SUGAR and SPICE ✔

EPILOG

Trei ani mai tarziu, Damon Sparkleglance privea din nou cum cel mai bun prieten al sau pune un buchet de crizanteme colorate pe mormantul lui.

In ciuda faptului ca trecusera trei ani, Nicholas Armstrong il vizitase cu sfintenie. De ziua lui, Craciun, sau alte sarbatori importante, Damon privise din spatele unei perdele de ceata cum lumea incepe din nou sa capete sens pentru prietenul sau.

Isi recastigase locul in inima lui Harley, iar la randul ei, Harley isi castigase familia inapoi. Era atat de bine sa-i vada din nou fericiti. Fericirea absoluta pentru amandoi veni sub forma unei chestiute mici si roz cu un puf de par roscovan si ochi auri.

Un baietel. Un Damon Armstrong.

El izbucnii in hohote de ras cand auzi propunerea lui Nicholas. Cat timp in adolescenta nu visase la lucrul asta? Sa-si schimbe numele din Sparkleglance in Armstrong prin sfanta taina a cununiei religioase.

-E bine si asa, se decise el, urmarind momentul tacut dintre cei trei si mormantul sau. Harley mangaie lespedea si se apropie sa lase un sarut pe poza lui imediat dupa ce-si facuse semnul crucii. Nicholas il saluta cu jumatate de gura si zambetul acela devastator ce cumva nu-i fusese niciodata adresat inainte de moarte.

-Sa te fut, Armstrong, murmura Damon privind copilul ce nu parea sa perceapa durerea din sufletul parintilor sai. Se plimba printre lespezile de mormant, fredonand unul din cantecele pe care le auzise si el pe vremea cand era copil. Damon se afla in spatele sau, zambind cu gura pana la urechi cand copilul se certa pentru ca nu fusese suficient de atent cand sari in jurul unei lespezi si aproape se ranise singur.

O pereche de ochi auri, mai micuti, mai vioi, mai limpezi se intoarsera spre el si Damon avu impresia ca e privit direct in ochi de catre acest Nicholas in miniatura.

Un zambet cu doi dinti lipsa ii fu adresat, iar el se trezi intorcandu-l.

-Salut, petit amour. Salut, bébé.

-Damon! striga Harley dupa el. S-a intamplat ceva?

-Nu, Mama!

-Inca nu-mi vine sa cred ca l-ati numit dupa mine. Nu stiu daca sa ma simt onorat, sau sa ma lupt cu el pentru concurenta, ii spuse Damon lui Harley, cand aceasta se apropie si se lasa in genunchi langa copilas. La naiba, dar e dulce foc, Harley. Stiam eu ca tu si Nicholas ati face niste copii minunati. Intinse mana ca sa o atinga, indepartand o suvita razleata de par ce ii aluneca in ochi. Evident suvita nu se misca, dar era placut gandul ca macar incercase sa faca asta. Mon petit clown. Mi-e dor sa-ti spun asa si sa vad fata asta draguta ca de spiridus inrosindu-se de furie. Harley purta o conversatie incredibil de importanta cu juniorul, ce consista mai ales in chicoteli si soapte risipite in vant. Erau adorabili.

Damon plasa un sarut dulce pe fruntea ei si pentru o clipa avu impresia ca Harley tresari. Sau poate ca vantul rece ii intrase prin geaca facand-o sa tremure. Cine stie? Arunca o ultima privire spre copilasul care din nou facu contact vizual si zambi.

Oare ce se spunea despre copii mici si animale, cum ca pot simtii prezentele paranormale si spiritele, era adevarat?

Facu cativa pasi in directia lui Nicholas, oprindu-se chiar in dreptul acestuia. Prietenul sau cel mai bun privea fix la lespedea de mormant.

-Hei, papusa. Ti-e dor de mine, nu? Stiu, stiu...si mie mi-e dor de tine.

Nu se astepta ca Nicholas sa-i raspunda, asa ca continua sa vorbeasca.

-Mereu am admirat la tine faptul ca esti mai puternic decat crezi. Daca rolurile ar fi fost inversate, si eu ar fi trebuit sa te ingrop pe tine...ei...sa spunem doar ca nu cred ca as fi avut puterea sa vin aici. N-as fi avut nevoie de asa amintiri dureroase care sa-mi intunece mintea.

