Cadou de la Moarte

24. Decizia

/Seb/
16 mai
79 de zile rămase

Ziua lui Val a ieșit perfect și de atunci am stat aproape mereu împreună și am încercat sa o conving sa nu facă nimic de ziua mea, care se apropie. Când nu am stat cu iubita mea a trebuit să stau în compania odioasa a lui Daniel. Nu înțeleg de ce mama mă obligă să tot stau prin preajma lui.

As vrea sa moară! Știu și cum. Visez asta zilnic și îmi doresc asta în fiecare clipă. Sta în spatele camionetei lui, pe platforma pentru marfă. Picioarele lui atârnă de parcă ar sta în fund pe margine. Tine pușca în mâini și văd cum si-o îndreaptă spre gură. O ține acolo câteva secunde apoi trage. Scapă pușca, care arată spre haosul care i-a fost în urmă cu câteva secunde capul. Fața lui lipsește cu totul. Platforma începe sa se umple de sânge, un covor stacojiu grețos...

Deodată privirea mi se schimba și îmi văd camera.  Nu știu ce caut aici, dar mă gândesc ca ar trebui sa vorbesc cu Val despre propunerea Morții. Nu mai avem mult timp până când trebuie să răspundem. O sun și îi zic sa ne întâlnim în parc. Acolo nu e nimeni care sa ne zică ce sa facem. După probabil ne vom anunța familiile. Val acceptă și încep sa mă îmbrac.

Ne întâlnim în locul stabilit și începem sa vorbim despre una despre alta.Stam pe o pătură adusă de mine ca în toate zilele în care stăm în poiana tatei. Mă gândesc ca ar trebui sa încep eu discuția despre Moarte.

-Și... Val...Cred ca ar trebui sa vorbim despre ce o sa facem cu Moartea.

-Ai dreptate. Cred ca ar trebui sa acceptăm e pentru cei dragi noua. În orice caz eu cel puțin nu mai am mult de trăit dacă nu acceptăm, totuși simt ca destinul vrea ca noi sa acceptăm. E și alegerea ta.

-Nici eu nu as mai avea mult de trăit, dar măcar ultimele mele momente vor fi cu tine. Așadar, noi nu avem nimic de pierdut nici dacă acceptam nici dacă refuzăm, dar viața celor iubiți e în mâinile noastre... of! Tare greu e sa iei o decizie ca asta!

-Știu iubire, dar e necesară. Dacă nu facem asta sufletele noastre vor fi bântuite de alegerea asta, cel puțin eu asta cred. zice Val și îmi așează capul în poala ei.

-Atunci cred ca am hotărât. Acceptăm oferta, dar facem asta împreună și cu puțin timp înainte de data limită. Poate avem șanse sa fim acolo împreună. zic și o sărut.

-Sper sa ai dreptate. Dacă avem norocul ăsta măcar.

Mai stăm și discutam câteva minute acolo, iar apoi ne ridicam și plecam împreună spre casa mea. O sa îi anunțăm prima dată pe mama ai pe Alex, sper sa nu fie nevoie sa îl anunț și pe Daniel.

Ajunși acolo ce sa vezi? Mama ma trimite după Daniel care ar trebui sa meșterească pe la camioneta lui. Eu cred ca e plecat la agățat, dar dacă i-as zice cuiva asta m-ar crede un nebun și un nenorocit. Când vine vorba de protejarea celor pe care ii iubesc nu ma dau in laturi de la nimic. Doar am acceptat propunerea Morții...

Când dau colțul spre micuța noastră parcare văd camioneta. Parca as vrea sa nu fie acolo...

Ma apropii și îmi dau seama ca se prelinge ceva închis la culoare de pe platforma... și văd picioarele lui Daniel atârnând... creierul meu face câteva legături, dar tot ce știu e ca dacă ăla e sânge eu o sa dau la rațe. Mai fac niște pași in fata și genunchii aproape îmi cedează când văd corpul lui mânjit de lichid închegat și închis la culoare stând pe un covor stacojiu. Ma sprijin de cel mai apropiat zid și încerc sa îmi controlez respirația. Îmi pun o mână la gura pentru a nu da la boboci și ma apropii de cadavru.

