My Only Weakness - In editare

Capitolul 21 - You don't tell me everything

"O singură clipă de împăcare este mai de preţ decât o viaţă întreagă de prietenie." - Gabriel Garcia Marquez

Deschid ochii derutata si ma uit la ceasul de pe perete. Imi maresc ochii de uimire cand constat ca este trecut de miezul noptii. Ce caut inca in camera de zi imbracata cu hainele de ieri? Cum am ajuns pe canapea? Si cel mai important, cand si cum am adormit? Tot ce imi amintesc este ca mi-am cerut scuze fata de Alex...si cam atat. Incerc sa ma ridic de pe canapea, dar spatele imi este intepenit. Dau la o parte patura, care habar nu am cum a ajuns aici, si in profida durerii de spate insuportabile, ma ridic si urc scarile pentru a ajunge in camera mea.

Picioarele mele nu prea isi fac datoria si in loc sa pasesc normal, mai mult imi tarai picioarele. Inghit in sec cand din cauza neatentiei ma impiedic de o treapta, dar ma sprijin cat de repede pot de balustrada pentru a-mi recapata echilibrul relativ inexistent. Dupa un moment de incurajare a proprie-mi persoane imi continui drumul spre camera mea. Usa era intredeschisa si veioza de pe noptiera era aprinsa. Deschid putin mai tare usa pentru a vedea daca cineva este in camera sau doar eu am uitat-o aprinsa. Cand il vad pe Alex citind o carte in mijlocul patului, deschid complet usa si intru, ramanand in fata patului cu brate incrucisate la piept si privindu-l.

- Daca nu te trezeai in jumatate de ora, veneam eu sa te trezesc. Stii ca nu imi place cand dormi pe canapea, dar dormeai prea bine ca sa te trezesc.

Nici macar nu si-a luat ochii de la carte. De unde a stiut ca sunt eu? Adica m-a auzit, dar putea fi Claire sau Bryan sau chiar Vanessa. Oricum, nici mie nu imi place cand dorm pe canapea si pe buna dreptate, spatele imi este intepenit de-a binelea, abea ma misc. Imi dreg vocea pentru a-i atrage atentia, sau macar sa il fac sa isi ridice privirea din cartea aia.

- Ce-i, Katrina? Ti-a mancat pisica limba? isi pune semnul de carte la pagina la care a ramas si isi ridica privirea spre mine. Te-am observat de cand ai intrat in camera. Nu-i nevoie de atentie suplimentara.

Zambesc timid si incep sa ma joc cu o suvita ondulata de par. Atentia imi este absorvita de acea insignifianta suvita bruneta de par. Incet imi ridic privirea spre el, surprinzandu-l zambindu-mi calduros. Imi face semn sa ma intind langa el, actiunea sa cauzandu-mi un nod in gat. De ceva vreme nu am avut nici un fel de apropiere fizica, iar asta ma face sa imi pun niste semne de intrebare. Cum ar fi: Oare mai am acelasi autocontrol in preajma lui?

La naiba, niciodata nu am avut control pe propria-mi persoana in preajma lui...

Cu picioarele parca anchilozate aproape ma tarai pana la pat. Intinzandu-ma cu greu langa el. Alex izbucneste intr-un ras energic, facandu-ma sa ma incrunt nedumerita.

- Scuze pui, dar ma amuzi cand te vad ce speriata esti de apropierea asta dintre noi.

Inchid ochii, oftand si Alex ma ia in brate, facandu-ma sa imi intredeschid ochii. Acum statea cu capul pe pieptul lui. Era o senzatie placuta si chiar mi-a fost dor de asta. Foarte dor chiar.

- Sti ca mi-a fost dor de tine?

Intrebarea lui m-a facut sa zambesc. Nu stiu cat de mult mi-a dus dorul, dar ce-i cert este ca el mi-a lipsit foarte mult. Nu ca si persoana, mai mult mi-a lipsit relatia noastra.

- Alex, de ce ai spus ca nu esti in stare sa ma faci fericita?

- Nu am spus chiar cu cuvintele astea Katrina...

Vad in reactia lui ca ezita sa imi raspunda. Ma ridic privindu-l curioasa, incercandu-l sa il conving sa imi raspunda la intrebare.

- Oricum ai fi spus, argumenteaza te rog.

Nelinistea din ochii lui ma face sa cred ca nu fac bine insistand pe tema asta, dar chiar sunt curioasa. Cum poate spune ca nu-i persoana potrivita cand ma face foarte fericita, nu doar fericita. Eu am exagerat spunandu-i ca nu ma intereseaza ca ma iubeste, dar am spus-o la nervi.

De cand o cunosc pe Claire, adica de mult timp, se comporta ca o mama. Uneori nu ma derajeaza, dar am si eu parintii mei, chiar daca nu sunt biologici. Bryan zici ca ii ca un tata care ma tachineaza, ma acopera cand fac o prostie, imi tine partea si ma iubeste. Atitudinea protectoare a lui Alex m-a facut sa reactionez asa, nu am avut nici un intentie sa il fac sa sufere sau sa ma fac pe mine sa sufar.

Sunt nebuna si copilaroasa, imi place sa invat si mi-a placut intotdeauna la scoala, dar uneori ma simt cea mai matura din casa. Iar faptul ca ceilalti se comporta cu mine ca si cu un copil m-a facut sa spun lucruri ce nu le doream.

- Pisicuto, nu pot sa iti raspund inca. Dar maine am fost invitat la o petrecere al unui prieten si ma intrebam, daca vrei sa ma insotesti.

Nu inteleg ce este atat de greu sa raspunzi la o intrebare aparent banala. Sigur are motivele lui, desi as prefera sa nu imi ascunda chestii ce au legatura cu mine, asta daca au. Il iubesc foarte mult. Ma mir ca el spune ca nu ii potrivit pentru mine, in profida ca eu sunt cea incapatanata si impulsiva. Am un temperament vulcanic, iar acest lucru nu este chiar un atuu.

- Bine, vin. Ma indoiesc ca il cunosc, dar se poate sti la cine mergem?

- Un prieten vechi, pisicuto.

- Numele, Alex. Asta in caz ca nu ii vreun anonim.

Reactia mea l-a facut sa chicoteasc amuzat. Inevitabil un zambet tamp imi apare pe buze. Il privesc isistenta. Daca nici un amarat de nume nu ii in stare sa imi spuna, atunci asta da conversatie. Ii prind palma intr-a mea si ma joc cu degetele lui.

- Esti o incantare, pisicuto.

- Alex vorbesc serios, spune-mi la petrecerea cui mergem.

Imi zambeste dulce si isi retrage mana din a mea. Imi mangaie parul, dar expresia fetei i se schimba intr-una inexpresiva. Oare am spus ceva gresit? Ma cam indoiesc de asta...

- Sigur nu-i un anonim, Katrina. Mai ales pentru tine. Cole Davis.

Ochii mi se maresc de uimire si ma incrunt... Mai bine nu intrebam...