Cadou de la Moarte

17. Râul

/Valerie/
17 aprilie 2217
112 zile rămase

       Oare unde mă duce? Conduce deja de peste 30 de minute (cred) și sunt sigură că ar fi trebuit să ajungem deja, dar se pare ca n-am ajuns încă. Vorbim despre tot felul de lucruri, probabil în încercarea de a mă face sa uit de cele întâmplate mai devreme. Îl ador când încearcă sa mă ajute. Îmbrățișările lui antitristețe sunt preferatele mele, dar nu pot avea parte de ele cât timp conduce.

       După destul de multă vreme a oprit motorul și a coborât din mașină. Nu a venit direct sa mă ajute sa cobor așa ca trebuie sa aștept. Practic sunt incapabilă de cam orice acțiune obișnuită așa ca am mare nevoie de ajutorul lui. După ceva timp de așteptare mi-a deschis portiera și m-am trezit în brațele lui. Înainte de a mă plânge de această situație, el îmi oferă un sărut dulce. Parcă am uitat de tot. Sau nu chiar... Nu pot sa uit de moartea fetei care mi-a fost ca o soră. Oare dacă aș fi acceptat propunerea Morții mai devreme... Poate ar fi încă în viață. Dar nu pot sa dau timpul înapoi. Aș face-o dacă aș putea, dar este imposibil. Voi regreta asta toată viața mea.

       Văzând, probabil, supărarea care mi-a apărut pe față, a început sa mă gâdile. Din fericire știe exact unde sa mă gâdile ca sa uit de probleme, chiar și pentru scurt timp. Mai merge cu mine în brațe câteva minute și apoi mă așează cu grijă în picioare și dezleagă bandana.

     -Surpriză!!!! spune el arătându-mi locul în care nu m-as fi așteptat niciodată să revin.

     Aici veneam cu tata în fiecare week-end până în săptămâna în care a murit. De obicei evit locurile cu o încărcătură emoțională puternică, dar parcă mă simt mult mai bine. Probabil pentru ca Seb e aici cu mine.

      -WOW...! Cum ai știut de locul ăsta? Am zis eu arătând spre crângul de lângă malul râului. Cât de frumos e locusorul acela! Pot sa bag mâna în foc ca minunatul ăsta s-a ocupat de toate. Pe iarbă se află o pătură în carouri roșii și niște pernuțe aparent moi. Un coș din nuiele mai schimba din atmosferă...

    -Sper ca iti place. Am aflat datorita unor surse secrete *tuse* mama ta *tuse* ca e posibil sa iti placa locul. Pentru mine e un loc foarte important. Veneam cu tata și făceam tot feluri de activități. Hai sa luăm loc.

     -Seb... E superb! Și pentru mine e un loc important. Veneam ai eu cu tata aici. Săptămânal chiar. Îmi lipsesc amintirile ca acelea.

     -Vrei sa intrăm în apă? Am venit aici mai devreme ca sa pregătesc zona și am văzut ca apa era caldă. Totuși nu ar fi inteligent din partea noastră sa înotăm. Abia ai ieșit fin spital. Iar eu... Nu vreau sa risc...

      -Oricum nu am vreun costum de baie la mine, așa ca varianta cu înotatul este exclusa din start.

      Deodată Seb mă ia în brațe și nu așezăm împreună pe pătură. Începem sa mâncăm din toate bunătățile aduse de iubitul meu. Toate sunt delicioase. Parcă alese pe sufletul meu. Oare de unde a aflat ca ador eclerele și tăiețeii chinezești? Nu am mâncat niciodată împreună așa ceva și nici nu am pomenit vreodată ca le iubesc.

      -Cum ți se par? zice el după ce termin un ecler.

      -DELICIOASE! spun îndesâdu-mi încă un ecler în gură.

      Începem să râdem și simt ca nu mă mai pot opri. După câteva minute de râs încontinuu ne oprim și răsuflăm de parcă tocmai am terminat un maraton. Mai reușesc sa mănânc câteva eclere ai câțiva tăiței și când sa îmi trag sufletul, mă trezesc gâdilată de Seb.  Nu știu ce intenții are, dar nu pot alerga prin iarbă de el  fiindcă sunt desculță. Încerc sa rezist până se oprește, dar când da semne de oboseală și pare ca mă va lăsa să îmi revin, mă ia în brațe, ținându-ma de genunchi și de spate și merge spre apă.

      -Sebastian Carlisle! NU! gâfâi eu cu capul pe pieptul lui când văd unde merge.

      -O ba da! râde el lângă urechea mea.

       Deodată simt apa caldă care mă acoperă și sunetul produs de ea când arunci ceva în pe suprafața ei. Totuși încă mă aflu în brațele lui Seb, care mă tine destul de strâns. Capul îmi iese la suprafață și pot sa respir și aud râsul superb al iubitului meu. Îmi da drumul din brațele lui și când ajung cu picioarele pe sol încep sa arunc cu apă în el. Cum își permite sa facă asta?

       Mă ia în brațe, iarăși, și îmi oferă un sărut dulce ca de împăcare. Oricum nu pot sa fiu supărată pe el. Chiar se vede ca mă iubește și încearcă sa facă tot feluri de gesturi superbe prin care sa își arate afecțiunea. Îi ador atitudinea în situații critice, felul de a fi și iubirea pe care le-o arată celor pe care îi iubește.

       -Gataaa! spun când încearcă sa îmi dea drumul în apă. Din nou.

       -Bineee îngeraș! imi zice și mă sărută iarăși. Cred ca ar trebui să ieșim până nu devenim stafide. Tu ce crezi?

        -Cred ca e o idee fabuloasa! zic zâmbind. Dar sunt udă leoarcă și nu am haine de schimb. Din cauza ta! și îl lovesc în joaca peste umăr.

        -Ușor Val! Nu trebuie sa păstrezi o asemenea furie în tine. spune și zâmbește mișelește. Poate ar trebui sa mergem la yoga împreună. Am auzit ca poți fi foarte zen după câteva ore bune de întindere a mușchilor.

       -Poate... Dar eu tot cred ca mai bine îmi consum furia pe temele mele. Nu as vrea niciodată sa o irosesc dacă pot face ceva constructiv cu ea. îi spun și zâmbesc larg.

      -Poate ai și tu dreptate.

      Mă duce în brațe până pe pătură. După pleacă la mașină pentru ca are ''o surpriză'' pentru mine. Revine în doua minute cu o rochie bleu superba din voal, pe care din care am văzut-o, am adorat-o.

      -E superbă Seb... spun rămânând fără cuvinte.

      -E a ta! spune el simplu.

.                                                                               .
Gata și capitolul ăsta. Sper ca va place cartea. Iertați greșelile gramaticale. Aștept părerile și ideile voastre!!
Va puup.