sorry, i'm gay

8

l-am trântit încă o dată de peretele băii privindu-l nervos. poate era el cu jumătate de cap mai înalt decât mine dar asta nu ma făcea mai slab sau mai fraier.

de ce a trebuit să reapari în viața mea? de ce acum? de ce, jung hoseok?!

-yoongi, a vorbit el primul dandu-se victima. te rog sa nu interpretezi greșit. am venit cu ganduri pașnice.

-du-te dracu cu gândurile tale pașnice. zi, scurt și la obiect, ce vrei? vei primi, iar apoi iti vei vedea de viața ta, ai înțeles?

a ranjit. ăsta era hoseok pe care îl stiam eu.

-îl vreau pe blondul din banca din fața ta.

-ce? jimin?

-oh, deci așa îl cheamă.

mi-am strâns mâinile de gulerul lui simțind cum ma cuprinde o stare de nervozitate.

de ce jimin?

-ascultă aici, fiu de catea. nu am de gând sa-ti permit sa-mi furi tot ce am acum, aici. e de ajuns ca mi-ai luat viața de acolo.

-și dacă o fac? dacă iti fur și viața de aici, și apoi tu o sa fugi iar totul va deveni al meu.

-ajunge! am soptit nervos.

-niciodată nu a ajuns. te voi urmări oriunde și nu vei putea spune nimic pentru ca atunci și eu voi spune poliției tot ce ai facut.

nu am mai rezistat și am inceput sa il pocnesc. mai întâi i-a dat sângele pe nas, apoi pe gura si in final în arcada. însă ce ma enerva și mai tare era faptul că el nu avea nicio reacție, doar ma privea ranjind.

-FA CEVA NENOROCITULE!

am auzit ușa deschizandu-se și mi-am întors capul doar ca sa il vad pe jimin cu ochii lui de căprioară privind spre noi.

-ce-ce se întâmplă? ce faci, yoongi?

m-am îndepărtat de hoseok și m-am ridicat în speranța de a-i explica povestea și cum s-a ajuns aici, însă acesta a trecut pe lângă mine și s-a lăsat pe vine lângă roșcatul plin de sânge ce stătea pe podea.

-hei, esti bine?

-d-da, multumesc. nu stiu ce s-a întâmplat, e-el doar a venit și a început să ma lovească.

m-am intors privind furios spre el vrând sa spun adevărul. dar ce rost avea? oricum nu m-ar fi crezut.

-e adevărat, yoongi?

jimin si-a ridicat privirea spre mine cu speranta și zâmbind încrezător. m-am uitat o secundă la hoseok care privea scena. apoi imi facu un semn că și cum mi-ar fi tăiat gâtul și am înțeles.

imi pare rău, jimin. te-am aruncat în gura leului.

-da.

ochii lui s-au întristat iar zâmbetul i-a dispărut. acum ma privea rece și mirat. ceva ce nu am vazut pana acum la el.

-ai nevoie de o pauză, yoongi.

m-am apropiat de hoseok iar acesta si-a pus mâinile peste față in semn de apărare.

ce prefăcut.

am oftat și mi-am zis ca asta e cel mai prostesc lucru pe care aveam sa il fac.

-imi pare rau.

amândoi s-au uitat la mine. puteam citi prea bine în ochii lui hoseok nervozitatea. jimin însă nu parea impresionat.

-yoongi, c-cum îndrăznești?

l-am privit pe jimin curios. ce e cu el? i-a pus cumva hoseok un blestem peste el?

însă el a continuat.

-nu poți să repari un pahar spart punandu-i un plasture.

l-a ajutat pe hoseok sa se ridice și a plecat. am privit în urma lor absent. nu pot sa cred ca asta chiar s-a întâmplat.