Innocence{Girl x Girl}

Ch.5

•Child,don't follow me home•

Marceline P.O.V

Vero ma trage agresiv de mâna ,ducandu-ma in băile murdare ale cazinoului.

Acolo ma trântește cu spatele de peretele rece ,punând o mana lângă capul meu, iar cu cealaltă mana îmi mângâia părul...

"Spune,Marceline, cine e amica ta?" Spune aceasta cu aceeași privire strălucitoare si maniacă... La care nimeni nu poate rezista.

"E...o fată, de pa partea cealaltă..."

Aceasta mărește ochii si se oprește din a se juca in părul meu.

"Vrei sa spui,e inocentă?"

"Da..."

"Hmm,nu vrei sa ne faci cunoștință?" Aceasta rânjește si se apropie cu fața mai aproape de a mea.

"Vreau un pact cu tine,Vero. Îmi aduci de doua ori mai multe pastile,iar eu îți voi da fata."

"Oh,draga mea Marceline,fata e cumva proprietatea ta?"

"Nu e,dar o pot face sa aibă încredere in tine...va fi doar a ta."

Vero se îndepărtează de mine,intorcandu-se cu spatele,iar apoi oftează.

Se rezeamă de o măsuță uitandu-se la suprafața acesteia timp de câteva secunde.

"O sa vad ce pot face" Spune blonda intr-un final.

Ma uit la tavan ,ochii mei lăcrimând

Am avut dreptatea,fata aceea îmi va schimba viitorul.

"Am lăsat biata fată singură, haide." Îmi atinge aceasta umărul apoi iese pe ușă.

O urmez,iar acolo o vad pe fata cu părul de caramel uitandu-se la un băiat ce plângea in brațele lui Benny.

Nu se va satura vreodată tipul ...

"Yo,Benny ,ai fost prea brutal cu păpușa?" Rânjește Vero,asezandu-se lângă Benny

"Haha,ști si tu ca nu as putea rani o păpușă din porțelan... Sau cel puțin,nu prea tare " Spune bărbatul bine făcut in timp ce ii mângâia piciorul băiatului.

Oftez...fiindcă stiu ce urma sa se întâmple cu bietul băiat...

Acum mult timp, am fost si eu in situația acestuia.

Inocența nu rămâne pentru todeauna....

Lana P.O.V

Nu știam ce sa fac...Marceline si Vero s-au reîntors, insa Marceline nu zicea absolut nimic,pur si simplu se holba la băiatul ce plângea

Ma uit in jos,muscandu-mi buza de jos...apoi ma uit fix la ea.

Iar ea se uita la mine.

Îmi zâmbește, iar eu înroșesc, ferindu-mi privirea de a ei.

O ating pe Marceline pe umăr, aceasta uitandu-se la mine ,ieșind din transa.

"Da?"

"Eu..trebuie sa ma duc acasă."

"Ști prea bine ca nu poți merge singură... Vino, te voi conduce acasă"

Ma ia de mâna, dar pana sa plec îmi mai întorc capul inca o dată la ea...iar apoi plec.

Am mers împreună cu Marceline in tăcere pana la "granita" ce despărțea cele doua zone.

"Îți mulțumesc Marceline ca m-ai condus"

"Si eu îți mulțumesc" îmi spune aceasta zâmbind

Ma uit la ea confuză

"Pentru?"

"Poate nu îți dai seama,dar mi-ai salvat viața."

Zâmbește inca o dată,apoi se întoarce cu spatele și pleacă.

Ma uit după ea pana când se îndepărtează destul de mult,iar apoi,după ceva timp,reușesc sa sar zidul înapoi, fugind cat ma țineau picioarele spre casă, gandindu-ma la o scuză.

Va urma ❤
Capitol scurt,sper ca va plăcut💋