Harley Potter #5- Profetia

VI. Salvarea

- HARLEY?

- Asta poate să nu intre în probleme? SE POATE?

- Imi zice si mie cineva daca a vazut o fata roscata si destul de micuță? Cea care a avut arsuri anul trecut!

- HARLEY!

- Crezi ca a cazut din tren?

- Hei, voi, de acolo, a împins-o cineva! E un geam spart! Și urme de palme.

Liniste mormantala. După câteva secunde, haosul a izbucnit iar.

- Cine-in numele lui Merlin- sa o fi impins?

- Nu s-a mai intors dupa ce a fugit din vagon, dupa incident... zise Hermione, mergand pe langa trasuri, strigand.

- Draco.

Hermione se intoarse spre Harry.

- CUM?

- DRACO A FOST! DRACO A FOST!

Hermione se apropie de el incet si il mangaie pe umar.

- O sa o gasim!

- Hei, prieteni! striga o voce.

Era Neville. Alerga spre Harry, Hermione si Ron cu Luna, Ginny si Daymon langa el.

- Cineva a impins-o din tren.

- Stiam... raspunsera cei trei intr-un glas.

- Nu, mai este ceva! zise Neville. Cineva a impins-o din vagonul Perfectilor, PRIN geam. Harley a trecut prin geam. Inseamna ca este ranita rau. Trebuie sa alertam un profesor.

- S-a dus Hagrid deja! il informa Ron. O, Doamne... Uitați, mai e cineva acolo! Haideți sa-i spunem!

Daymon se uita la fel de sumbru spre padure, cu inima bubuind.

***

Am apucat cu mana un alt manunchi de iarba si m-am tras inainte, tarandu-ma pe pamantul ud. Am scrasnit din dinti si am tipat de durere. Protezele nu mi-erau de ajutor: se tineau putin de picioarele mele si scartaiau, iar sangele imi naclaise hainele.

Ma miram cum de reusisem sa supravietuiesc! Trecusera cateva ore, prietenii mei erau deja la Hogwarts. Eu ma taram prin padure, cu ultimele puteri. Eram pe jumatate lesinata, dar Banshee-ul din mine ma tinea treaza.

Sau, cel puțin, asa credeam. Știam că eram puternica, dar nu îmi mai dădeam seama ce ma ținea în viata în acele momente...

Am oftat si m-am pus pe spate, gemand de la durerea cauzata de cioburi. Trebuia sa fac ceva, sa le scot, sa... Nu puteam pierde atâta sange, nu acum. Nu aveam chef sa merg iar la spital!

M-am ridicat si m-am pus cu chiu, cu vai, in fund. Mi-am ridicat mana si am apucat un colt ascutit si murdar de geam. L-am tras si am simtit o durere sfasietoare, pe langa sangele care galgaia pe brat. Nu simteam durere in dreptul picioarelor, ceea ce insemna ca erau tot paralizate.

Mi-am scos cioburile dintr-o mana si am oftat disperata. Mi-era greata, rau, imi venea sa raman aici... Nu mai puteam! Auzeam iar tipete de oameni. Mi-am pus mainile la urechi si am deschis gura, tragand aer. Tipau murind.

Am tipat si eu: din nou, vocea a cutremurat toata padurea. Copacii au tresarit si cateva crengi s-au rupt. Tipam si incercam sa scap de vocile acelea de oameni care isi dadeau duhul. Era o senzatie de durere si de dor, de parca ii cunosteam de o viata si...

Din nou acea imagine. Nu! Sirius... Era Sirius, cazand in spatele unui val, omorat de o femeie ciudata, care semana cu Narcissa. Am scuturat din cap si am tipat iar. Am incercat sa ma opresc. Tipatul meu de Banshee putea sa-mi puna capat zilelor, daca exageram. Dar ma durea. Mi-era frica!