zăpada acoperită în roșul mirositor,
mă îngrozește tot mai tare...
nu sunt singur în bucluc,
nu mai simt că doare.zgomotul groazei mă trezește,
amintindu-mi mult prea des
că sunt încătușată
de privirea ta care trișează.pot simți cum mă veghezi,
cum încerci, dar eșuezi
să-mi menți cuvintele în viață
pe când eu, știu bine, că ele sunt ca de ață.îmi trezește amintiri plăcute
de când am încercat
să uităm de prezent, să petrecem liberi,
în mări necunoscute.te rog, dă-mi un semn,
o șansă...
o realitate
care nu mă poate înșela.» cuvintele care nu ți le pot spune.