Fell in love with a pirate

11. Planul mortului

   Vi s-a mai intamplat sa aveti acea pofta de a face ceva rau? Ehi bine, in acel moment eu cu Mary chiar planuiam cum si de unde sa incepem. Amandoua suntem puse pe sotii din nou, si asta nu e tare bine pentru dusmanii nostrii. Cand ne punem amandoua mintea la contributie, rezultatul e unul desavarsit!

- Stii, am inceput sa zic eu. David se enerveaza foarte tare atunci cand disparem pur si simplu din peisaj.

Mary m-a privit poznas, si la gandul acesta, un zambet strengar s-a asternut pe chipul ei. Da, un zambet, dupa o vreme indelungata de tristete! E o minune ca o vad zambind iarasi! E atat de plina de viata cand e vesela!

- Cum suna asta? am intrebat-o, bucuroasa de reactia ei.

- Incitant. Acum zambetul ei s-a marit, si ochii au lucit de interes. Ce mai asteptam?

Am zambit si eu inapoi, am privit in urma noastra la usa inchisa, din care trebuia sa iasa David de la interogatoriu, din clipa in clipa. Usa a ramas in continuare ferecata, in liniste. Am privit din nou la Mary, am luat-o de mana razand, si ne-am pripit pe scari fugind parca de foc!

Am traversat ca prin vis scarile din sectiunea personala a capitanului si apoi la fel de rapid am trecut de scarile care se aflau la puntea de comanda. Am ajuns intr-un suflet pe puntea de jos, unde am oprit-o brusc pe Mary.

- Defapt, am inceput eu. Noi unde ne indreptam?
- Mergem sa ne ascundem undeva, ai uitat? A explicat Mary, dandu-si ochii peste cap si gesticuland cu mana dreapta.
- Asta inseamna ca trebuie sa mergem si mai jos... am ezitat, gandindu-ma la cate etaje pot fi si ce am putea gasi intr-o nava a piratilor.
- Mai conteaza cat de jos?! Haide, conduc eu.
- Corect. Te pricepi mai bine tu la ascunzatori...

Am facut aluzie la faptul ca atunci cand ne-au prins piratii, eu am fost acea care a gasit o ascunzatoare foarte buna.
 
- Sa stii ca nu trebuie sa fim observate, i-am amintit. Ca sa nu dea pe urma noastra gorila capitanului.
- Bun. Haide dupa mine.

A pasit drept inainte, tinandu-si intr-o mana poala rochiei ponosite. Obiceiurile nu se uita atat de usor... chiar daca rochia grie nu ajungea pana la podea si nu avea nici urma trena, ea tot si-o tinea in sus in semn de eleganta. Sau pur si simplu sa nu se impleticeasca in ea in timp ce merge. Poate nici nu-si da seama ca face acest lucru. In schimb, subsemnata nu isi tine absolut nimic - bineinteles. Mi-am dat ochii peste cap. Prefer sa ma concentrez la fuga improvizata, decat la Mary cum isi tine rochia!

Cu ochi scrutatori am analizat ce este in jur: panze albe, camasi una mai murdara decat alta, oameni strigand ca intr-un bazar, nicio fata cunoscuta. La fel ca un paznic, eu ma sigur ca nu batem la ochi si ca drumul pe care mergem este liber, in timp ce Mary conduce mica escapada. Deci inaintarea este asigurata, cand fiecare isi gaseste rolul.

Dintr-o data, de siguranta, mi-a venit in minte sa ma uit sus, la usa din care trebuia sa iasa David. Inca inchisa. Am ingustat ochii, parca asigurandu-ma ca nimeni nu va iesi de acolo. Dar nu, usa s-a deschis dintr-o data si bodyguard-ul s-a ivit in prag. Statura lui proeminenta incadra toata usa, iar pielea lui neagra stralucea la bataia soarelui.
Cu putin noroc, o sa ne ascundem prin marea de oameni prezenti pe punte si David o sa fie prea ocupat sa cerceteze pe alocuri disparitia nostra subita.

Nu am mai stat pe ganduri si m-am intors, sa o ajung pe Mary fugind, si am prins-o de umeri. Am tras-o dupa mine in spatele catargului ce sustinea panzele albe.

- Hei! A protestat ea, uimita de izbucnirea mea.
- David!

Asa ascunse de privirile pazitorului, ne-am tras rasuflarea amandoua. Dar la auzul acestui nume Mary s-a potolit si a privit in spatele meu, calculand distanta pana la chepengul deschis, din care coboream jos.