pe cineva!

— Unde ne vedem, Loutred?

— Sunt în față liceului tău, Jas, te aștept, vino repede te rog! Spune închizând apelul.

Mârâi furioasă dând cu pumnul în primul dulap pe care-l văd, făcându-i avari. La dracu!

Intru în clasă grăbită, ne mai păsându-mi dacă voi fi descoperită de cineva.

— Ce crezi că faci, domnișoara, treci in banca ta!

Profesoara țipă și totuși, o evit, nevrând să îmi las nervi aici.

— Nu m-ai auzit? Urlă. Treci în bancă imediat!

— Ascultă aici femeie, n-am chef nici de tine nici de ora ta de tot rahatul, am treburi mai importante care necesită toată atenția mea, așa că dacă m-ai îndrăznești să-mi ordoni ceva, jur că te mutilez!

Țipătul meu și cuvintele amenințătoare o fac pe femeia din fața să tremure. Toți se uită la mine șocați, fixându-mă.

Ies din clasa vijelios, mergând spre ieșire.

— Jas, stai!

— Trebuie să plec, Cristhen, iar tu nu poți veni cu mine! Mârâi mergand fără să mă întorc.

— Ba voi veni cu tine pentru că nu vreau să pățești ceva, idioato!

Am tacut, continuându-mi drumul. Nu aveam nevoie să vină. Nu voiam să pățească ceva. Cine știe unde trebuia să merg cu Lou, iar să fiu dadaca nu voiam.

Am ieșit din liceu, începând să alerg observându-l pe Lou cu ochii roși, plimbându-se pe lângă mașină.

— Ce ți-a luat atât? A început să urle ca mai apoi să-și dea seama de asta și să inspire adânc. Îmi pare rău, sunt al dracu de stresat! Spune lăsând câteva lacrimi să-i traverseze obraji.

— M-a reținut proasta aia de profesoară, spun nervoasă. Să mergem!

Înțelegeam pe de o parte starea lui, din acest fapt n-am comentat la reacția lui, făcându-i simplu semn spre mașină.

— Nu mergi nicaieri fără mine, Rogers! Mârâie Cristhen din spatele meu.

— N-am chef să fac pe dădacă Lotter, mârâi întorcându-ma.

Acesta m-a privit uimit câteva secunde, revenind la starea lui încordată și nervoasă. Azi de dimineața nu era așa, puteam observa acum că starea lui a devenit una agitată și furioasă, fiind un amalgan de sentimente în privirea lui.

— Nu mai glumi, Rogers, vin cu tine sau nu pleci nicaieri! Maraie.

Oftez înfrântă, mușcându-mi buza. Nu voiam să pățească ceva și totuși nu aveam altă alternativă în stoc, acum.

— Urcă la volan, eu o să mă schimb , iar Loutred nu e în stare să conducă în momentul ăsta! Poruncesc dur, făcându-i să execute ordinul.

Acestia urcă, la fel și eu, în spate, schimbându-mă cu ce aveam în mașină.

Mereu aveam , pe bancheta din spate, sub scaune, o pungă cu haine flexibile, pentru cazuri în care trebuia să merg la o competiție și uitam să-mi iau haine. Acum nu aveam cum să mă bat calumea în blugi strâmți și bluza largă.

Îmi schimb hainele fără jenă, în spate, luând pe mine colanți mulați perfect pe picior și bustiera elastică, având și cizme destul de lungi, unde ascundeam un pistol și un cuțit, pentru orice eventualitate. Mi-am pus la mâna mănușile speciale, care aveau fier în vârful pumnului pentru a mă apăra mai bine și mi-am prins părul într-o coadă strânsă.

— Am ajuns!

Anunță Loutred. Inspir adânc, pregătindu-mă mintal pentru ceea ce urma. Trebuia să-i salvez, trebuia să fac asta cu orice preț.

Trebuia să lupt și să câștig!