sorry, i'm gay

22

yoongi p.o.v

am dat drumul corpului neînsuflețit în groapa ce m-am chinuit să o sap alături de jimin. am privit spre chipul lui hoseok. era alb ca varul și avea ochii închiși iar mâinile îi stăteau neîndemânatic pe lângă corp. am simțit un fior pe sina spinării la gândul că omul ce urmează să îl îngrop a fost cândva cel mai bun prieten al meu.

cum am ajuns aici? 

aceasta intrebare mi-a strabatut brusc gandul. toate au inceput de atat de mult timp si intr-un final, nu doar hoseok,ci mult mai multe persoane au sfarsit in pamant undeva departe. 

l-am putut simti pe jimin tragandu-si usor nasul si tremurand.

-esti gata? l-am intrebat, iar aceasta a dat usor neicrezator din cap.

i-am oferit o sapa si am inceput sa acoperim trupul roscatului cu pamant. jimin fremata usor si se chinuia sa nu priveasca in jos, pe cand eu imi faceam treaba absent gandindu-ma la urmatoarea miscare pe care trebuie sa o facem pentru a ma asigura ca vom fi liberi.

cu un mic zgomot, jimin a dat drumul uneltei din mana sa si a venit spre mine.

-haide. 

am privit inca o data la mormanul de sol aflat deasupra unui cadavru prea bine cunoscut de noi toti si l-am urmat pe jimin la masina unde seokjin ne astepta. acesta avea un mic zambet in coltul gurii.

-aparent am revenit la vechile obiceiuri, am vorbit iar seokjin a zambit de-a dreptul de data asta. 

l-am auzit pe jimin oftand vizibil enervat apoi acesta s-a urcat in masina. stiam ca situatia il afectase groaznic, deoarece el chiar tinuse la hoseok, dar seokjin avea mereu starea aceia buna si confidenta de care eu, de cele mai multe ori, aveam mare nevoie asa ca nu-l puteam condamna pentru faptul ca-l iritase pe jimin cu gesturile sale.

-eu ar trebui sa plec. ai grija, motanule.

cu astea fiind spuse, acesta si-a luat bagajele si s-a urcat in taxiul ce nu demult ajunse. l-am salutat si am urmarit cum se indeparteaza usor. mi-am scos o tigara si m-am urcat pe capota masinii, dorind sa ma bucur de un ultim moment de liniste la rasarit inainte de a incepe nebunia.

jimin p.o.v

priveam pe geam asteptandu-l pe yoongi. nu stiam unde mergem si cum vom reusi sa scapam de politia ce in scurt timp avea sa afle de aceasta crima, insa acum nu-mi doream nimic mai mult decat sa fiu lasat un moment sa ma linistesc. insa nu a fost posibil, deoarece blondul imi batu în parbriz și imi făcu semn să vin alături de el. am oftat și am ieșit din mașină.

-hei. a spus simplu, iar eu m-am urcat pe capota lângă el.

nu i-am răspuns. m-am uitat spre soarele ce se ridica ușor de după dealuri. era ciudat să mă aflu aici, în această situație complicată. ma simțeam incomod și greu ; niciodată nu mai fusesem în astfel de momente.

am simțit o palmă caldă peste a mea si m-am uitat în stranga ca să îl văd pe yoongi privind cerul.

-tremuri. a spus fără să întoarcă privirea. cred ca ar fi bine să îți revii. urmează un drum lung și greu.

mi-am mușcat buza în semn de stres. eram conștient la ce se referea și imi era frica de ziua de mâine mai mult ca niciodată. corpul mi se încorda și brusc tremuratul imi era și mai proeminent acum.

-hei, revino-ti.

de data asta nu m-am uitat eu la el însă îi simțeam privirea sfredelindu-ma. poate ar fi fost mai bine să întorc capul și să ii vorbesc dar momentan nu voiam decât să-mi presez cât mai în jos emoțiile.

-totul va fi bine, nu-i asa? am reusit sa spun aceste cuvinte ce ma apăsau cu greutate, iar o lacrima si-a facut aparitia pe obrazul meu.

yoongi mi-a strâns mâna mai tare iar cu cealaltă mi-a șters lacrima, spunând :

-iti promit, jimin-ssi.