Dar tu esti aici. Mereu esti aici. Si am impresia ca nu m-ai uitat nici macar o secunda. Ceea ce e bine. Ma face sa ma simt in viata. Ha ha ha, te-ai prins? In viata. Frate sunt mort de plictiseala...

Te-ai prins?

Ma gandesc ca nu-ti plac glumele mele si de aceea ma ignori cu o asa desavarsire. Dar e in regula. Eu continui sa vorbesc si tu continui sa taci din gura, si fiecare plecam pe drumul nostru cu sufletul impacat.

Of, nici acum nu te-ai prins? Pentru ca eu sunt doar un suflet...? In fine.

Arunca o privire catre copilas si catre Harley. Continuau sa-si vorbeasca in soapta, de parca glasul lor i-ar fi ruinat momentul lui Nicholas.

-Ma bucur ca ti-ai gasit in sfarsit sufletul pereche si ma bucur enorm pentru ca aveti chestia aia mica si draguta pe care ati botezat-o dupa mine. Imi usureaza viata de apoi sa stiu ca nu esti singur si pierdut asa cum ai fost prima data cand m-ai vizitat aici.

De fapt... poate ai fost pierdut. Dar singur nu ai fost. Ti-am promis ca o sa ma tin de tine si asta am facut. Sunt fericit sa stiu ca totul e ca la inceput acum. Ca atunci cand eram tineri. Ca tu si Brad sunteti bine si ca tu si parintii tai sunteti bine. Ca ti-ai facut familia ta si ca ai o sotie si un copil absolut fabulosi.

Mi-ai promis ca o sa-ti traiesti viata pentru mine si vad ca te tii de promisiune. Vreau sa continui sa faci asta. Vreau sa continui sa-ti traiesti viata ca si cum eu sunt inca aici.

Isi propti fruntea de umarul lui Nicholas, inspirand adanc desi nu era nevoie.

Sunt fericit aici. Poate doar putin singur, dar inca va am pe voi, nu? Ma crezi sau nu, nu exista multe fantome cu care sa te imprietenesti. Desi mi-as da viata inca o data doar ca sa ma intalnesc cu Patrick Swayze pe lumea asta si sa refacem scena din Ghost.

Nicholas se scutura, iar Damon isi ridica pentru o secunda capul ca sa-l priveasca. Observa un zambet micut pe chipul celui mai bun prieten al sau.

Razi cat vrei, Nick. Chiar si tu, in toata heterosexualitatea ta, trebuie sa admiti ca barbatul acela era mai fierbinte decat suprafata soarelui.

Nicholas nu-i raspunse, bineinteles, dar Damon nici nu voia sa o faca. Nu voia sa ruineze momentul.

-Papa? murmura o voce subtirica, iar Damon privi in jos la baietelul ce-si tragea tatal de maneca hainei. Vreau ciocolata.

-Orice pentru tine, ingeras! exclama Nicholas, aplecandu-se si ridicand copilul in brate. Harley era la cativa pasi in spatele lor, iar zambetul de pe chipul ei era deopotriva fericit si devastat.

Nicholas puse mana pe lespedea de mormant pret de cateva clipe.

-Pana data viitoare, papusa.

-Stii unde sa ma gasesti, spuse Damon. Nu e ca si cum ma voi ridica sa plec, da?

Razele soarelui se revarsau in spatele lui printre crengile copacilor, iar un sentiment cald puse stapanire pe el. Oare acesta era momentul? Momentul in care Nicholas trecuse in sfarsit mai departe si ii permitea si lui sa treaca peste?

Fiori dulci de caldura i se urcau pe sirea spinarii, iar globul de lumina din jurul lui se intetea cu fiecare clipa. Nicholas se opri pentru o secunda si se intoarse in directia razelor, mijindu-si ochii.

Damon ii zambi si ridica degetul mijlociu in aer.

-Ne vedem pe lumea cealalta. In vreo saptezeci de ani. Sa nu indraznesti sa vii cu o secunda mai devreme, da?

Ultimul lucru pe care Damon il oberva inainte ca razele soarelui sa-l inghita complet fu zambetul larg al lui Nicholas.  

N/A: Um...hei. Cine isi aminteste povestea asta? Cine isi aminteste de mine? Aici epilogul, si cu asta s-a sfarsit povestea de dragoste a celor doi fantastici. 

O sa revin cu ceva nou. Cumva, candva. 

Va iubesc.