Cadou de la Moarte

11. Problema

-24 martie 2217-

136 de zile rămase

/Valerie/

Au trecut câteva zile de la plimbarea noastră prin parc. A fost o seară specială pentru fiecare dintre noi. Toți am ieșit şifonați din acea încăierare cu frișcă. Cele mai mari bătăi de cap au ajuns la mamele noastre. Lucy mă întreabă mereu despre o viitoare întâlnire de joacă. Cel mai bine ar fi sa o întreb pe mama dacă Seb poate veni aici cu Alex. Noi doi ne-am uita la un film în timp ce frățiorii noștri s-ar juca sau s-ar uita împreună cu mine și cu blondul.

Pe parcursul săptămânii am ieșit la diverse întâlniri cu minunatul de Seb, ne-am plimbat prin parc, spre șocul meu am mers la mall iar el era mai încântat decât mine. Ne-am făcut zeci, chiar sute de poze împreună pentru a avea cât mai multe amintiri.

Am ieșit de la ore cu puțin timp în urmă iar acum mă aflu în fața ușii. Intru în casă și simt un miros absolut fabulos. Mama cred ca s-a întrecut pe sine astăzi.

-Bună scumpo! Cum a fost ziua ta? Vrei niște Lasagna?

-Desigur. A fost o zi foarte normala. Te pot întreba ceva?

-Cum sa nu? răspunde ea.

-Cred ca ai observat cât de dornica e Lucy de o întâlnire de joacă nu? Mă gândeam ca l-aş putea invita pe Seb sa vina aici împreună cu Alex și sa ne uitam la un film sau ceva.

-Buna idee! Acum mănâncă și discutăm după aceea.

-time skip-

Până la urmă Seb vine cu Alexander la ora 16:30. Mă pregătesc, adică arunc hainele de pe podeaua camerei mele în coșul de rufe, îmi strâng patul, mă schimb de pijamale și pun laptopul pe pătură. Lucy nu știe nimic. Sper ca o sa îi placa. Din câte mi-a spus Sebastian Alex a început sa țopăie când a auzit propunerea mea. E 16:03 și arăt de parcă abia am ieșit din junglă dintr-o lupta cu o gorila. Fac un dus rapid și îmi iau o pereche de pantaloni comozi și un tricou uriaș.

Se aude soneria.

-Lucy! Du-te tu și deschide! strigă mama de jos.

-Acum mami! îi răspunde ea.

Cobor jos cu grijă astfel încât ea sa nu mă audă. Deschide ușa din pe fața ei se poate citi șocul și surprinderea. Mă aflu deja în spatele ei și o strâng în brațe.

-Sper ca iti place. îi șoptesc.

Îi invit pe Seb și pe Alexander în casă. Micuții se iau în brațe și stau așa câteva secunde bune. Șoptesc ceva și încep sa râdă uitându-se la noi. Deodată mă pomenesc în brațele blondului meu. Îi răspund la îmbrățișare și cei doi pitici încep sa râdă. Ne despărțim și îi las pe cei doi musafiri sa o salute pe mama. Îi chem pe frățiorii noștri și le spun:

-Am o propunere pentru voi doi. Trebuie sa alegeți. Vreți sa va uitați la un film cu mine și Seb sau sa ne jucăm împreună ceva?

-Ne jucăm! răspund deodată. Copiii ăştia parcă au telepatie.

Începem sa râdem și îi conduc spre camera mea. Ne așezăm pe pat și deschid laptopul.

-Am spus ca nu ne uitam la film! îmi răspunde pe un ton răspicat Lucy.

-Plictisitori mai sunteți! le zic eu. Nu am voie sa pun puțină muzica?

-Așa mai merge! se aude Sebastian.

-Ia loc pe pat. Sau vrei invitație speciala?

-Am primit-o deja. imi spune și observ cum i se lungește rânjetul drăguț.

-Of... Ma omori cu zile domnule Carlisle! spun și începem toți să râdem.

Punem câteva melodii și ne jucam diferite jocuri pe care le jucau străstrăbunicii mei precum V-ați-ascunselea și Prinsa. Au trecut deja cam 2 ore și jumătate când mama ne cheamă la masă. Mâncăm Lasagna și observăm ca mama lui Sebastian îl suna. Acesta răspunde și află că trebuie să meargă acasă. Îi conducem până la strada și ne luăm rămas bun de la cei doi drăgălași.

După aceea am intrat în casa am sărutat-o pe frunte pe Lucy ca urare de noapte buna și merg spre camera mea. Cum mă pun în pat cad într-un somn adânc și neîntrerupt până dimineață.

/Sebastian/

Mama tocmai m-a sunat și uite-asa eu și Alex plecam ușor spre casă. Avem grijă la mașini si la trecerile de pietoni. Ajungem acasă în 15 minute. Figura noastră maternă ne așteaptă la ușă și își deschide brațele pentru a ne prinde într-o îmbrățișare. Eu nu mă reped acolo, dar nu pot spune același lucru și despre Alex. Intra în casa și o trag pe mama deoparte și îi spun:

-Pot sa merg la mormântul tatei? Pur și simplu nu mai rezist cu el în casa dat nu îi pot spune ei așa ceva.

-Chiar nu poți sa trăiești cu Daniel în casă? Nu ai mai fost acolo de peste un an și jumătate. Ce ti-a venit acum?

-Pur și simplu...

-Bine... Dar sa nu vii înapoi mai târziu de 21:30.

-Ok...

Spun și ies din casa. Sunt destul de îngândurat. Nu mă pot concentra la nimic acum ca stiu ca mama urmează sa se căsătorească cu acel nemernic. Pare el un om bun dar e un om bogat și un monstru. Nu înțeleg cum poate Alex sa îl suporte. Poate ca e el prea inocent și nu înțelege dar trebuie sa... Nu știu trebuie sa le deschid ochii. Mamei și poate lui Alex. Cel mai important e ca ea sa înțeleagă.

Dau sa trec pe trecerea de pietoni și în câteva clipe sunt azvârlit câțiva metri. În câteva secunde tot ce văd este chipul superb al lui Valerie înainte ca imaginea sa devină complet neagră.

. .
Cum credeți ca va evolua povestea?
Aștept sugestii. Îmi cer scuze pentru greseli și pentru perioada în care am lipsit.
Va pwp