cine am fost eu?
cine sunt eu?
cine voi deveni?
cine va sti?ascultă-ți soarta,
fii cuminte;
căci numai așa vei ajunge
să ai minte.privind adânc în ochi odată,
cum sclipeau ca o dublă artă.
m-au nimicit tragic și ermetic,
căci am uitat de mine, apoetic.dacă-aș putea zbura, aș putea uita...
ce răul a dat răgaz să scriu în poezie
ca să-mi dau seama de ispita
inimii mele de hârtie.ale noastre oase rătăcite,
la un moment dat vor renaște...
mult mai firave și taciturne,
decât au fost vreodată.și pielea-mi sclipea blând,
sub razele inocente ale soarelui.
aș da încă o clipă să simt,
dorința lui, de-a mă alinta.am crezut că am pierdut,
în obscuritatea nimicitoare-a mării;
un demon căruia i-au căzut aripile
renăscut din mărunțele aurii.a fost un simbol al sorții,
pentru că am așteptat
așa cum ar trebui să facem cu toți,
la un moment dat.» simbolul sorții.