Eric:
- Nu îmi vine să cred! Unde ar putea fi?
-CREZI CA DACA STIAM MAI ERAM ACUM AICI CAUTANDU-L?
-Nu te enerva! Te rog!
-Imi pare rău! Dar sunt foarte stresat și nervos!
Nu mai spusesem nimic. Mă irită gândul că ar putea fi undeva, îi e frig și foame...Aghh!
-Eric? Plângi?
Am dat doar din cap afirmativ, lăsând lacrimile să îmi curgă pe fața.
-Nu plânge! O să fie bine! Îți promit!
Spusese apoi dându-mi un sărut. M-a alinat puțin, dar nu îndeajuns...
Deodată însă îmi simțisem telefonul cum vibrează in buzunar. Mă sună cineva era...Tony?
As fi vrut sa ii închid deoarece nu am timp de el și acum, însă Ben îmi smulse telefonul din mână, raspunzând apoi.
-Tony!
-Aa! Bună Ben! Eric?
-Ăm...nu poate vorbi acum...
-Scuze că vă întrerup, dar...cred că am ceva ce vă aparține?
-Poftim? Ceva ce ne aparține?
Ceva ce ne aparține? Am căzut puțin pe gânduri, însă am revenit imediat la realitate, smulgându-i apoi telefonul lui Ben.
-Alo?
-Tatii!
Mi-am dus imediat mâna la gură când am auzit vocea lui Lucas la telefon.
Doamne Ajută!
