* CARTEA NU ESTE EDITATĂ. Va rog sa-mi scuzati greselile si exprimarea anosta din primele capitole ale cartii. Este prima mea lucrare. Multumesc de intelegere. *
In anul 1773, Oceanul Atlantic poate fi plin de surprize, atunci cand te astepti...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Atunci când iubim o persoană, îi dorim binele. Când iubim, durerea aproapelui nostru o resimțim și noi până în măduva oaselor. Când inima noastră iubește, nu mai putem vorbi despre o singură inimă solitară, ci de două, care formează un întreg desăvârșit. Inima ajunge vulnerabilă nu numai la suferințele proprii, ci și la suferințele celor dragi, acelora de care inima noastră s-a alipit. Așa am ajuns să îl iubesc pe John Black și să simt agonia morții împreună cu el. Am putut să simt disperarea, singurătatea, durerea și neputința. Așa am ajuns să țin la Finn ca la un frate mai mare, care din păcate, a fost șters de pe fața pământului luând cu sine și mica fărâmă de speranță ce el îmi încredințase cu doar câteva clipe în urmă. Finn a fost dovada vie că pirații puteau fi și altfel: niște ființe umane, cu sentimente și o conștiință care îndemna la bine; că puteau vedea dragostea fără să o condamne, că puteau zâmbi în ciuda greutăților, că puteau sta fermi împotriva adevăratului inamic. Finn, împreună cu toți acei care părăsiseră corabia înaintea lui, sfrârșind ca martiri furiei lui Will, erau niște eroi demni de păstrat în amintire și de încununat cu cinste. Din păcate, nu se puteau înmormânta și nu se puteau aduce omagii și flori la căpâtâiul lor, nu se putea anunța familia și nu se putea jeli moartea celor iubiți așa cum se obișnuia în Anglia. Doar oceanul era martor crimelor nesăbuite, fiind și singurul care odihnea în pace trupurile neînsuflețite pentru ziua judecății.
