My Only Weakness - In editare

Capitolul 24 - Let's solve the problems.

"Mai bine o dragoste pierdută, decât una neavută." - Mircea Eliade

Ii simt degetele facand mici cerculete pe spatele meu si o respiratie calda la urechea mea. Dormitul pe burta, in cazul meu, nu este cea mai confortabila pozitie. Palmele sale se opresc pe umerii mei, masandu-i usor. Zambesc cu fata intre perini.

- As putea jura ca torci, pisicuto.

Chicotesc subtil si dintr-o miscare rapida m-am intors pe spate. Ma privea cu o privire dulce si plina de iubire. Nu stiu cum de la ranufnirea mea s-a ajuns tot eu sa fiu cea ranita ca Alex nu imi acorda destula atentie. Ce-i sigur este ca nu stiu ce am avut in cap in ultimele saptamani, dar ma voi revansa fata de toti. Nu are rost sa ma gandesc acuma la asta. Tot ce trebuie sa fac in acest moment este sa ma simt bine alaturi de el.

Imi pun palma pe obrazul lui, iar el imi saruta incheietura mainii. Zambea. Si inca ce mai zambet! Daca as declara ca si altcineva mi-a mai zambit atat de frumos vreodata, as fi internata la psihiatrie pe motiv ca sufar de dementa, in cel mai avansat stadiu. Oricum, cel mai important lucru este ca el ii al meu. Doar al meu.

- As avea vreo sansa sa nu torc cu un asemenea tratament?

Rade si ma ia in brate. As putea sa stau toata viata mea in pat cu el. La ce-i douazeci si doi de ani ai mei, datorita lui Claire am vazut multi reprezentanti ai sexului masculin care aratau mai mult decat...incitant, dar as minti daca as spune ca macar unul se poate compara cu el. Dar oricum, neincrederea sa in mine imi da dureri de cap.

- Iubitule, pot sa te intreb ceva?

- Mhmm...orice, oricand...

Mormaie aproape indescifrabil cu nasul in parul meu si ma saruta pe crestetul capului.

- De ce nu ai incredere in mine?

Stau cu capul pe pieptul lui si simt brusc cum se incordeaza. Inchid ochii, asteptand cu nerabdare raspunsul. Intrebarea mea la indus intr-o stare de uimire si confuzie.

- Am, spune ezitand. Cum sa nu am?

Buzele mi se curbeaza intr-un zambet vag, iar capul mi se leagana dintr-o parte in alta. Se vedea pe expresia fetei lui ca si-a dat seama ca nu il credeam. Isi trece o mana prin par, dezordonandu-l.

- Cum poti spune ca ai, cand se vede de la o posta ca nu ai? Prima data a fost faza de la ziua mea cu David, apoi acuma cu Cole, care din nou ti-am spus ca nu a fost nimic. Daca mergem la restaurant si chelnerul se uita la mine sa ii dau comanda, te uiti la el ca si cand ai vrea sa il faci bucatele. Cand iti spun ca merg la cumparaturi, fie de pantofi, rochii sau haine, fie de mancare si lucruri necesare la casa, tu mereu insisti sa vi cu mine. Alex, inainte de greseala cu Cole, nici nu suportai sa fi la cinci metrii de un magazin, acuma acolo iti petreci toata ziua cu mine. Ma repet. Cum poti spune ca ai incredere in mine, cand este foarte limpede ca nu ai? Si sa nu mai spunem ca ai ezitat inainte sa imi raspunzi...

A ramas impietrit, privindu-ma perplex. Se comporta de parca am descoperit elixirul tineretii vesnice... Ramane asa cateva clipe, ca mai apoi sa inceapa sa rada.

- Nu rade, din cauza a doua incidente neplacute care apropo, nu au fost din vina mea, te comporti de parca...as fi cea mai josnica persoana pe care o cunosti.

Ma rastesc la el, facandu-l sa se opreasca din ras si sa se incrunte. Omul asta are nevoie de un psiholog... Fara ca macar sa pot sa ii reprosez ceva in legatura cu iesirea lui complet ne la locul ei, ma saruta.

- Vorbesti mult si fara sens, uneori...