Nu înțeleg... nu mai înțeleg nimic. Ce a fost cu viziunea aia pe care am avut-o înainte sa ma întâlnesc cu Val? Sau era o premoniție? Cred ca o sa îmi rănesc creierul dacă o sa ma mai gândesc la asta pentru o secunda. Corpul lui arată aproape la fel ca in ce am văzut eu doar ca se vede ca sta de câteva ore bune aici. Nu are cum sa stea de foarte mult timp aici pentru ca mama ar fi venit sa vadă dacă mai e aici. Deci...

Habar nu am ce sa fac așa ca ma întorc la mama și la Val. O întreb pe mama:

-De când lucra Daniel la mașina?

-Cred ca de pe la 10. De ce?

La ora 10 și jumătate am sunat-o pe Val... la ce am văzut cred ca sta acolo de vreo 6-7 ore, dat nu am cum sa știu.

-Mama... Daniel e mort... când m-am dus sa îl chem i-am văzut cadavrul...Deja a sărit la gâtul meu și plânge așa ca încerc sa o liniștesc. Ușor mama, hai in casa, eu o sa sun la poliție și o sa stam liniștiti acolo. Nu trebuie sa plângi după el. Știi ca e un nenorocit. La cum arată corpul cred ca s-a sinucis...

Intram in casa și toți încercam sa o liniștim, dar in zadar. Am sunat la poliție și criminaliștii deja se afla in spatele curtii și fac teste. O sa ne anunțe in câteva minute tot ce au descoperit. Tehnologia noastră medicală e foarte evoluată. Nu prea se vede in celelalte domenii, dar la asta   s-a lucrat in ultimele perioade de timp.

Am chemat-o și pe Aria, care a venit pentru a ne ajuta sa o liniștim pe mama. In nici jumătate de ora un polițist criminalist suna la usa. Deschid eu.

-Buna ziua. Sunt polițistul Anderson. Vreau sa va zic câteva lucruri pe care le-am descoperit. Cine a descoperit corpul? Cred ca ar fi mai bine sa vorbesc cu acea persoana între 4 ochi.

- Eu l-am găsit. zic și ies afara închizând usa in urma mea. Ce ați descoperit?

-Pai, individul a murit împușcat. Se pare ca a folosit o pusca cu gloanțe Winchester. După cum cred ca ai văzut și tu glonțul a intrat prin cavitatea bucala ceea ce i-a distrus fata. E mort de la ora 10 și 40 cu aproximație. Alte detalii nu avem momentan. Dacă mai descoperim ceva va vom anunța. Vom lua cadavrul cu noi pentru investigații. O zi mai frumoasa.

-Mulțumesc...

Nu pot sa cred ca a murit la puțin timp de ka viziunea mea. Nu pot sa înțeleg asta. Oare a murit din cauza mea? Ce naiba se întâmpla? Nimeni nu va afla de asta pana aflu ce naiba a fost acea premoniție.

Intru in casa și le anunț pe mama și pe ceilalți mai maturi despre cele aflate. Mama s-a mai liniștit și a înțeles ca el nici măcar nu o merita. Mama mi-a povestit toate lucrurile anormale la care a fost supusa din cauza lui și îmi dau seama ca dacă nu ar gi murit l-as fi omorât cu mâna mea chiar in clipa asta. Simt ca mama începe sa nu ii mai regrete moartea și asta ma bucura.

-Ăăăm Seb? Am uitat sa le spunem.

- Doamne am și uitat! Deci... eu și Valerie am decis sa ne alăturăm Morții, probabil nu o sa va convină, dar noi o sa facem absolut orice pentru a va proteja. Va iubim foarte mult și vrem sa înțelegeți ca nu ne vom da in laturi de la nimic pentru ca voi sa fiti in siguranța. In orice caz morțile noastre se apropie oricum așa ca avem numai de câștigat. Sper...
-Of copii. Sper ca ați făcut alegerea buna. Indiferent de ce ați fi ales noi v-am fi susținut și o sa va susținem in continuare. Și noi va iubim.

Și uite așa me luam toți in brațe și ne mărturisim sentimentele ca o familie mare ce suntem. Încercam sa dam uitării moartea lui Daniel și pare ca ne iese.

. .
Iar am fost absenta mult timp, dar sincer abia am avut inspirație. Știam ceva ce o sa scriu in acest capitol, dar nu știam cum sa ma exprim.
Ca de obicei va rog sa ignorati greselile gramaticale. Sper sa va placa. Pup🧡