Fell in love with a pirate

48. Un balcon si o marturisire

- Cum crezi ca a decurs operatiunea "Dezvaluirea mastilor"? am intrebat-o pe Amali cu interes, asezandu-ma pe pat.

Dupa ce intreaga punte fusese eliberata de oameni, am hotarat in final ca amandoua sa ne indreptam inapoi spre dormitorul nostru. Aici, dupa usa inchisa, aveam tot dreptul de a ne exprima parerea fara ca cineva sa auda. Micul nostru cuib de secrete si planuri, din nou intra in actiune in lasarea serii. Matt plecase cu Abel, iar noi ne-am hotarat sa-i lasam pe cei doi in conversatiile lor fara a deranja.

Acum Amali statea sprijinita de un perete cu bratele incrutisate la piept, cu privirea ganditoare indreptata undeva spre un punct fix din incapere. Parul ei negru cadea ravarsit pe umeri si cateva suvite mai rebele ii ajungeau pe ochi - dar nu parea sa o deranjeze acest fapt.
Camera era cufundata in semi-intuneric si doar o candela asezata pe masa palpaia domol, oferind o imagine cu totul misterioasa intrunirii. Era defapt, momentul potrivit pentru a pune cartile pe masa o data pentru totdeauna. Era momentul ca mastile descoperite pana acum sa fie incadrate intr-o tabara definitiva.

- Hm, a spus Amali, inca distrasa.
Probabil se gandea de unde sa inceapa firul conversatiei, care se invalmasea undeva in capul ei. Ca si Ariadna din mitologia greaca, incerca sa urmareasca firul ascuns in labirintul complicat al mintii, pentru a ajunge in miezul problemei.

Intr-un final, ea si-a ridicat privirea spre mine:
- Cum a decurs? Pot sa zic ca bine. Am aflat printre discutiile de pretutindeni, parerea generala despre capitan.

Dupa aceste vorbe a tacut, si-a dus o suvita de par dupa ureche, si si-a muscat incet buza inferioara. Nu a mai facut contact cu ochii mei curiosi, ci a intors privirea spre fitilul care inca mai ardea in candela. O tacere ca de mormant s-a asternut intre noi. Amali isi exersa in gand propozitia si explicatiile, pe cand eu nu stiam cum sa formulez miile de intrebari.
Stateam ca pe ace, asteptand ca Amali sa prinda curaj ca sa-mi spuna ceea ce se petrecea defapt pe nava. Se tot uita la mine in treacat, cantarind daca sa imi spuna sau nu vestile aflate. Inainte sa mergem amandoua in operatiune, Amali deja isi facuse o idee despre echipaj, din cauza ca explorase imprejurimile de una singura. Iar acum parea ca are dificultati in a se destainui in fata mea.

Nu am mai rezistat tentatiei de a intreba, asa ca m-am avantat, punand o singura intrebare cu un fir de voce:

- Si ce ai descoperit? am spus nerabdatoare, apucand nelinistita materialul rochiei mele aproape inconstient. Mainile imi transpirau si le simteam umede in timp ce framantam haina cu fervoare.

Daca ezita atat de mult, inseamna clar ca nu era o veste placuta...
In cele din urma Amali a rasuflat invinsa, intalnind ochii mei. Privirea ei transmitea un mesaj: nu unul de bucurie, ci unul de adanca remuscare:

- Razvratitii sunt prea multi, Kate.

Cand am auzit aceste cuvinte, fiinta mea s-a cutremurat instant si un val de caldura m-a cuprins pe nesimtite. Inima a luat-o la goana si sangele imi pulsa prin toate incheieturile, dovedind agitatia mea nestapanita.

- Dar... am spus incet, cautand un fir de speranta, o salvare, din toata aceasta situatie. Insa mintea refuza sa imi vina in ajutor cu o solutie logica. Nu, era totul ceata in gandurile mele, si nu ma puteam concentra indeajuns pentru a gasi firul acela care ne putea salva. Daca Razvratitii erau prea multi, capitanul nu mai avea sanse de viata. Nici el, si nici cei ce il sustineau.

- De acum asteptam doar ca Will sa dea semnalul final, si inainte de a ajunge in America, el va pune stapanire pe nava fara doar si poate. E doar o chestiune de timp.

Mi-am acoperit fata cu ambele maini tremurande, cuprinsa de o disperare a inimii in care nu mai gaseam liniste.

Dar de ce?
Tineam atat de mult la capitan?
Sau era vorba doar de propria-mi viata?