Spune cu buzele inca lipite de ale mele. Continua sa ma sarute, fara a ma lasa macar sa respir. Ratiunea mea ma surzeste la cat de tare imi striga sa ne rezolvam problemele, apoi sa facem ce facem, dar este prea placut. Mult prea placut...

Incerc sa il imping pentru a se ridica de pe mine si a incerca sa purtam o conversatie civilizata. Bine spus, incerc. Nici nu pare sa se clinteasca, dar nu ma dau batuta. Cand observa ca nu am de gand sa ma opresc, maraie ceva indescifrabil si se retrage cativa centimetrii.

- Si ce propui, Katrina?

Spune accentuand numele meu. La naiba, stie ca urasc cand imi spune asa...

- Sa luam o pauza.

Ma priveste confuz, iar eu imi dau o palma mintal. Nu asa am sa sune.

- Adica nu sa ne despartim. Sa fim impreuna, sa locuim impreuna, nu ca nu am face asta de cand te-ai mutat din San Francisco, doar sa nu mai stam aproape tot timpul impreuna. Adica... Doamne, habar nu am cum sa ma exprim in situatii de genul...

- Adica sa ne indepartam o perioada?

- Da, tu sa vezi ca poti avea incredere in mine chiar si cand nu stam toata ziua impreuna, iar eu... Sa nu ma mai stresez.

Zambeste dulce si ma priveste pe sub gene. Astept sa imi raspunda, dar tot ce face este sa se holbeze la mine.

- Te stresez, dulceata?

Intreaba amuzat cu o tenta ironica. Ma incrunt si el izbucneste intr-un ras energic. Clar trebuie sa ii fac o programare la o prietena de a mea, care ii psiholog.

- Mmm....putin. Te rog, raspunde-mi.

Ma priveste cateva secunde ganditor, apoi isi muta privirea in stanga sa. Doamne! Te rog sa accepte.

- Nu, raspunde promt.

- Nu? Intreb surprinsa.

- Nu. Clar nu. Nu vreau sa te pierd, pisicuto, esti viata mea. Chiar nu imi imaginez cum as fi fara tine.

Inghit in sec si incerc sa imi afund capul si mai mult in perina, decat era.

Pentru numele lui Dumnezeu! Katrina Hall nu mai fi atat de incapatanata si accepta ca il iubesti!

- Bine. Nu mai propun nimic de genul acesta, dar am o conditie.

Ma priveste curios si isi trece mainile prin par. Din nou. Simt cum gatul si buzele imi sunt uscate. Imi trec usor limba peste buza de jos si zambesc.

- Ce conditie?

- Sa ai incredere in mine.

Avea un zambet sters, dar privirea ii era plina de dragoste. Incep sa ma misc, nu imi gasind o pozitie mai confortabila. Incepeam deja sa ma simt incomfortabil. Poate si din cauza tensiunii apasatoare dintre noi. Incepeam deja sa simt cum aerul imi paraseste plamanii si nu are de gand sa se intoarca.

Inspir si expir adanc. De ce nu imi raspunde? Oare chiar nu are incredere in mine? Sau are si fac o scena fara sens? Imi este cam greu sa imi dau seama ce gandeste.

- Bine.

Spune lipindu-si buzele de ale mele. De sub el am ajuns sa stau in capul oaselor, sarutandu-l. El statea pe pat in genunchi si isi plimba mainile pe spatele meu, din cand in cand jucandu-se cu o suvita din parul meu.

- Am si eu o conditie.

Ma saruta din nou, impingandu-ma usor sa ma intind. Risc sa ma repet, dar as minti daca as spune ca nu iubesc felul cum ma saruta. Ce mai, il iubesc pe el si tot ce are legatura cu el.

- Muta-te cu mine!

Spune aproape indescifrabil., in timp ce buzele lui inca le framatau pe ale mele.

Nu are rost sa caut scuze pentru capitol ca ii scurt, avand in vedere ca nu am mai postat de o saptamana. Dar totusi, scuze.
Nu are rost nici sa spun ca acest capitol nu este editat si probabil, mai mult ca sigur, o sa gasiti niste greseli pe acolo.
Anyway, sper sa va placa :*.