Jeffy ( Jeff the killer - Sentimentul care te ucide )

Capitolul 6.

" Eu sunt Jeff! "

              Dimineata a venit rapid, gasindu-ma la leptop. M-am ridicat din pat si am privit ceasul urias care indica ora cinci si jumatate. Nu i-am deranjat somnul lui Theo si m-am dus in bucatarie pentru a-mi pregati o cafea. M-am asezat comod pe scaunul de la birou si mi-am deschis dulapul ascuns din birou. La fel ca si ultima oara, cutitele mele erau asezate in ordine si erau dezinfectate. M-am intors spre Theo care dormea si mi-am luat hanoracul pe mine. Am intrat in baie si m-am pozitionat in fata oglinzii, privindu-mi cicatricea care incepuse sa ma doara. 

- Jeff? vocea calda al lui Theo m-a facut sa ies grabit din baie si s-o privesc zambind.

- Da! Ce s-a intamplat, Theo? intreb curios si ma pozitionez langa ea pe pat.

- Azi ma duc la mormantul mamei, vii cu mine? Theo isi duce podul palmei la ochi si incepe sa-i frece somnoroasa.

- Nu pot, scuze, am spus zambind trist si mi-am mutat privirea.

- Nu-i nimic, Jeff! spune aceasta si ma ia in brate.

         Theo mi-a dat drumul din bratele ei si s-a ridicat din pat. A deschis unul din geamantane si a inceput sa se schimbe in haine complet negre. Si-a luat un rucsac si si-a incaltat bocancii. Theo mi-a zambit si mi-a aplicat un sarut scurt pe buze, apoi a iesit din casa. Am privit-o pe Theo, de pe geam, pana a disparut intr-un taxi si am ranjit. Trebuie sa ma pregatesc de marele eveniment ce se apropie. Oh, Tomas...

          Am iesit din bloc si m-am indreptat spre " Coraline ", un club de noapte in care tinerii studenti isi petrec serile si diminetile. O cladire micuta si lunga mi s-a pozitionat in fata, pe acoperisul acesteia fiind scris cu leduri " Coraline ". Acum, la ora sase jumatate, fetele ies nervoase tragand dupa ele baietii morti din cauza bauturii. Unul din cupluri imi atrage atentia. ea este nervoasa si ia masina pana acasa, el ramane privind-o trist si o ia printre blocuri. Am mers in spatele barbatului pana am constatat ca sunt destul de aproape si ca este un loc potrivit pentru a lasa un cadavru. M-am apropiat de barbat si l-am injunghiat in bazil, impactul la facut pe barbat sa se izbeasca de un perete si sa cada la pamant indurerat. I-am legat mainile si picioarele cu banda adeziva si i-am taiat limba si buzele. Din ochii lui au inceput sa se prelinga din ce in ce mai multe lacrimi, i-am taiat urechile si i le-am indesat in gura indre-deschisa. Dupa ce i-am scos ochii, a murit din cauza hemoragiei, dar asta nu m-a oprit sa ma distrez cu corpul lui. L-am despicat si i-am imprastiat organele peste tot in jurul meu. M-am ridicat si am plecat de langa cadavru, in spatele meu facandu-si aparitia un foc minunat. Am decis sa ma mai plimb, asa ca am luat-o spre marginea orasului. 

             Sa fiu sincer, faptul ca Theo sta la mine ma afecteaza putin, caci nu pot pleca atunci cand am pofta de ucis, pentru a nu-si face scenarii false. Imi fac sperante prostesti gandindu-ma ca Theo va accepta idea ca eu sunt un criminal in serie, nu? Acesta este vicul meu, crimele, dar acum a aparut si Theo, un alt viciu. Mi-am ridicat privirea la cerul senin si am oftat, lasandu-mi mainile pe langa corp. Daca i-as spune adevarul, ar incepe sa ma urasca? Ar pleca? Sau m-ar accepta asa cum sunt, cu tot cu viciul meu? Gandurile imi sunt intrerupe de silueta unei fete cu parul verde pana la umeri. Privirea ei era pierduta si se plimba pe bordura ce contura strada, din cand in cand privea spre cer apoi ofta. Am grabit pasul si m-am apropiat de ea, incepand sa vorbesc.

- Ce faci aici singura, pustoaico? intreb degajat si o privesc serios.

