Lucas:
Era ora mesei. Normal, la școala mea e o cantina, insa mie nu îmi place sa mănânc acolo. În pauza de masă, de obicei îmi luam mâncarea de la cantina, veneam în clasă, și mâncam cu ursuleț, pentru că știam că nimeni nu ar pleca de la masă în perioada asta.
Stăteam liniștit si mâncam, iar din când in când îi mai aruncam câte o vorbă lui Ursuleț. În timp ce eu vorbeam cu el, ceva m-a făcut sa tresar. Cineva intrase în clasă brusc, făcându-mă să vărs supa pe mine.
-UITE CE AI-
Nu apucasem să termin, deoarece în momentul în care mi-am mutat privirea pe persoana respectivă, am înghețat. Era unul din băieții ăia!
-Măi, măi! Așa vorbești cu colegii tăi?
-Î-îmi pare rău! Nu voiam să țip, eu, scuze!
Văzusem cum imediat își dădu ochii peste cap, oprindu-și însă privirea într-un punct fix. Pe Ursuleț.
-Ce e ăsta? E ursu' tău?
Spuse acesta izbucnind în râs!
-Încă mai ai asa ceva? Cât de penibil!
Spuse jucându-se aiurea cu el . Între timp, lucrurile s-au înrăutățit. Venise restul găștii sale. Începuseră să îl i-a pe Ursuleț și să-l arunce prin clasă, bătându-și joc de mine.
-Hey! Vrei ursul? Ce-ar fi să te duci după el?
Spuse aruncându-l pe geam. Asta mă făcuse să izbucnesc în nervi.
-NUUUU! IDIOTULE! CE-AI FĂCUT?
Fusese însă o greșeală să fac asta. Fără să-mi dau seama, mă luase de gulerul cămășii, fiind gata să mă snopească în bătaie.
-Ce-ai zis, mă?
Instinctul îmi spunea să îmi cer scuze, dar...
-AM SPUS CĂ EȘTI UN IDIOT! UN PROST FĂRĂ MINTE! EȘTI UN-
Nu apucasem să spun mai multe. Acesta îmi trase un pumn în ochi. Mă ținea strâns de guler, iar eu încercam să-mi ascund lacrimile. Am auzit însă apoi imediat ușa trântindu-se. Era...era Kai.
-CE FACEȚI AICI? RYAN, CE I-AI FĂCUT BĂIATULUI?
-Doar ne-am jucat umpic.
-Oare doamna Lame ar fi bucuroasa să afle despre acest joc?
-Nu, nu! Te rog, eu-
-Șterge-o de-aici!
Acesta făcuse cum îi spuse Kai, dându-mi drumul brusc. Căzusem la pământ, dădusem cu capul de podea și izbucnisem deodată în plâns.
Ochiul meu era vânăt, hainele murdare de supă si fața udă de lacrimi.
Kai se repezise spre mine, și îmi întinse o mână. Tot ce-am făcut însă, a fost să dau negativ din cap. Acesta se așezase lângă mine.
-Ești ok?
Din nou, am dat negativ din cap.
-Nu mai plânge! O rezolvăm.
Nu am zis nimic. Doar am suspinat in continuare.
I-am simțit însă apoi mâna pe bărbia mea. Își mutase cealaltă mână pe obrazul meu, ștergându-mi lacrimile. Îmi pusese apoi mâna pe ochiul lovit.
-Aa-au! Mă doare!
Răsuflase ușor în piept, după care se ridicase, întinzându-mi din nou mâna.
-Hai cu mine!
-Unde?
-Doar...vino!
