* CARTEA NU ESTE EDITATĂ. Va rog sa-mi scuzati greselile si exprimarea anosta din primele capitole ale cartii. Este prima mea lucrare. Multumesc de intelegere. *
In anul 1773, Oceanul Atlantic poate fi plin de surprize, atunci cand te astepti...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ziua 1, 11 iulie
Razele soarelui imi mangaie fata, atat de calde si primitoare incat nu as vrea niciodata sa plece din dreptul meu. Dar din pacate, acea stralucire acum dispare de pe chipul meu mai mult somnoros. Lumina vine si pleca ritmic din fata mea in timp ce moleseala de dimineata ma copleseste fara a intreba daca poate sau nu.
Cine a lasat oare perdelele la o parte? Servitoarea de ce s-a bagat asa de dimineata sa le inlature?! Nu stie ca eu dorm dimineata?!
Mormaind somoroasa, am deschis ochii alene, simtind o durere ascutita la ceafa care persista atat de dur. Mi-am dus mana tremuranda in spatele capului sa imi masez zona dureroasa, strambandu-ma la o mica atingere. Auci. Oare ce-am facut? Aseara nu am facut nimic ca sa...
Aseara... Stai putin, unde sunt?
Mi-am dat seama ca suntem pe un vas, datorita miscarii usoare a acestuia, inainte si inapoi - care provoca un scartait deranjant urechilor. E vasul unchiului si mergem spre Noua Lume?
Cand mi-am revenit cat de cat, m-am uitat in jurul meu dar nimic nu parea familiar. Nimic. Nimeni nu era in camera asa ca m-am ridicat in capul oaselor pe patul incapator cu baldachin, facut din lemn masiv ca si celelalte lucruri din cabina.
Camera era mobilata destul de mult, dar ceea ce m-a impresionat a fost geamul din sticla colorata cu forme abstracte, de aproximativ doi metri aflat in stanga mea, unde se putea vedea oceanul in toata maretia lui. In fata patului era un covor iar pe el statea asezata o mica masuta de doua persoane si bineinteles, doua scaunele. Un semineu se putea vedea langa usa din dreapta, care probabil era folosit in vreme friguroasa.
Mi-am dus mainile la tample incercand sa-mi amintesc ce s-a intamplat si cum am ajuns aici, inchizand ochii strans si concentrandu-ma cat de mult puteam.
Imagini se derulau repede in fata ochilor mei si ma vedeam cand pe punte, cand prinsa de pirati. Pirati. Apoi a aparut George: jos, sangerand si cu privirea indreptata spre mine. Mi-am amintit de logodnicul meu si la faptul ca nu mai e cu mine... Ochii mei au capatat o nuanta rosie si lacrimi au aparut din senin pe obrazul meu alb. George nu mai e sa ma protejeze, si m-a lasat singura pe mana unor pirati fara inima! George! Ce-ai facut? De ce m-ai lasat? Unde esti?! Nu pot sa fiu singura in lumea asta...
- Ti-am mai spus ca sunt cel mai fericit om de pe pamant?
- Doar de o mie de ori, George!
- Acum e a mia si una oara, draga mea!Tot a mea esti, si vei fi mereu...
Mereu...
Ultimul cuvant a rasunat in mintea mea ca un ecou la amintirea unui "mereu" care nu isi mai are rostul acum ca totul e pierdut.
Desi nu eram casatoriti el tot ramanea alaturi de mine si imi spunea ca sunt doar a lui si ca nimic nu ne va desparti. Dar amintirea acelor vremuri este in ceata...
