Cadou de la Moarte

15. Viziunea

  /Valerie/
    15 aprilie 2217
     114 zile rămase

   
    În acea seară ne-am uitat la film și am plecat acasă. Am dormit destul de bine toată săptămâna dacă nu luăm în calcul coșmarul îngrozitor pe care l-am avut în această noapte.

     Se făcea că mă aflam în casa lui Chat. Doar că mă aflam în permanență în spatele unui perete invizibil. Oricât încercam sa îl mut,să îl sparg, nu reușeam. Deodată apare Chat. Am încercat sa strig la ea dar nu mă auzea.

     S-a tot învârtit în sufragerie, camera în care mă aflam și la un moment dat o văd cum scoate dintr-o cutie ceva ce seamănă cu o trusa de prim ajutor,dar nu era asta caci avea doar forma uneia. Începe să scoată câte un mănunchi de ace pentru ajutor medical pe rând. În total trei. Le ia și pleacă în dormitor cu mine pe urmele ei.

     Ajunsă acolo se așează în pat cu acele lângă ea. Observ ceva suspect care le însoțește. Un cuțit. Nu pot sa cred ce îmi văd ochii!

     Deodată ea un mănunchi din acele obiecte asemănătoare cuielor și și le implantează în abdomen. Încep sa urlu. Nu pot sa cred ca face asta! Mai ia unul și şi-l implantează în piept. Imediat o văd cum îl ia și pe ultimul și tot ce văd înainte sa închid ochii este felul în care acestea ajung în gâtul ei. Îi deschid încă o dată crezând ca tot peisajul s-a schimbat. Nu e așa. Aceea a fost greșeala mea.

     Ultimele cuvinte spuse de ea înainte de a-şi implanta cuțitul în inimă au fost:
        
         ''Îmi pare rău Val, dar nu aveam altă soluție...''

     După aceea tot ce am auzit au fost strigătele mele înăbușite de lacrimi și suspine și ultima suflare a singurei mele prietene înainte de a-şi străpunge inima bună cu cuțitul. Ochii i s-au zbătut și am simțit cum sufletul i-a părăsit trupul.

     Într-o clipă m-am trezit în patul meu. Patul meu. Sunt toată transpirată și simt că sufletul mi se sparge în miliarde de bucăți. Îmi deschid telefonul și cu ochii mijiți observ că e cinci dimineața. Încerc sa mai dorm puțin, dar nu prea îmi iese. Îmi promit sa o vizitez pe Chat.

     -time skip-

     Mă trezesc cu o migrenă oribilă. Sunt sigură că e din vina coșmarului. Îl sun pe Seb în speranța că mă va liniști măcar puțin.

     -Hei...zic eu cu glas stins.

    -Știu vocea asta... Ce ai pățit Val?

    -Am avut un coșmar oribil și nu știu ce să mă mai fac.

    -Ce se întâmpla? mă întreabă el cu un glas menit să mă liniștească. Îi povestesc și îmi spune:

    -Mergem împreună să vedem dacă e în regulă?

    -Nu... Merg singură și te sun dacă ceva e în neregulă. Bine?

   -Sper să te înșeli. Voi sta lângă telefon în caz de orice. Aștept să mă suni.

    -Bine Seb... vorbim.

    -Pa Îngeraș.

   -time skip-

   Mă aflu în fața casei lui Chaterine. Nu mi-a răspuns la apeluri, asta alimentându-mi neliniștea.

Intru în casă, dar mă simt ca într-un film horror sau într-un roman thriller. Mă învârt prin casă în căutarea mamei ei. Când ajung în camera ei, după câteva minute de căutări prin restul casei, o găsesc  întinsă în pat. Miroase a carne putrezita, dar se mai simte în aer și un miros acru, dar și dulceag care mă duce cu gândul la ouăle putrede. Părul de la ceafa deja mi se ridică. Am pielea de găină. Când mă  apropii de trupul lui Chaterine îmi dau seama că pielea ei are o tenta albastră. Buzele îi sunt vinete, iar ochii goi și sticloşi.

      Sigur e un cadavru. Am dat pătura cu care era acoperită la o parte și i-am descoperit trupul mutilat. Zeci de ace îi străpung abdomenul,pieptul și gâtul. Așternuturile sunt îmbibate deja cu sângele prietenei mele, care are o culoare oribilă, îndepărtată de nuanța obișnuită. Dintre toate aceste detalii un lucru mă  șochează. Un cuțit îi trece prin locul unde ar trebui sa îi fie inima. Visul meu s-a adeverit, dar asta cu ceva timp în urmă.

      Simt cum picioarele mi se transformă în gelatină și nu mai pot să stau în picioare. Tot ce pot sa fac înainte ca privirea să mi se întunece e să îi trimit lui Seb un mesaj prin care sa știe ca am avut dreptate și să vină aici.

                               ...

    Mă trezesc într-o cameră albă și tot ce văd e capul lui Seb aplecat peste genunchii mei. Cred că a adormit. Îi mângâi părul blonduț poate poate se trezește. Își întoarce capul pentru a mă privi și şi-l ridică pentru a se apropia de mine. Mă ajută să mă ridic și încep să plâng.

    -Seb... Cum am ajuns la spital?

    -Păi... Am ajuns la casa lui Chat și te-am văzut leșinată. Așa ca te-am dus pe canapeaua din sufragerie nereușind să fac mai mult din cauza piciorului. Am chemat ambulanța și poliția pentru a ancheta. Tot nu pot să cred că te-am lăsat singură mai ales după ce ai avut acel coșmar traumatizant.

    -Lasă. Nu te mai învinovăți. Eu ar fi trebuit să te las să vii cu mine. Ai spus ca poliția va ancheta. Asta înseamnă că va trebui să depun mărturie. Și ei mă vor crede nebună fiindcă am descoperit asta după ce am avut coșmarul.

    -Își vor da seama că nu tu ai comis fapta  pentru că nu ai atins nimic din camera ei. Amprentele ei se află pe acele obiecte. Tu nu ai descoperit asta după coșmar. Indiferent dacă visai sau nu, astăzi am fi mers împreună sa vedem ce mai face. Așadar, nu trebuie să menționezi nimănui de viziune, dacă o putem numi așa.

     -Ai dreptate Seb.

.                                                                       .
Scuzați-mi absența, doar că nu am avut niciun pic de inspirație. Îi mulțumesc acestei fete minunate( PrisacaCristiana) pentru ideile fabuloase. Scuzați și greșelile gramaticale. Va pwp