My Only Weakness - In editare

Capitolul 8 - I go everywhere with you babe

"Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte." - Schopenhauer

      Mii de saruturi sunt plasate pe umarul meu gol, stand cu spatele nu imi dau seama cine este, dar, stiu prea bine cine ma rasfata in fiecare dimineata. Ador diminetiile in care ma trezeste in cel mai dulce mod posibil, lasand sarutari pe toata portiunea pielii mele neacoperita de tricoul lung care imi ajungea aproape pana la genunchi. Nu sunt chiar adepta pijamalelor, prefer tricourile largi si lungi.

     Doua brate ma intorc si aproape ca ma lovesc de un piept tare. Imi ridic privirea si ii intalnesc ochii albastrii ca si safirul. De mica piatra zodiei mele era safirul si acuma inteleg de ce. Ma intind si il sarut scurt, ca mai apoi oferindu-i un zambet cald. El a inceput sa imi mangaie parul cu mana dreapta, iar cu cealalta pozitionadu-se pe talia mea ma tot tragea mai aproape, pana am ajuns sa nu mai fie loc intre noi nici de jumatate de milimetru.

- Buna dimineata, raza de soare, spune el razand si sarutandu-ma parinteste pe frunte.

- Buna dimineata, iubire.

     Imi pun mainile in jurul gatului sau si il trag mai aproape, sarutandu-l cu patima. El ma mangaia pe spate cu mainile in timp ce eu mai imi treceam din cand in cand mana prin parul sau ravasit de dimineata. Ma desprind din sarut si il privesc in ochi. Avea niste ochi superbi.

- La ce te gandesti si mai important, la ce te holbezi iubito?

- La ochii tai.

- Cata sinceritate si cu ce lejeritate ai spus-o, te iubesc atat de mult puiule.

- As avea vreun castig sa nu fiu asa deschisa? intreb ridicandu-mi o spranceana.

- Nu, nu asta am vrut sa spun. Multumesc mult ca esti asa de dulce si ca-mi esti alaturi. Nu ai habar cat de recunoscator iti sunt.

- Iubire, stiu ca te cunosc de aproape trei saptamani si ca suntem impreuna nici de doua, dar te iubesc enorm, nu stiu cat de bine fac sa fiu asa de deschisa cu tine dar pot spune ca esti persoana care dupa atatia ani ai reusit sa imi spargi cochilia asta in care eram inchisa ca sa spun asa. Te iubesc si cred ca eu iti sunt recunoscatoare, nu tu mie.

       Acest moment romantic a fost intrerupt de un telefon. Telefonul lui Alex mai exact. Alex s-a ridicat din pat si s-a dus langa dulapiorul de la usa de la baie, si-a lasat telefonul aseara acolo cand a intrat la dus. A luat telefonul in mana si s-a incruntat cand a vazut numarul. A raspuns si l-am vazut incremenind la propriu. M-am uitat confuza la el, dar nu mi-a aratat nici o emotie, brusc a devenit inexpresiv, iar ochii lui erau de un albastru intunecat. M-am ridicat din pat si m-am dus langa el, l-am prins de mana libera cu care nu tinea telefonul si am incercat sa ii desfac pumnul ce era foarte strans. Am simtit cum se relaxeaza cand i-am desfacut pumnul si l-am luat de mana, iar cu cealalta mana am inceput sa il mangai pe obraz. Mi-a oferit un zambet fortat, stiam ca nu era un zambet sincer.

     M-am uitat in ochii lui, dar era complect absent, asculta cu mare atentie ce i se spunea la telefon. Ochii lui nu tradau nici un sentiment numa nervozitate si...aia era durere? Nu l-am vazut nici o data asa vulnerabil. Imi parea rau pentru el, desi nu stiam exact ce a patit. Si-a indepartat telefonul de la ureche, a tastat ceva presupun ca a inchis apelul si l-a pus inapoi pe acel mic dulap. M-a privit si m-a luat in brate. M-a strans cat de tare a putut.

- Au, Alex, ma doare.

     I-am soptit cat de incet am putut la ureche, nu vreau sa il necajesc si mai tare, desi nu prea inteleg ce se intampla.

- Katrina, iubito...vi cu mine pana in San Francisco? ma intreaba in soapta, vocea ii era tremuranda si stiam ca s-a intamplat ceva.

- Da, sigur...nu stiu de ce dar bineinteles, cu tine m-as duce oriunde.