sorry, i'm gay

25

am intrat împreună în apartament.

-yoongi..

jimin s-a așezat pe marginea patului și ma privea cu ochi de cățeluș. ma simțeam atât de încolțit de ochii sai și parca îi auzeam și respirația accelerată.

ma simțeam vinovat ca încă mai luam droguri, mi-as fi dorit să îi spun, să îi mărturisesc ce fac, mi-as fi dorit să fie altfel.. dar tot ceea ce-mi trecea prin minte era ca poate o să-si piardă încrederea în mine și o sa faca vreo prostie.

-hei..unde te gândești? s-a ridicat și s-a postat în fața mea.
acum eram față în fața, ne priveam ochi în ochi iar respiratiile noastre parca erau un sincron perfect.

a închis ochii. a oftat. i-a deschis și m-a privit din nou. ceva in ochii aceia tristi ma faceau sa ma cutremur. cata durere poate rezista acest suflet inocent al lui?

jimin p.o.v

yoongi era asa de aproape de mine, dar cu toate astea il simteam atat de departe. toate se desfasurau intr-un ritm lent in mintea mea, intr-un mod ireal si hidos. de ce nu ma puteam aduna si de ce nu ma deranja acest fapt?

-e asta realitatea?

-da.

mi-a raspuns fara ezitare, un raspund ce era atat de hotarat si dur, incat ma speria. mi-aș fi dorit să mă trezesc acum, năucit de un coșmar înfiorător, dar oricâte palme mi-aș fi dat, oricâtă apă mi-aș turna in cap, eu tot aici rămân, ca un copil prins intr-o bula ireala.

-am nevoie de un moment singur.

vocea imi suna a soaptă, deși îmi venea să urlu din toți rărunchii și cu toată puterea glasului meu. yoongi s-a ridicat reticent, dar părăsi camera. el credea că eu nu observ? că nu observ cum mă priveste, cum mă tratează, cum mă priveste cu acei ochi milosi, cum mă consolează ca si cum as fi victima..

dar nu eu sunt victima. nu eu am fost victima, ci vinovatul. eu sunt vinovat pentru lacrimile lor, pentru durerea si pentru agonia lor. eu raspund pentru toata suferinta provocata in jur. de ce nu l-am lasat sa o faca? de ce trebuia sa ma apar? de ce m-am gandit doar la mine si de ce m-am pus pe primul loc?? pentru a evita o viata plina de traume, am ales sa iau alta. de ce sunt asa de fraier, de ce ? de ce? de ce?

yoongi p.o.v  

priveam pe geam, spre o priveliste ce acum imi era încețosată. euforie, relaxare si extaz. toate trec prin venele mele ca un tren in goana spre o destinatie necunoscuta. 

m-am suprins zambind. mereu ma intorc la acelasi obiceiuri, mai ales atunci cand realizez ca am ajuns intr-un punct unde doar asta ma face fericit, ma face sa uit, sa ma transfer intr-o lume in care sunt obiectiv, in care nu fac parte la actiune, ci doar privesc de sus, ca un Dumnezeu al propriei mele vieti. 

astazi, mai mult ca oricand, am simtit nevoia de a face asta, o exasperare ce m-a cuprins din senin, dar cu foarte mare putere. 

m-am ridicat de pe scaun, clatinandu-ma usor, dar nu am dat importanta acestui moment de dezechilibru si mi-am continuat drumul spre ușă. clanta mi se parea atat de greu de apăsat, mai ales din cauza faptului ca nu o simțeam intr-un totul.

am reusit insa sa ies.

-ji-jimin? ce voce străină dădea viața vorbelor mele ; aproape ca m-am mirat singur de ea. 

camera era goală. un fior de panică mi-a străbătut tot corpul, însă nu am vrut sa ii dau atentie. ..daca a plecat? 

sau poate e doar la baie.

am verificat baia, nimic. 

jimin unde esti?