Cadou de la Moarte

2.Pregatiri

-prezent 10 martie 2217-

157 de zile rămase

    Asta s-a întâmplat în urmă cu mulți ani. Eu sunt Valerie Harper și locuiesc împreună cu aproximativ 300 de persoane în Noua Zeelandă. Pare ciudat ca un așa teritoriu e ocupat de atât de puțini. Chiar e pentru ca noi, locuitorii, știm deja data morții noastre. Știu că după naștere la ușa fiecăruia apare un om care se prezintă ca fiind membru al Morții. Mereu m-am întrebat cumde știu ei data exacta a decesului fiecăruia. Țin minte ca pe la 9 ani a venit cineva a bătut la ușă și când am deschis a repetat acea informație groaznica.

     Se presupune ca eu voi muri în data de 15 august anul curent. Îmi voi lăsa în urmă doar mama, sora și pe Chaterine Williams, cea mai buna prietena a mea. Tata a murit în urmă cu 5 ani într-un accident de mașină. De atunci mama e tot mai panicată fiindcă moartea mea se apropie cu pași repezi. Sora mea are doar 8 ani și e o mogâldeață de copil. O iubesc foarte mult și știu că măcar ea va trăi mult și bine. După calculele mele își va pierde viața la 86 de ani pe 7 mai 2296.

      Astăzi trebuie sa mă întâlnesc cu prietena mea la mall pentru că e vineri și mâine se dă o petrecere la școală. Nu țin minte motivul dar era ceva important. Cred ca o voi intreba pe Chat imediat ce ne întâlnim. Avem un cod de culori stupid din care fac parte doar culorile al căror nume începe cu litera A sau N. Din fericire mă pot îmbraca în negru și argintiu, doua dintre culorile mele preferate.

      Îmi văd prietena la intrarea în Mall și încep sa fac slalom printre ceilalți oameni pentru a ajunge la ea. Cum mă vede începe sa îmi facă cu mâna. Ajung lângă ea și imediat mă ia în brațe. Ar trebui sa știți despre ea ca este o fata foarte frumoasa, cu un par castaniu minunat, doi ochi verzi superbi și are mereu la ea o listă cu niște cuvinte foarte colorate, cum ne place nouă sa zicem. În schimb eu sunt mai blonda decât ea, am doi ochi de culoarea ciocolatei și zâmbetul mereu la purtător.

      -Ce mai faci?ma întreabă ea.

      -Te așteptăm. Hmmmmm ... Și vreo idee în ceea ce îți privește ținuta?

      -Nu chiar dar trebuie obligatoriu să ne asortăm. Asta face parte din codul bunei prietenii, îmi zice ea cu un zâmbet amuzat. Oricum cred ca vom purta negru și argintiu sau albastru. Ce zici?

      -Optez pentru argintiu, îi zic și ne punem amândouă pe râs în timp ce ne îndreptăm spre H&M.

        -time skip-

       Cred ca am scotocit printre hainele alea trei ore ,dar într-un final am găsit ceva perfect. Până la urmă am decis sa fim îmbrăcate din cap până în picioare în negru și sa purtăm câteva accesorii arginti și albastre.

      După aceea am plecat la mine acasă pentru a ne uita la un film. Aproape am adormit la cât de plictisitor era dar ne-am decis sa plecăm la o plimbare prin parc cu Lucy. Vreau sa îmi petrec tot timpul rămas în jurul persoanelor la care țin. Am dat cam 10 ture parcului și am mers sa o conducem pe Chat. După am plecat cu surioara mea acasă și ne-am mai uitat la un film, de data asta cu ponei. Cred ca i-a plăcut fiindcă țopăia când a ieșit din camera mea. Odată plecată am observat ca e abia 9 seara și mi-am pus serialul cât mă uitam pe Instagram.

     Deodată primesc un mesaj de la un număr necunoscut:

     ''Bună păpușă, ești pregătită pentru petrecerea de mâine?''

      Am rămas șocată. Cine e tipul ăsta și ce vrea de la mine? Am început sa mă calmez și sa discut cu el.

      ''Cine ești? ''îi scriu eu.

       ''Coșmarul tău păpușă...''

      Era sa scap telefonul. Cine are chef de glume la ora asta?

       ''Sa zicem. Ce anume vrei de la mine?''

       ''Știi ca oamenii încep sa moara mai devreme decât e stabilit? Suntem cu toții îngrijorați păpușă. Tu nu?''

       Apelativul ăsta deja mă scoate din minți.

       ''Tot nu știu ce vrei de la mine...''îi răspund eu.

      ''Vreau să te aliezi agenției noastre.''

      ''Ummmmmmmmmmm de ce aș face-o?''

      ''Astfel poți scăpa de moarte, bineînțeles dacă asta vrei. Dar dacă nu accepți toți la care ți vor muri mult mai devreme și în chinuri inimaginabile. Ești de acord, păpușă?''

      ''Nu știu... Nu ai o dată limită fiindcă m-ai luat prea din scurt.''scriu și oftez.

      ''Bine păpușă ai timp trei luni pentru a te gândi dar dacă nu vei decide până atunci tu și toți care iti sunt dragi veți muri în agonie și chin.''

     ''Mulțumesc.''zic și termin conversația.

     Sunt destul de speriata si nu știu cui ar trebui sa îi spun asta. Cred ca mama ar fi persoana perfecta dar sper sa nu o sperii.

     Îmi inchid serialul și merg până la raftul unde îmi țin cărțile preferate. Aleg o poveste de dragoste și mă pun pe citit. Sper ca așa mă voi calma măcar puțin. Deja mă topesc când citesc replicile personajelor mele favorite sau descrierea unui băiat minunat. Spuneți și voi:

    ''Mi-o întoarce cu blestematul ăla de zâmbet câş și sexi, umerii ridicați, mâinile înfundate în buzunare, cu o atitudine de genul ,,cine, eu?'', care bănuiesc că e menită să mă facă să îmi pierd mințile, dar într-un fel bun. Ce-o avea el de-mi vine să-l plesnesc și să-l sărut, sa fug de el și să m-arunc la pieptul lui, să îl îmbrățișez și să-i trag un șut între picioare,toate în același timp?''

     E deja târziu când pun cartea pe noptieră. Mâine va fi o zi foarte lungă și mă voi întâlni, din păcate, cu toți colegii mei groaznici la acea petrecere. Doamne, ce uitucă sunt! Am uitat sa o întreb pe Chat despre motivul petrecerii. Am uitat sa menționez ca trebuie sa purtăm măști? Posibil. Sper sa nu mă recunoască prea mulți, nu îmi place sa fiu în centrul atenției.

Sper ca v-a plăcut capitolul acesta. Totuși scuzați-mi greșelile.