Erau ultimele 2 zile. Eric acceptaseră deja propunerea tatălui său. Mai avea 2 zile la dispoziție sa se răzgândească, însă doar un miracol ar fi putut face asta.
-Been! Haide puțin!
Auzise el vocea șefului sau. Ben mersese pe terasa din spate cu șeful sau, neștiind ce o fi așa...important.
-Ben! Nu-l lăsa pe Eric sa plece!
-Domnule White, trebuie sa plece! Nu mai putem face nimic!
-Așa e! Voi nu puteți face nimic, însă eu pot!
-Pofitim? Spuse brunetul mirat.
-Haide! Mergem amândoi până la bancă!
Ben nu mai spusese nimic, si habar nu avea ce se întâmpla. Odată ajunși fix in fața băncii, Ben se oprise. Era confuz.
-Domnule White! Ce se întâmplă?
-Ben, eu...am o datorie la tine.
-Dumneavoastră? La mine?
-Da, Benny! Așteaptă aici puțin!
-S-sunteți sigur, eu-
-Da, băiete! Așteaptă aici!
Brunetul se așezase pe o bancă așteptându-l pe șeful său. Nu știa ce Dumnezeu se întâmplă. Voia să-i deie moșul bani din pensia lui? Sau?
După aproape 30 de minute, bătrânul ieși, având in mană niște hârtii. Una din hârtii, îi fusese înmânata lui Ben.
-Asta e pentru tine!
Acesta luă hârtia în mână, observând un că e defapt un cec. Văzând, cifrele, acesta făcu brusc ochii mari.
-$500.000.000? Strigase acesta. CE? CE E ASTA? AL CUI E? DE CE E PENTRU MINE?
-Citește cu atenție!
Ben își coborâră privirea, observând jos numele pe care era trecut cecul.
"Linda White"
-Mama?
-Da, Ben! Mama ta...Linda. Fiica mea!
