8. Surpriza

48 5 0
                                    

-18 martie 2217-

    149 de zile rămase
    Seb se apropie de mine și mă trezesc în brațele lui. În mână ține o eșarfă și nu știu ce pune la cale.

    -Întoarce-te, te looog... îmi zice el cu o voce de copil.

    -Of... Bine!

    Mă întorc și el îmi leagă eșarfa cu grijă, probabil știind ca dacă îmi strică și coafura  planul lui nu va avea sorți de izbândă.

    În câteva secunde mă trezesc iar în brațele lui. Și simt cum începe sa fugă. Oare unde mă duce? Dacă e un traficant de organe sub acoperire? Dacă e doar un actor? Toate filmele posibile se derulau în fața ochilor mei acoperiți.

    Simt cum picioarele mele ating pământul. Și cum presiunea din jurul tâmplelor mele dispare.

    -Cum ți se pare? mă întreabă el puțin nostalgic și poate vesel. Nu știu cum i-aş putea desluși privirea.

    -E...E superb! îi zic eu uitându-mă la frumosul loc care ne înconjoară. Copacii sunt plini de flori frumoase și parfumate. Frunzele împodobesc crengile pomilor.

    -Cum am ajuns aici? Bine...Știu cum. M-ai dus tu în brațe dar nu știu unde ne aflăm.

    -Ăsta e locul în care părinții mei s-au cunoscut... spune nostalgic.

    -Daniel și Margaret?

    -Nu, Daniel e tatăl nostru vitreg. Tata a murit acum trei ani. Alex nu a trecut încă peste asta și noi nu știm cum să îl ajutăm. Tot ce îmi doresc acum e ca voi doi sa vă înțelegeți.
     -Cred ca așa va fi. Știu că e un subiect sensibil, dar cum a murit?

     -Ai murit mai repede decât ar fi trebuit ceea ce ne-a luat prin surprindere pe toți. L-am găsit cu ștreangul la gât, legat de un copac. îmi spune și văd cum i se prelig lacrimile de-a lungul obrazului.

      Mă apropii de el și îi așez superbul chip în brațele mele, mângâindu-i părul și ștergându-i lacrimile care amenință să îi strice reputația mult dorită de toți liceenii.

      Când se oprește din plâns îmi dă o îmbrățișare strânsă și simt cum inima mi-o ia la goană.

      -Tu chiar mă iubești? îl întreb eu și regret imediat cele spuse.

      -Ce te face să crezi contrariul?

      -Pur și simplu nu am mai avut parte de atâta afecțiune din partea unei persoanelor să nu facă parte din familia mea.

      -Poate că la un moment dat voi face parte din ea... îmi zice cât timp un zâmbet poznaș i se așterne pe chip.

      -Poate, dar îmi e greu să cred asta...Nu pentru că nu te-aş iubi, ci din vina acelei date stupide. Tot ce putem să facem acum ar fi să formăm un cuplu și să avem o poveste de dragoste frumoasă până la sfârșitul zilelor unuia dintre noi.

      -Visez cumva? Tu tocmai ai spus că putem să formăm un cuplu? Cineva să mă ciupească!

      Îl ciupesc și râd când el tresare. Atunci ne punem amândoi pe râs și nu îmi dau seama de planurile lui când se așează pe un genunchi.

     -Val, vrei să fi iubita mea?

     Mi-a picat fața! Nu îmi vine să cred...El chiar nu glumea!

     -Poți repeta? îl întreb eu confuză.

     -Val, vrei sa fi iubita mea? mă întreabă rânjind.

     -Mai întrebi? spun chicotind și îl sărut dulce. El prelungește sărutul pentru câteva secunde și mă ia în brațe.

     După plecăm îmbrățișați spre casa mea. Nu îmi vine sa cred toate evenimentele întâmplate.

     Odată ajunși la ușă îmi mai da un pupic ştrengăresc pe obraz și îmi urează noapte bună.

     Intru în casă și o văd pe mama care stă pe canapea. Probabil mă aștepta.

     -Hei...încep eu să spun.

     -Cum a fost petrecerea? mă întreabă Lucy, fiind agățată deja de piciorul meu.

     -Foarte drăguță. Alexander e un băiat foarte cuminte... Nu seamănă deloc cu tine domnișoară. îi spun luându-le în brațe.

     -V-ați pupat? mă întreabă Lucy și văd cum își pune mâna la gură odată ce își dă seama de însemnătatea cuvintelor ei.

     -Ce?

     -Nu nega... Se vede că ți s-au aprins călcâiele după el. spune mama. Pe lângă asta v-am văzut împreună în fața casei.

     -Of mamă! Da, bine suntem un oficial un cuplu. Pe lângă asta am aflat de la frățiorul lui ca el chiar e îndrăgostit de mine.

     -Măcar acum a apărut un eveniment fericit în viețile noastre.

     -Aveți dreptate. Eu merg sus, le zic urându-le noapte bună și oferindu-le niște îmbrățișări călduroase.

     Urc sus și îmi deschid laptopul și mă uit la un film. E foarte interesant și din câte observ filmul este adaptarea unei cărți. Mi-o voi lua cu cea mai apropiata ocazie fiindcă finalul te lasă într-un suspans groaznic. Deodată telefonul meu începe să bipaie. Când privesc ecranul observ frumoasa expresie a lui Seb care îmi zâmbește. Răspund cât de repede pot.

       -Hei... Ce faci? îl întreb.

       -Voiam să te invit pe la mine mâine. Ne putem uita la un film și după să mai discutăm.

       -Desigur, răspund fără să stau pe gânduri.

       -Mă bucur că ești de acord Val.

       -Te sărut Seb! E deja târziu așa că trebuie să merg la somn ființă nocturnă.

       -Și eu, Somnorici, și eu.

       -M-ai spune-mi o dată așa și va fi ultima data când vom mai vorbi.

      -Bine frumoaso! Te sărut și eu. Ne vedem mâine. Paaa

     -Paaa minunatule.

     Închid laptopul și mă pun la somn sunt sigură că ziua de mâine va fi una surprinzătoare. Nu reușesc sa adorm prea curând așa că mă gândesc la clipele frumoase de azi. Sper că această poveste de dragoste să nu fie doar închipuirea mea. Chiar îl iubesc și sper să nu mă fi înșelat și în privința lui. Gândindu-mă la asta am reușit într-un final sa adorm.



.                                                                       .
Sper ca v-a plăcut capitolul.
Va aștept propunerile aici sau în privat.
Va pup...

Cadou de la MoarteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum