Cadou de la Moarte

18. Bilețelul

/Valerie/
17 aprilie
112 zile rămase

Îi iau rochia din mâini după ce îi ofer un pupic pe obraz și mă ascund după niște tufișuri pentru a o îmbrăca. Știu ca e pe pătură și ca nu mă privește, fiindcă tine la intimitate, dar așa sunt eu. E mai bine sa nu riști niciodată!

Rochia îmi vine perfect. Nu știu de unde îmi cunoaște mărimile, dar presupun ca a complotat cu mama sau cu Lucy. Nu poți fi sigur de nimic cu băiatul ăsta! Sa revenim la rochie. Este SUPERBA! Îmi ajunge până deasupra genunchilor și are atât de mult voal încât mă simt ca o prințesă. La tiv are cusută puțină dantelă de aceeași culoare. Partea de sus are niște bretele destul de groase, dar foarte simple și, as spune eu, foarte delicate.

Când revin lângă el i se poate citi admirația în privire. Are pupilele dilatate încât aproape nu mai văd deloc nuanța irişilor lui albaștrii ca nuanțele pronunțate ale cerului.

-Wow, Val... arăți ne-nemaipomenit. se bâlbâie el încă uitându-se la îmbrăcămintea mea.

Sar la gâtul lui și îi spun îmbrățișându-l:

-De unde Doamne îmi știi mărimile?

-Mi-a șoptit un aliat de-al meu. spune râzând cu mine.

-Așa deci! Ți-ai inflirtat spionii și în casa mea! Ești un maniac! spun si simt deja o durere de burtă groaznica cauzată de râs.

-Maniac deci! Lasa ca vezi tu maniac! imi zice asta și începe sa mă gâdile. Abia dacă mai știu cum mă cheamă de la cât m-am hlizit.

După ce se oprește nici sa mai respir nu mai pot. Dau sa mă apropii de el pentru a îi întoarce favorul când el se apropie brusc și mă sărută. Simt ca mă topesc sub atingerea buzelor lui. Nici sa gândesc ca lumea nu mai pot!

Băiatul ăsta îmi ia mințile!

Când întrerupem sărutul simt o stare de moleşeală așa ca mă întind pe pătură.

-Ai pățit ceva, Val? ma întreabă vizibil îngrijorat.

-Nu... îmi e doar somn! spun și casc.

-Hai sa mergem acasă. E mult mai confortabil sa te odihnești în mașină sau în pat decât pe pământul ăsta rece acoperit de o simplă pătură. Te duci eu în mașină.

Când vede ca nu mai răspund mă ia în brațe și mă duce în spate, așezându-mă la orizontală și securizându-mă cu o centura specială. Apoi închide portiera și pleacă spre pături pentru a face curat. E așa de scump! Și e scumpul meu!

...

/Valerie/
18 aprilie
111 zile rămase

Mă trezesc în patul meu. În rochia bleu. Sunt învelită cu o pătură pastelată iar în cameră e întuneric beznă. Ultima mea amintire de dinainte de a adormi e cu Seb care mă ducea în brațe spre mașină. Dar atunci era după-amiază iar acum e noapte!

Dau sa mă ridic din pat pentru a îi trimite un mesaj în care sa îi spun ca îmi pare rău că am adormit și ca am stricat totul când simt ceva destul de greu peste picioarele mele. Aprind lampa de pe noptieră și văd ca acolo se afla un buchet de trandafiri, florile mele preferate. Și un pluș. Iau buchetul și observ un bilețel scris cu o caligrafie de invidiat care se ițeste printre petalele unei flori galbene. Pe el scrie:

''Dormeai ca un îngeraș. Nu am vrut sa te trezesc. Sper ca ai dormit bine. Aștept un semn de viață din partea ta de cum te trezești .''
P.S.: sper ca nu te trezești cu noaptea în cap. Nu sunt o ființă chiar atât de matinală:))

Cu dragoste, Seb♡.

WOW... e tot ce pot sa spun. Am rămas fără cuvinte. Eu am stricat toată seara cu pofta mea imposibil de controlat de somn, iar el mi-a luat flori și un pluș ca sa nu fiu supărată pe el. Cum vine asta?

Nu as putea fi supărată pe el nici dacă aș vrea! E atât de sweet! De la aspect și până la modul lui de a relaționa cu oamenii e un scumpic! Nu știu ce am făcut ca sa îl merit, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru el în fiecare zi.

Mă pun iarăși la somn și cum pun capul pe perna mă trezesc visând la un chip cu păr blond și ochi atât de adânci încât simt ca as putea sa cad pentru eternitate uitându-mă la ei...

-time skip-

Mă trezesc de dimineață cu un zâmbet strâmb întipărit pe față. Când deschid ochii dau iarăși de buchet și de pluș. Nu m-am uitat prea atenta la el aseară iar acum îmi dau seama ca e un ursuleț care poarta un papion galben, una dintre culorile mele favorite. Ține în lăbuțe un plic foarte drăguț, legat cu o panglica roșie precum un cadou.

Îl iau repede și îl deschid cu toată grija pe care o posed. Pe el scrie:

''Mă gândeam ca e posibil sa vezi buchetul când te trezești, probabil noaptea, așa ca am ascuns acest bilețel aici.

Îmi doresc din tot sufletul sa aflii mai multe despre mine așa ca te rog sa vi până la mine. Pe lângă asta lui Alex îi e dor de tine. Ca și mie de altfel.

Ce pot sa spun... suntem niște sentimentali.

Te aștept cu nerăbdare...

Cu dragoste, Sebastian♡.

P.S.: Tot te rog sa nu vi cum te trezești. Sunt cea mai enervantă persoană dimineața :)))''

Îmi deschid telefonul și văd că e ora 9. Măcar de data asta nu mai dorm ca prințesa adormită. Mă ridic cu greu din pat și merg spre baie pentru a îmi face rutina. După mă întorc în camera și mă schimb într-un tricou galben și niște blugi cu talie înaltă. Cobor sa iau micul dejun și mă întorc pentru a îmi face părul, adică sa îmi prind un coc lejer fix în mijlocul capului. Mai iau pe mine geaca de blugi și tenișii negri și observ ca e abia 10 și jumătate. Îi trimit un mesaj lui Seb în care îi spun ca vin pe la 12 și mă pun pe citit.

. . Gata și acest capitol. Știu ca nu are prea multa acțiune, dar eu ador sa scriu secvențele de acest gen. Mi s-a plâns o prietena buna spunându-mi ca folosesc prea des diminutive în convorbirile dintre Valerie și Seb. E mai bine așa?
Va rog ca de fiecare data sa scuzați eventualele greșeli. Va pup