- Nu-i treaba ta! Nu-s pustoaica, am saisprezece ani! striga fata si ma face sa rad. Ce e asa amuzant?

- Faptul ca la saisprezece ani te crezi foarte matura! spun inca razand.

- Pleaca sau o patesti! ma ameninta aceasta si ranjesc.

- Ce o sa-mi faci? intreb inca ranjind.

- Am batut un baiat de a ajuns in coma, ma provoci? spune aceasta si ma priveste cu superioritate.

- Am ucis mai multi oameni decat poti tu numara! spun ranjind si aceasta incepe sa ma priveasca panicata.

- Poftim? fata a inceput sa se indeparteze, dar m-am apropiat de ea si am prins-o de mana. 

- Lasa-ma! Criminalule! striga aceasta, dar nimeni nu o aude, suntem deja in padure. 

- Acum nu mai esti asa puternica, nu? intreb si o trantesc de un copac, la impact aceasta icneste de durere.

- Lasa-ma, te rog! spune aceasta cu lacrimi in ochi.

- Go to sleep, dear! inchei discutia si o injunghi in stomac.

         Lacrimile ei cadeau peste frunzele uscate, am prins-o de gat si am lipit-o cu spatele de copac. Privirea ei era plina de groaza ceea ce imi dadea si mai multa satisfactie. Pentru a termina cu schimbul de priviri, am injunghiat-o in inima si am asteptat sa moara din cauza hemoragiei externe. Ma lasat-o acolo, langa copacul nostru. 

         Ma intreb ce-o face Theo?

~ Din perspectiva lui Theo ~

        Am ajuns la cafeneaua stabilita si il cautam pe Allan cu privirea, dar nu-l gaseam pe nicaieri. Allan e un tip cu care m-am inteles cel mai bine de cand am ajuns in acest oras acum cativa ani, e inalt si saten, ochii sai fiind de un albastru electrizant. M-am asezat la una din mesele de langa geam, privirea mi-a cazut asupra lui Jeff care a trecut nepasator prin fata cafenelei. Am alergat afara si i-am sarit in barte, acesta sarutandu-ma scurt.

- Theo, ce faci aici? ma intreaba curios indicandu-mi cu privirea cafeneaua din care tocmai iesisem. 

- Astept un prieten, dar nu mai apare! spun oarecum revoltata si il strang de mana. Mergi acasa?

- Da, vi cu mine? Trebuie sa-ti zic ceva! spune zambindu-mi trist si strangandu-ma in brate.

- Bine, stai sa-mi iau geanta si jacheta! spun si ma grabesc sa-mi recuperez lucrurile.

~ Din perspectiva lui Jeff ~

          Drumul spre apartament a fost plin de ras si de povestiri, dar cand am ajuns in apartament zambetul mi-a pierit din ce in ce mai rapid. Am pregatit doua cafele si m-am asezat pe canapea langa Theo. Trebuie sa-i spun ceva foarte important.

- Theo, stii ca te iubesc mai mult decat orice? spun zambind trist.

- Normal ca stiu, ce s-a intamplat? intreaba putin panicata. 

- Theo, cat timp a trecut de cand tatal tau l-a ucis pe Kyan? 

- De unde stii cum il chema? intreaba uimita, o lacrima facandu-si aparitia pe obrazul sau.

- Te rog, raspunde-mi! spun ridicand putin tonul.

- Au trecut noua ani. De ce? 

- Aveai opt ani, acum ai saptesprezece. Cati ani avea baietelul lui Kyan?

- Noua ani, acum ar avea optisprezece...Jeff? intreaba in timp ce lacrimile i se aduna in colturile ochilor.

- Theo! spun trist, dandu-mi seama ca acum stie cine sunt.

- Nu poti fi! Jeff, nu poti fi baiatul ala! Nu se poate...Jeff! Te rog, spune-mi ca glumesti! Te rog, Jeff! lacrimile se prelingeau pe obrajii ei cu o viteza uimitoare, facandu-ma sa simt cum o parte din mine moare privind aceasta imagine.

- Nu mit, Theo...

      Theo s-a ridicat de pe canapea si a fugit spre usa. Corpul imi este paralizat, nu ma pot misca. Ce tocmai am facut? Am gonit-o pe cea care m-a facut sa ma simt din nou viu! Theo a fugit de mine! M-am ridicat si am fugit dupa ea. 

- Nu o pot pierde! mi-am spus in soapta si am iesit din bloc.