Harley Potter #5- Profetia

VII. Lupta

Dimineata urmatoare, a trebuit sa raman in spital. Domnul Dumbledore nu imi facuse alte proteze (eu sperasem sa da) si nu aveam cum sa merg la ore. Probabil ca era ocupat cu noile implementări ale Ministerului. Aveam încredere ca avea sa ma ajute. Eram sigura, de fapt, doar că eram prea obosita ca să ma mai îndoiesc de ceva!

Harry era urat de aproape toata lumea din casa Cercetasilor, in afara de grupul nostru. Era oribil. Am auzit de la Hermione ca ma banuiau si pe mine ca as fi fost o "imputita la fel de acra ca el". Ce puteam să le fac? Intram în mai multe probleme decât fratele meu, deci era de înțeles că păream nebuna.

De Draco nu auzisem nimic. Hagrid ma vizitase intr-o zi si imi povestise cum ca Viperinii pierdusera 100 de puncte, si se stia ca un Viperin ma impinsese, dar nu se stia exact cine. Ceea ce ma enerva la maxim! Era atât de logic! Mă rog, nu aveam cum să spun cine era, pentru că profesorii se ocupau de asta, ca să para ca își dau ei seama singuri.

Aiurea.

In fiecare seara imi faceam temele cu Hermione si Ginny, iar Ron si Harry ma vizitau in fiecare pauza, impreuna cu Fred, care imi aducea cate o floare, ceea ce ma enerva putin, pentru ca nu eram pe moarte. Dar, era romantic - avea grija de mine și îmi spunea că mă iubea.

Daymon... El nu venise deloc.

- E ca un mormant! imi spusese Hermione de el ieri seara, cand stateam cu Harry si Ron la vorbă.

- Nu zambeste, nu - nimic! exclama Ron.

- Cred ca e de la moartea Kiarei... am zis.

- Eu cred ca este si de la tine! zise Harry.

- Cum naiba?! am zis. Sunt blocata aici, nu am apucat nici sa-l bat!

- Ce ai patit, Harley? rase Ron.

- Nu sti ce e ala sarcasm?

- Ba da... Fratii mei m-au invatat acum mult timp!

- Hermione, am zis, crezi ca are legatura cu... am coborat vocea, sarutul?

- Da! exclama Hermione, privindu-ma de parca eram de pe alta planeta.

- Dar de ce? Daca o place, ar trebui sa fie fericit! rase Ron.

- O, Dumnezeule, Ronald! marai Hermione. Nu e logic ca il necajeste faptul ca Harley este cu Fred? S-au sarutat accidental si el nu se astepta la asta, nici Harley! E logic...

Am privit in jos si m-am simtit vinovata. Hermione m-a atins pe piciorul paralizat:

- Hei, hei, nu trebuie sa te simti vinovata! Treci prin multe! Ai mai avut vreo viziune? Sau...

- Nu... am mintit, inchizand ochii. Nu, nu am mai avut.

Un moment de liniste.

- Ai auzit ce fac Fred si George? spuse Hermione mustratoare.

- Da! am zambit. Nu ca e tare?

- Nu! exclama Hermione, iar Ron o privi ucigator. Nu e tare sa le dai copiilor de anul unu bomboane care te ametesc, te fac sa vomiti sau sa lesini, nu e normal! Era datoria noastra de Perfecti sa oprim asta, dar cineva pe nume Ronald Weasley le-a tinut partea!

- O, gata, incetati! am zis eu si cu Harry in cor.

- Serios, am zis repede. Sunteti prieteni, nu puteti merge in dezacorduri pentru toata viata!

- Vad ca ea poate... murmura Ron neutru, examinandu-si unghiile.

Hermione il impinse jos de pe pat. Am ras. Daca nu aveam dreptate, astia doi aveau sa se casatoreasca.

**

Nu adormisem. Nu puteam. Imaginea cu Daymon mohorat imi tot aparea ca un fum alb in fata ochilor si cand clipeam, se risipea. Inima imi batea linistita, dar simteam o tensiune ciudata in atmosfera.

Am auzit un fasait. M-am ridicat in fund si m-am sprijinit cu mainile de pat. Am clipit des si mi-am plimbat ochii prin sala intunecata a infirmeriei. Ma rog, geamurile mari prin care intra lumina lunii creau umbre sinistre mutate de crengile copacilor in bataia vantului.

Am inghitit in sec si m-am uitat in jur. Se auzea doar respiratia mea sacadata si inima batand nebuneste.

- Cine e acolo? am incercat, cu vocea ca un chitait.

Se auzi un fel de soapta. Am tresarit si pielea mi s-a facut de gaina. Nu, nu... Nu avea cum sa fie baziliscul! Murise acum trei ani!

M-am uitat iar in jur. Am privit intunericul dintr-un colt si mi s-a parut ca vad pe cineva. Am inchis ochii putin si mi s-a parut ca il vad pe Draco. Silueta incepu sa inainteze.

- Stai acolo!

M-am dat jos din pat si am luat o pozitie defensiva, respirand sacadat. Draco inainta spre mine, cu un cutit in mana, iar ochii ii straluceau puternic.

Am tipat si i-am tras un picior in burta. El m-a luat de talpa goala si m-a rasucit. Am picat pe burta si m-am proptit pe maini, gemand de durere. M-am ridicat si i-am tras un pumn, incepand sa plang.

Draco m-a luat de ambele maini si m-a lipit de perete, facandu-mi oasele sa pocneasca. Am tipat de durere si i-am dat un genunchi in burta, el retragandu-se repede, gemand de suferinta. Scuipa sange si se repezi la mine, infingand pumnalul adanc in pieptul meu.

Am urlat si am inchis ochii.

- NU!

M-am trezit din reverie, ridicandu-ma in fund, cu mainile stranse in jurul corpului. Eram in pat, fara... fara acea lupta. M-am uitat in spate.

Cineva mă apucă cu bratul de gat, dandu-mi capul pe spate. Mi-am muscat buza si am scos un tipat sugrumat. O palmă stătea încolăcita în jurul gatului meu. O respiratie rece sloi imi gâdilă urechea:

- Credeai ca o sa scapi de mine?

Degetele imi stransera gatul, iar inima îmi ieșea din piept! Am strans din ochi si am oftat, plangand:

- Te rog, lasa-ma... Te rog...

Respiratia inghetata se apropie. Doua buze se lipira de urechea mea si soptira:

- Niciodata.

Inainte sa tip, se auzi un poc! și persoana aceea cazu pe jos. Lovitura din spate fusese puternica, pentru că mă zguduisem și eu. Pentru că nu mai eram ținută de cineva, am căzut, picioarele fiind ca apa.

Usa spitalului se deschise brusc si intrara Dumbledore si McGonagall.

M-am întors, speriata la culme, si am vazut doi ochi si un chip minunat de familiar:

- Daymon!

M-a luat in brate, rasufland usurat. Mă salvase.

cum vi s-a parut?