Cadou de la Moarte

7. Darul

    -18 martie 2217-

149 de zile rămase
 
    Au trecut câteva ore de când sunt aici și încă stau cu sufletul la gură în așteptarea reacției lui la deschiderea cadoului. Degeaba încearcă Seb sa mă liniștească pentru ca devin din ce în ce mai neliniștită.

     Stăm cu toții la masă și ne pregătim de aducerea tortului și de tradiționala cântare. Le ce voce am probabil nimeni nu va știi dacă vocea e a unei persoane sau a unei capre. Probabil Seb se va râde puțin de acest fapt pentru a mă ajuta să mă destind. Cel puțin așa sper. Și iat-o pe Margaret cu un tort albastru cu modele de biblioteca pe margini care se îndreaptă spre masă. Ne ridicăm cu toții în picioare petru a începe cântecul. Alexander nu are încântarea lui Lucy dar măcar prietenii lui compensează cu energia lor.

    Imediat Seb dă tonul cântecului aniversar și vocea mea de capră începe sa șoptească versurile melodiei în așa fel încât sa mă aud doar eu și în cel mai rău caz și Sebastian. Se pare ca nu sunt singura afona de la petrecere întrucât se mai aud și alți frați de-ai mei care au scăpat de la fermă. Și cel mai bine e ca și fratele sărbătoritului face parte din gașcă.

     Terminam rapid melodia și ne așezăm iar. Margaret așează câte o felie de tort în fața fiecăruia și ne punem pe mâncat. Deodată Seb se ridică de la masă și pleacă cu pași ușori spre fratele lui. Ce probabil nu a observat nimeni este mâna plină de frișcă a lui Seb care se îndreaptă subtil spre fața lui Alexander. În numai câteva clipe fața lui e plină de frișcă și fuge spre Seb care o luase deja la fugă. Mă pun pe râs când mă trezesc și eu cu o palmă cremoasă pe față. Sunt deja în picioare și mă îndrept spre blondul care nu știe în ce s-a băgat. M-am oprit brusc pentru ca mi-a venit o idee absolut genială. Îmi iau farfuria de care abia m-am atins și pe cea a lui Seb și fug spre el mai ceva ca Flash. Când îl ajung din urma îi arunc în față farfuria cu tort fără să îi rănesc fața superbă. Când își dă seama ce s-a întâmplat mă ia și mă arunca în brațele sale până ne oprim din râs. Sunt sigură că m-am înroșit pentru ca îmi simt obrajii de parcă mi-au luat foc. Până să mă dezmeticesc bine mă trezesc cu buzele lui Seb sărutându-mi fruntea drăgăstos.

    -Ce faci? îl întreb când simt ca mă pot lăsa pe propriile picioare.

    -Ți-am spus că te plac. Nu-i așa?

    -Da, dar...

    Nu am mai reușit sa îmi termin propoziția pentru ca buzele lui le-au găsit pe ale mele. Stăm așa cam 15 secunde într-un sărut fin. E ceva ce nu credeam că voi găsi vreodată, nici măcar în basmele cu prinți și prințese. Nici măcar nu am visat vreodată la o poveste de dragoste dar uite cum destinul își face de cap.

    Ne întoarcem la petrecere, eu ruşinată, chiar dacă nu știu pentru ce. De el nu știu ce să zic. Pare vesel. Am ajuns la momentul potrivit. Alexander tocmai despachetează cartea de la mine. I-am lăsat și un bilețel între copertele romanului polițist pe care probabil îl va găsi abia după ce va începe cartea.

    -Sper să îi placă, îi șoptesc lui Seb.
    -Sunt sigur de asta. zice și mă strânge mai tare în brațe.

    Atingerea lui mă liniștește mai bine decât toate cuvintele din lume.

    Alexander despachetează cartea și i se citește bucuria pe chip când observă titlul acesteia. Se prea poate sa îi placa subiectul. Imediat simt niște brațe destul de mici care îmi înconjoară talia. E chiar frățiorul lui Seb. Mă așez pe vine pentru a îi răspunde la îmbrățișare.

    -Îți mulțumesc, se aude o șoaptă în urechea mea.

    -N-ai pentru ce, Alexander. îi răspund eu încă șocată de reacția lui.

    -Îmi poți spune Alex. Mă bucur că lui Seb îi place așa de tare de tine. Vorbește despre tine nonstop.

    -Așa face? Îți mulțumesc Alex! Cred ca mai ai și alte cadouri de despachetat.

    În câteva clipe e deja lângă cadouri. Mă ridic și mă așez înapoi lângă Seb și îi zic înainte ca lacrimile de bucurie sa îmi strice ce a mai rămas din make up-ul natural de care s-a ocupat Chat.

     -Îți mulțumesc că m-ai lăsat să particip la ziua lui Alex.

     -Nu, eu îți mulțumesc că mi-ai acceptat invitația.

      -Eu îți mulțumesc pentru ziua asta superba! îi zic plasându-i un pupic pe obraz și văzându-l cum roșește după gestul meu decât afecțiune.

     -E deja destul de târziu și ar cam fi timpul sa plec acasă. îi zic după ce îmi iau rămas bun de la familia sa.

     -Dacă mergem împreună.

     -Ești dornic de o plimbare? Accept.

     -Așteaptă puțin ca să mă schimb.

     -Bine.

      Până se întoarce mă gândesc la spusele frățiorului său. Oare chiar Chiar mă place? Nu vreau sa trec iar prin ce am trecut în urmă cu câțiva ani cu Delacorte.

       Îl ochesc pe Seb când iese din casă. E suspect de elegant. Oare ce vrea sa facă?

.                                                                       .
Oare care este planul lui Seb?
Sper sa va placă. Va pwp.
Îmi cer scuze pentru greseli