My Only Weakness - In editare

Capitolul 15 - You're joking, right?

"Nefericirea este cancerul trupului şi nebunia minţii." - Valeria Mahok

- Ce bine este acasa! strig cat ma tin plamanii, aruncadu-ma pe canapeaua moale din piele din camera de zi.

- Am fost plecati o saptamana Katrina, nu un an. Ce vei face in luna de miere? din cauza unui Bryan amuzat incepe sa imi scada entuziasmul ca sunt acasa.

- In ziua aia, voi implinii o suta de ani. Bolborasesc in barba si tot ce obtin este un chicotit din partea lui Alex, o serios? tocmai el are chef de glume?

- Hei dragilor! imi ridic privirea spre intrare si o vad pe Vanessa cu zambetul pana la urechi, ce face aici? chiar de ea nu aveam chef acuma...

- Ce faci tu aici? intreb rece, dar ea doar chicoteste si se uita cu subinteles la mine...ce are in cap oare...

- Care este problema Katrina? In sfarsit am crezut ca am devenit prietene de la intalnirea noastra din Montana...

       Am facut ochii cat cepele cand am auzit replica ei, eu nu le-am zis si prietenilor mei de micuta mea escapada...

- Aaa, sau lor nu le-ai spus? spune facand semn spre Alex, Claire si Bryan. Dar Katty, cum ai putut sa nu le spui?

- Vanessa termina si nu mai imi spune Katty, zici ca ii mancare pentru pisici...rade la comparatia mea si da dezaprobator din cap. 

- Dar Katrina, cum ai putut sa nu le spui ca ai fost rapita si daca eu nu eram acolo chiar nu stiu ce ti-au fi facut oamenii aceia rai.

        Imi dau o palma peste frunte si acuma chiar realizez cat de adevarata este vorba asta "Cine spune ala ii" eu eram mironosita huh?

- Vanessa iesi din casa asta, acuma! strig cat de tare pot, iar retul tresar...Vanessa ma privea uimita, dar relaxata...mult prea relaxata...

- Imi pare rau Katrina, dar nu pot sa iti indeplinesc aceasta dorinta. Clipesc des, iar ea doar izbucneste intr-un ras energic.

- De ce? Ce vrea sa insemne asta?  ma revolt eu, dar zambetul de pe fata lui Alex era tot mai mare, ma facea sa ma uit ciudat la el.

- Katrina, Vanessa nu va pleca. Ma uit surprinsa la el. Se va muta aici. Ma informeaza, iar eu raman cu gura cascata.

- Ce?! Si unde ma rog o sa doarma? intreb pe un tom zeflemitor si imi incrucisez bratele la piept, asteptand un raspuns cat de cat rational.

- Cu mine. Maresc ochii, iar el continua. La mine in camera. Inghit in sec la auzirea raspunsului lui si simteam cum unghiile imi perforeaza carnea din cauza a cat de tare strangeam pumnul.

- Asta inseamna ca nu mai dormi la mine? intreb, dar a sunat mai mult a constatare decat a o propozitie interogativa care astepta un raspuns.

- M-am gandit ca daca tot nu mai suntem impreuna, ne putem reface vietile cu o noua persoana alaturi. Aproape ca imi dadeau lacrimile, dar incercam sa ma tin cat de cat puternica.

- Aha, deci asa repede ai uitat de mine, nu? incearca sa spuna ceva, dar il intrerup. Cred ca glumesti nu? Pe langa ca aproape imi demonstrezi ca nu m-ai iubit niciodata si mai vrei sa adaugi minciuni. Nu multumesc.

        Imi iau cheile de pe masa si alerg afara din casa, lasand si usa deschisa. Urc in masina, bag cheia in contact si accelerez pana simt ca aproape motorul masinii cedeaza. Imi aud telefonul cum suna in buzunar, il scot si cand vad ca este Claire inchid si arunc telefonul pe scaunul copilotului. Nu am chef sa vorbesc cu ei. Mi-am luat inca o data telefonul in mana, il inchid si il arunc la loc pe scaunul de langa mine.

         Vai, dar pana si eu m-am saturat sa tot alerg departe de probleme si stiu ca nu se rezolva singure...dar niciodata nu voi putea sa ma schimb...niciodata. Unde merg? Idee nu am...sunt pe autostrada cu o suta cinzeci de kilometri pe ora si habar nu am unde ma duc. Probabil conduc pana ma satur si ma intorc acasa...probabil...