13

1.4K 130 7
                                    


autor p.o.v

minut cu minut, ora cu ora, zi cu zi, ceasul ticaia spre înainte și nimeni nu putea opri asta.

însă pentru unii mergeau mai repede pe când pentru alții mai încet.

la jimin putem spune că e vorba de primul caz, deoarece începuse a trăi momente plăcute, chiar fericite aș putea spune alături de noul său iubit, hoseok. deși acesta nu respecta orice planificare și baiatul îndrăgostit avea impresia că i se întoarce adesea spatele, fiecare moment petrecut alături de roscat îl ducea intr-o alta lume în care el nu mai avea ochi sau urechi pentru nimic altceva. de fiecare dată când hoseok făcea contact cu pielea lui îl cutremura plăcut deși niciodată nu au mers mai departe de săruturi ; nu, jimin nu era pregătit și știa că nu e nici timpul potrivit..săruturile pe care și le ofereau erau de ajuns.
în ceea ce îl privește pe hoseok, ei bine, acesta se simțea obosit de situație, chiar enervat. nu îi convenea de jimin, însă nu voia să îi dea papucii, deoarece știa că va cădea oaia neagră(iar acesta nu era scopul lui). adesea, îl respingea indirect, dar jimin părea precum un orb încercând să găsească un lucru pierdut. ar fi vrut să îl părăsească încă din prima zi, însă nu putea rezolva lucrurile așa. încă nu aflase nimic de starea lui yoongi sau daca l-a afectat relația aceasta și în ce fel. eh, dar momentan trecuse doar o săptămâna, nu era ca și cum ar fi trecut un deceniu.

venind vorba de yoongi..acesta cred ca a fost cel mai afectat, urmând o cale atât de greșită, aproape fatală pentru viitorul sau. consumul și transportul de droguri nu este o joacă și știm cu toți prea bine ca se poate ajunge chiar la închisoare. însă...bietul de el, voia doar să uite. să uite cat de nedreaptă poate fi viața cu un om nesigur și câta suferință poate strânge în sufletul lui un om nesigur.

bineînțeles, a încercat să își găsească alinarea nu doar în droguri. a băut în exces și chiar s-a culcat cu câteva persoane. însă nimic..dar nimic, nu îl făcea să uite a doua zi tot ceea ce îl coplesea. era precum o ancora ce îl trăgea mereu spre fund. a doua zi, când se trezea, singur sau cu cineva, totul îi navalea în minte în valuri de durere și dor. asa ca făcea aceași greșeală la nesfârșit..pentru a uita.

acum, ca v-am facut o mică recapitulare a vieților celor trei personaje din povestea mea, o să le înmânez povestea inapoi ; să speram ca se vor descurca!

sorry, i'm gayUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum