Lucas:
-Știu si eu...e puțin cam larg!
-Arăți...drăguț!
-Nu trebuia să faci toate astea pentru mine!
-Nu vorbi prostii!
Am chicotit ușor la spusele sale.
-Umm...mă duc să-ți aduc niște gheață pentru ochi! Vin imediat, bine?
-Ok!
A fost foarte drăguț din partea lui. Adică...mi-a dat tricoul lui din echipamentul de sport, mi l-a adus pe ursuleț de afară, și acum s-a dus după gheață. Pentru mine...
Trebuie să recunosc că tricoul lui era puțin cam larg, el fiind mai înalt ca mine și eu fiind...pitic. Îl țineam pe ursuleț în brațe, așteptându-l pe Kai sa se întoarcă. Mă uitam pe fereastră și observasem ca erau nori. Mă gândeam că o să plouă mai târziu. Eram concentrat, mă uitam în gol, până când am simțit apoi ceva rece lipindu-se de obrazul meu.
-Aaaaahaaa! Ce rece e!
-Hehe! Da, dar te va ajuta să nu se umfle. Ar trebui să le spui părințiilor tăi să te ducă la un doctor.
-O să le spun!
-Promiți? Nu trebuie lăsat netratat!
-Promit! Am spus în timp ce un zâmbet îmi apăruse pe față.
-Apropo! Stai departe?
-N-nu! La două străzi distanță.
-Ah! Deci nu departe! Dacă vrei, pot să vin cu tine până acasă. Ca să...nu pățești ceva!
-Ce-ar putea să mi se întâmple?
-Doar lasă-mă să vin cu tine până acasă! Din cauza umflăturii, nu vei vedea bine, si e posibil să cazi sau ceva.
-Dar...tu nu trebuie să ajungi acasă?
La întrebarea mea, își lăsase capul în jos. Credeam că am spus ceva greșit sau nu stiu...
-Nu e de parcă m-ar aștepta cineva acasă.
-Cum adică? Păi...părinți tăi?
-Eu...nu am părinți! Locuiesc cu unchiul și bunica mea.
-Ah! Î-imi pare rău!
Spusesem punându-i o mână pe umăr. Un zâmbet îi apăruse apoi pe față.
-E în regulă! Nu e vina ta!
-Știu cum e! Să nu ai părinți! Eu...am fost adoptat, nu cu mult timp în urmă. Însă am fost adoptat de 2 oameni minunați pe care îi iubesc mult și țin la ei mai mult ca la orice.
-Mă bucur! Meriți pe cineva așa! Lucas, ești chiar de treabă, știi?
-Chiar crezi asta?
-Bineînțeles! Ești...simpatic, amuzant, ai un strop de nebunie, ești de treabă și...ești drăguț!
Potrivit oglindei din fața noastră, obrajii mei căpătaseră o culoare roșiatică. Și un zâmbet larg își făcu apariția.
-Eu...M-mulțumesc!
