Cadou de la Moarte

19. Amintirile

/Sebastian/
18 aprilie
111 zile rămase

Aștept ca Valerie sa vina aici. Eu și Alex o așteptăm așa cum îl așteptam pe Moș Crăciun când eram mici. Amândoi ținem foarte mult la ea. Aseară era atât de drăguță dormind pe bancheta din spate. Avea o respirație lina și relaxată, iar uneori sforăia încet încet. Am zâmbit pe tot parcursul drumului. Am și râs când mi-a bolborosit numele în somn. Pomenea ceva de iubire și de cât de norocoasa e. Ce o sa mă fac eu cu fata asta?

Sper ca i-au plăcut ursulețul și buchetul de trandafiri. Mă bucur că mi-a înțeles scrisul stâlcit și apăsat. Părea foarte veselă când m-a sunat. Chiar mă bucur ca nu e cu moralul la pământ după moartea lui Chat. Oricum și noi avem problemele noastre. Trebuie sa vedem dacă vom accepta cererea Morții. Sigur ca o vom accepta. Pentru familie și prieteni, dar ce se va întâmpla după aceea? Vom mai avea posibilitatea de a fi împreună? Vom avea misiuni sau ce se întâmplă acolo la care vom participa împreună? Oare vom putea negocia cu membrii acestei societăți pentru a rămâne unul lângă altul în orice moment?

Gândurile îmi sunt întrerupte de sonerie. Din păcate nu mă mișc la fel de repede ca odinioară așa ca Alex mi-o ia înainte. Deschide ușa și, literalmente, sare pe Valerie. Ea îl îmbrățișează strâns când mă apropii eu ca sa îi despart. Mai are puțin și îmi lasa fata fără aer...

-Ușor micuțule, e a mea! spun și îmi bat pe spate fratele râzând.

Valerie se apropie de mine și mă sărută ușor luându-mă în brațe.

-Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut ieri maniac mic! îmi spune ea și începem să ne hlizim ca doi copii la grădiniță. Oricum e atât de drăguță încât nu aș putea vreodată sa mă supăr pe vorbele ei.

-Eu îți mulțumesc ție. Am râs copios cât ai dormit. Mai ales când ai spus de...

-Am vorbit în somn? mă întreabă și se înroșește vizibil. Oh Doamne!

-Ai pomenit câteva cuvinte bolborosite pe care abia le-am înțeles, dar nu le știu contextul... şi uite-aşa se relaxează, din nou.

-Ce bine! Nu ai auzit nimic...eu nu am zis nimic, se apără ea și râdem.

Alex tușește ca să ne arate că încă e prezent la conversație. Chiar uitasem de el. Mai am puțin și uit și de mine când e Val prin preajmă!

-Mi-a fost așa dor de tineee! îi spune fratele meu. Lucy ce mai face?

Din câte văd îi cam place compania lui Lucy, dar e puțin mai mică decât el. Poate când o sa mai crească vor avea o relație de prietenie. Sau chiar mai mult. Cine sunt eu sa critic posibilele relații ale micuțului? Doar eu și Val ne-am cunoscut la o petrecere când a dat peste mine în drum spre bar.

Ne îndreptăm spre canapea și ne așezăm. Eu și Alex vrem sa îi povestim despre tata. Eu cel puțin nu mai sunt atât de afectat după vizita tatei. Nimeni din familie nu știe. Excepția fiind Alex. Amândoi am fost foarte atașați de tata. Eu puțin mai tare decât fratele meu pentru că am avut mai mult timp disponibil pentru avut petrece timpul cu figura noastră paternă.

Val vede că mă încrunt și îmi da una dintre rarele ei îmbrățișări liniștitoare. Ea nu prea are ocazia de a-i liniști pe alții. Mereu pățește câte ceva...

-Una dintre cele mai faine amintiri e de când am mers în poiana preferată a tatei prima dată. Alex era foarte mic. Avea cam trei luni. Tata trebuia sa îl scoată la plimbare, iar eu ma rugam de el ca sa mă ia și pe mine. A vrut sa mergem într-un loc special și a ales locul în care s-au întâlnit bunicii noștri pentru prima dată. Acolo mi-a povestit și de ce e important locul pentru el. Și ne-a destăinuit iubirea pe care o are pentru noi. Mereu când mă gândesc la el îmi vine în minte imaginea asta.

-Eu țin minte ca la 3 ani ne-a dus prima dată la mare. Ne-a legat pe toți la ochi, inclusiv pe mama. Nu ne-a spus unde ne duce. Pe drum am cântat tot felul de cântece de excursie.

-A da! Când am ajuns acasă luat-o pe mama în brațe și a dus-o pe pătura de lângă apă. Apoi l-a luat pe Alex în cârcă și pe mine în brațe și ne-a dus lângă mama. Apoi a adus un cos de picnic și niște șlapi. După aceea ne-a dezlegat legăturile de la ochi și am privit măreția mării. A fost cel mai frumos lucru pe care le-am văzut mult timp de atunci. Asta până te-am cunoscut...

-Yuck,  se aude vocea lui Alex. Ești scârbos de drăguț.

Începem sa râdem și povestim alte întâmplări care au avut loc atunci când tata era încă în viață. Mi-ar plăcea sa aflu ce crede el despre noi în momentele astea, acum că știu că ne privește de undeva. Sunt sigur că ar iubi-o instant dacă ar întâlni-o. Totuși el nu e aici. Nu e lângă mama, lângă noi. Toate astea din cauza datei morții lui. Din păcate în locul lui e Daniel. Nu știu cum îl pot suporta Alex și mama. E un mare dobitoc. Aș vrea să îl văd mort undeva, spânzurat de un copac pentru toate lucrurile pe care le-a făcut de când îl știu eu. A înșelat-o pe mama din prima zi de după nuntă. Nu voi avea încredere în el niciodată. Pare el foarte de treabă, dar este un nenorocit. Nu o voi lăsa pe Valerie sa se afle în preajma lui.

Gata și acest capitol. Sper sa vă placă. Scuzați greșelile gramaticale. Aștept păreri, idei, orice dacă aveți sa îmi împărtășiți ceva.