și cum ploaia se lovea de geamul casei,
disperată să pătrundă-n sufletul meu,
priveam emoționată vorbele ei repezite
de a intra în mintea mea.știu prea bine ce voia...
dar păcatele mele nu puteau fi șterse
decât de amintirea celui drag
care mă transfera imediat în alt univers.cerul înoptat mă striga alarmat,
să nu uit de o îmbrățișare
înainte de a mea plecare,
către vocea mult prea visată.stai o clipă,
cred că am uitat ceva.
poate sunetul din inima mea...
oare?» lângă fereastra păcătoasă.