sorry, i'm gay

24

tremur. strâng volanul în ambele mâini și apas piciorul pe accelerație din ce în ce mai tare. jimin e în dreapta mea, extrem de agitat.

-vin după noi, nu-i asa? au aflat ce am facut iar acum ne vor baga în pușcărie să putrezim!

eram tăcut. as fi preferat să fie liniște în mașină, as fi dorit să îi spun că poate e doar o coincidență și ne facem singuri filme în cap, dar stiam prea bine ca asta nu era decât o minciună și nu făceam decât să îl reduc la tăcere pentru o perioadă scurtă de timp.

-yoongi..imi este teama.

-de ce? am întrebat simțind cum imi crește pulsul odată cu volumul sunetelor de sirene.

-de viața asta. de lumea aceasta. nu vreau sa trăiesc asa...

m-am uitat în oglinda retrovizoare. oricât mi-as fi dorit să fiu alături de omul din dreapta mea, nu putea auzi ceea ce-mi spunea deoarece poliția imi acapara toată atenția.

trebuie să fim în siguranță.

m-am uitat din nou. am rasuflat ușurat, politistii se îndreptau pe o străduță secundară drumului nostru, ce ducea intr-un alt oraș.

-jimin, e totul în regulă.

ușor, ușor, am inceput sa încetinesc și sa merg cu o viteză normala. i-am dat un șervețel lui jimin, iar acesta își șterse lacrimile și își suflase nasul.

-c-cand ne vom opri?

am oftat.

-vom dormi o noapte în Ulsan, apoi maine dimineata vom zbura cu primul avion în Norvegia.

l-am simțit frematand și nu am știut ce sa fac. mi-as fi dorit să îl pot îmbrățișa dar trebuia să conduc, trebuia să ajung la destinație iar apoi aveam să am grija de el.

jimin p.o.v

ce se întâmplă cu mine? ce am facut? cine sunt, cine am devenit? sunt eu acest monstru ce ar omorî pe cineva?

lacrimile unei dureri insuportabile mi se revărsau pe obrajii mei rumeni. maine aveam să încep o altă viața, o altă poveste. deveneam alt om, un străin printre sutele de străini. ce greutate ma apăsa și ma intintea în scaunul prăfuit al acestei mașini..

mâna lui yoongi ateriza pe umărul meu.

-te rog, nu mai plange.

am simțit lacrimile și mai bogate auzind aceasta voce. cum puteam eu să îl răsplătesc vreodată pe yoongi pentru tot acest ajutor? oare banii vor fi de ajuns? în niciun caz. altceva ce i-as putea oferi? dragoste? nu cred ca ar dori-o pe a mea.. și totuși.. iată-l aici, conducând alături de mine, un imatur inconștient, spre tinutul predestinat necunoscutului, iar ce avea să se întâmple cu viața mea aparținea de asemenea acestui ținut precum o gaură neagră intr-un univers fără capete.

-mai avem 2 ore și jumătate. încearcă să dormi, va trece timpul mai repede.

nu am așteptat sa-mi zică de două ori, m-am intors cu fața spre geam și în scurt timp am fost în lumea visarii.

-te iubesc. atât de mult, jimin! iar pe tine nu te doare deloc ce ai facut!

-ba da!! iti jur, Hobi..eu chiar..

-ce va zice mama mea, sora mea si toți cei dragi când ma vor găsi sub acel strat de sol? pentru ca oh da, ma vor găsi. cât va plange și cât te va blestema oare?

-te rog, iartă-mă, nu meriti asta doar ca eu..eu m-am speriat..

-MINCIUNI! asta ai vrut mereu! ASTA AI VRUT!! SĂ SCAPI DE MINE, SA MA OMORI, JIGODIE NENORO-

yoongi p.o.v

-NU!!!!

am tresarit atunci când jimin a tipat sărind ca ars din scaun.

-ce e? ce s-a întâmplat? esti bine?

a tăcut o secundă, apoi a dat din cap ca da.

-ok..haide.. am ajuns.

eram la un hotel ieftin, cu condiții la limita bunului simt, însă jimin nu s-a plans iar atunci când am cerut două camere, m-a oprit și mi-a spus să iau una pentru a economisi bani. părea secat de puteri și rănit. stiam, era una din fazele durerii : realizarea.

când am ajuns sus în cameră,el s-a băgat direct în pat îmbrăcat cu aceleași haine însă nu s-a culcat ci doar privea în gol fără să spună nimic asa ca m-am dus la duș considerând că dacă îi ofer spațiu e cel mai bine.

după un dus lung și revigorant, m-am schimbat în ceva mai lejer și am revenit în camera ca să văd ca jimin nu mai era acolo. m-am speriat puțin gandindu-ma la vorbele sale din mașină, dar l-am gasit intr-un final pe balcon fumând o țigară de a mea. m-am asezat lângă el la balustradă. el mi-a întins pachetul, l-am luat și am aprins și eu o țigară.

-jimin..vreau sa vorbim.

-hm? ce e?

era retras. voia să evite discuția asta, dar eu nu mai puteam să îl văd asa, trebuia să îl ajut cumva.

-asculta..eu am trecut prin situația ta. și nu doar odată, ci de mult mai multe ori. poate te intrebi de ce te ajut..jimin, te ajut pentru ca stiu ca ai nevoie de cineva, stiu cat de singur și disperat te simti și tind să cred ca eu sunt acel cineva de care ai nevoie în momentul asta.

a rămas tăcut. ma privea cu ochii mari și limpezi și mai trăgea din când în când din țigara pe jumate fumata. îi tremurau mâinile și nu avea stare.

s-a așternut liniștea. i-am cuprins mâinile imediat ce a aruncat tigara. tremura. ma uitam la mâinile lui și ma intristam. poate deja puneam prea mult suflet și ma raneam singur, căci stiam ca el doar ma folosea doarece se simte trist si vinovat. dar amândoi faceam greșeli, el încă accepta sa faca lucrul acesta, iar eu aveam grija de el intr-un mod special cum nu am mai avut de nimeni vreodată. mereu am avut grija doar de pielea mea.

poate de asta am fost mereu nefericit.

Notă : am postat din nou, acest capitol este mai lung și următorul la fel asa caaaa stay tuned. astept opinii pupiciii:***