Harley Potter #5- Profetia

XI. Marele Inchizitor și ideea lui Hermione

- Harley?

Am mormait ceva si am deschis ochii, dand dintr-o mana prin aer. Am privit in jos si am vazut ca stateam pe podeaua spitalului, cu o patura pe mine si cu fundul amortit. Aveam ochii uscati si gura la fel. M-am ridicat si am simtit cum protezele scartaiau sub mine. M-am clatinat. Adormisem langa Daymon, doar ca pe jos.

- Esti ok?

M-am uitat in sus. Daymon statea pe pat, cu picioarele atingand podeaua si se uita calm la mine. Am dat din cap si am spus:

- Cât e ceasul...?

- Ora unu. Ai intarziat la scoala.

- Si de ce nu m-ai trezit?! am zis uimita.

- Pai, pareai asa de obosita! De ce te-ai culcat pe jos? zambi el.

- Credeam ca ai nevoie de mine! am murmurat si mi-am prins parul intr-o coada. O, Dumnezeule, o sa mi-o iau grav!

M-am dus pana la usa si m-am oprit, uitandu-ma la Daymon:

- Hei, vii si tu?

- Nu pot. Doamna Pomfree a zis ca ma tine aici cel putin trei zile.

I-am zambit si am alergat spre el, cu gandul sa-l iau in brate. Daymon s-a incordat cand am facut-o si a zis:

- Aa.... Ce faci...?

- Credeam ca ti-ar prinde bine o imbratisare.

- O...ok...

***

- Este imposibil!

- Umbridge? Marele Inchizitor de la Hogwarts?

- Umbitch, te rog frumos!

- O, Doamne!

Hermione tataia din buze.

- Daca are voie sa decreteze tot, o sa ajunga sa-l dea afara pe Dumbledore, a zis ea. Inca se crede ca ar putea fi nebun.

- Abia astept sa o vad la inspectia de la McGonagall. O sa o faca praf pe Umbridge! am zis zambind.

- Totusi, nu e bine! mormai Hermione si se arunca pe un scaun din clasa; ora urmatoare aveam Potiuni.

- Ar trebui sa ne invete cineva care chiar stie cum sa se apere in fata Magiei Negre! zise Neville, iar Hermione aproba.

Apoi, dintr-o data, Neville si Hermione se privira repede, cu ochii mari.

- Harley!

- Harry!

- Voi puteti sa ne invatati cum sa ne descurcam mai bine cu magia! Sunteti buni! zise Hermione.

- Dar eu nu am putut sa fac fata nici unui Bong! m-am plans eu. Harry ramane.

- Nu, Harley! Nu stiu daca...

- Dar, Harry, stii atatea...murmura Hermione.

- Asa le-ai demonstra cum l-ai batut pe Voldemort, zise Ron.

- STOP! striga Harry. Nu știți prin ce a trebuit să trec ca să știu să mă lupt! Credeți ca vreau sa stau în fața tuturor și sa le povestesc cum a trebuit sa ii fac fata lui și sa vad cum moare...

- Harry! am strigat.

L-am luat in brate si i-am zis la ureche:

- Stop. Iar faci criza.

Harry, care respira sacadat, m-a luat in brate ezitant, apoi s-a relaxat. I-am mangaiat spatele ca o sora buna ce eram si am zis:

- Nu te obligam sa o faci, ok?

Caldura pe care o simteam era calmanta.

- Da, scuze... murmura el.

Se ridica si pleca, iar Hermione sopti:

- Doar, mai gandeste-te...

Usa s-a inchis si eu am spus imediat:

- Hermione, ideea ta este geniala! Avem trei probleme.

- Care?

- Harry nu vrea, eu nu stiu cum v-aș putea ajuta si Umbridge o sa faca un decret despre grupuri ascunse! Sunt sigura!

- Ei, na! Nu o va face! Nu are cum sa afle, la ce idei are Hermione! exclama Neville.

- Ok, am zis incet. Atunci, daca fratele meu nu vrea, am sa incerc eu.

- Da!

- Dar maine trebuie sa ne intalnim cu toti cei care vor in Hogsmeade! Ca sa fim siguri!

- Bine.

***

In seara aceea, m-am dus cu temele si restul la Daymon, care statea in pat, cu catuse la maini.

- Daymon! am spus speriata. Ce se intampla?

El tremura si era palid, transpirat. Se uita fix printr-o perdea de pe geamul din fata lui. M-am dus pana acolo si m-am uitat pe langa perdea. Luna. Era luna plina. Uitasem ca Daymon era varcolac.

- O, nu! Nu ti-au dat potiunea?

- Nu, se schimonosi el. Din cauza lui Draco sunt foarte slabit si o picaura din potiune m-ar fi...

Urla, zvarcolindu-se. Sunetul acela de lup mi-a transmis fiori pe sira spinarii. M-am dus langa patul lui si l-am privit drept in ochi, care erau galbeni. M aprivea speriat si innebunit:

- Nu ti-e frica de mine? Pot sa te ucid...

- Ce tot zici acolo? am ras eu incet.

Daymon s-a uitat la mine intens.

- Nu mi-e frica, am zis.

Inima lui batea repede, iar degetele ii tremurau necontrolat. Se lupta cu transformarea, ceea ce era grozav. I-am luat mainile intr-ale mele si i le-am strans, uitandu-ma in gol. Trebuiau sa fiu langa el. Era prietenul meu. Daca ar fi fost si Kiara aici...

Am auzit un marait. Daymon era aproape de mine si nu avea colti sau ochi de lup, ci se uita la mine cu o privire ciudata, una obosita si calma. Ochii albastrii ii straluceau puternic acum si imi transmiteau bucurie, in ciuda firii lui.

O mana inlantuita de-a lui mi-a mangaiat obrazul. Era asa de aproape incat puteam sa-i vad clar ochii stravezii. Atat de frumosi...

Va urma...