sorry, i'm gay

16

am turnat ceai în cana maricica și m-am îndreptat spre sufragerie având grija sa nu o vars. am pus-o pe masuta din fața canapelei și chiar atunci yoongi s-a trezit. a făcut un efort sa se ridice în fund, lucru ce mi-a dat o stare de neliniște. si-a lasat capul pe spate rasufland greu.

-ti-am făcut un ceai.

a murmurat un "multumesc" și a luat o gură. a strâmbat din nas un pic dar a continuat să bea.

-mai trebuia zahăr?

a dat din cap afirmativ și am zambit ușor. m-am dus și i-am adus zahăr iar acesta si-a mai pus o linguriță buna.

am stat lângă el până a terminat ceaiul si nu ne-am adresat niciun cuvânt. atmosfera nu era jenantă sau inconfortabila, ci din contră, era plăcută. fiecare era pierdut în gândurile lui și ne savuram liniștea.

-yoongi, fa-ti un duș, relaxeaza-te. între timp eu o să fac o omletă.

el s-a ridicat usurel. inițial am crezut că o să cadă însă doar s-a clătinat de două ori și apoi a dispărut din raza mea vizuală.

am facut omleta imediat, am pus-o frumos în două farfurii iar acum îl așteptam pe yoongi să iasă de la baie. era singurul lucru pe care știam să îl gatesc fără să îl ard. mama era cu gătitul, eu doar o priveam însă acum nu era cazul să o chem pe mama. nu, în niciun caz.

telefonul imi vibra în buzunar. l-am scos și am vazut ca hoseok ma apela. am ezitat un pic, dar apoi am răspuns.

-ce faci, jimin? unde esti?

-acasă. am răspuns sec.

-dar întâlnirea noastră? trebuia să ne vedem in parc!

aproape ca tipa la mine. tocmai el, după ce l-am asteptat două ore pe banca aia.

-jimin! a țipat prin interfon.

am tacut.

-vin la tine.

-nu.

-ce?

-am zis nu, hoseok. nu ma mai trata așa. nu sunt o jucărie. te-am așteptat în parc două ore și stii prea bine ca nu e prima oară.

a oftat adânc.

-câtă răbdare să mai am cu tine?

am rămas surprins. el nu mai are răbdare? dar eu? eu ce sunt, robot? mi-am călcat pe orgoliile mele și pe toate principiile pentru el. de ce imi face asta?

-esti atât de neplăcut. a zis rece. mai bine nu planuiam nimic.

am înghițit în sec. as fi vrut să îi spun atâtea ; să îi reprosez tot ce am ținut în mine si tot ceea ce ma frustra însă vocea mea pierise. nu imi puteam găsi cuvintele în fața acestei situații.

yoongi intră în bucătărie stângaci.

-eu..trebuie să închid.

am închis imediat deși mi s-a parut ca a zis ceva. nu voiam să ma gandesc la asta momentan. hoseok ma rănește și ma face să ma simt rău dar voi rezolva acasă problema asta când voi sti ca totul e bine aici.

mi-am întors atenția spre yoongi ce tocmai se aseza la masa privind farfuria inexpresiv. din nou, nu mi-a adresat niciun cuvant, ci doar a început a mânca în liniște. m-am asezat lângă el și pe măsură ce inghitiam ceea ce preparasem ma simțeam tot mai greu și mai inconfortabil. înfingea ușor furculița în omleta cu sunca și o mânca. observasem ca ii tremura mâinile puternic și ca facea eforturi majore să o ascundă. după ce a terminat a rămas tăcut, privind farfuria goală și oftând din când în când. ma simțeam prost pentru el și nu imi puteam găsi forța de a-l ajuta.

yoongi p.o.v

ma simțeam rău. deja tremuram și imi simțeam venele frematand de nevoie. nu vreau sa discut cu jimin, ceea ce a făcut m-a enervat la culme. de ce nu putea să ma ignore? de ce a trebuit să ma salveze? era chiar atât de greu să întoarcă spatele? de ce trebuie să imi îngreuneze situatia? de ce?

am simțit o căldură peste mâna mea si am știut de la cine vine. si-a împletit degetele de ale mele și am rămas tăcut atunci când am ridicat privirea.

-o să fie bine. iti promit.

vocea lui era caldă exact asa cum imi aminteam. până și vocea lui imi transmitea o căldură ciudată. imi mângâia ușor palma cu degetul mare gadilandu-ma puțin.

însă ceea ce se intampla era greșit. stiam ce avea să urmeze asa ca mi-am tras mâna. m-a privit o secundă iar apoi a oftat dând ușor din cap pentru a-si îndepărta bretonul de ochi.

-lasă-ma să te ajut, yoongi-ah.

-nu am nevoie de ajutorul tau.

astea au fost primele cuvinte pe care i le-am adresat. au fost joase și soptite, tremurate. m-am ridicat de la masă însă și el a făcut la fel imediat. mi-am pierdut dezechilibru un moment însă el a fost acolo și m-a prins de umeri. m-am prins și eu la fel, de umerii lui. privirea începuse să mi se incetoseze și simteam ca sunt precum un beat. l-am strâns mai tare de umeri pentru a nu ma răsturna. aveam nevoie de drogul din camera mea si aveam nevoie de el acum.

-în...camera mea...vaza...pastile..

cuvintele mi se amestecau in gura precum o ciorba de legume iar mintea imi era cuprinsa de confuzie și disperare.

-yoongi, trebuie să te oprești, sunt aici lângă tine.

-NU! NU POT!

l-am împins și am inceput sa fug spre camera simțind cum frica imi invadează corpul.

-de ce, yoongi? de ce mi-ai făcut asta? chiar meritam eu să mor?

vocea lui soojin, sora lui jungkook, imi fulgeră mintea și se posta în pe hol în fața mea. m-am oprit brusc și am pășit înapoi simțind inima cum o ia la fugă spre gâtul meu urcându-se cu mare grabă.

-yoongi, aveam o soție și un băiat de 10 ani..dar acum i-am pierdut.

-ti-ai imaginat vreodată viața astfel? astăzi esti fericit împreună cu cei dragi, iar a doua zi îi vezi pe toți măcelăriți.

-lumea e foarte crudă. se auzi o voce de femeie plângând. de ce mi-ai făcut asta, domnule min?

-as fi preferat să mor decât să privesc cum îi tai gâtul iubitei mele după ce amicul tau o violase.

m-am ghemuit pe jos tinandu-mi mâinile ca un scut deasupra fetei.

-plecati. va rog, plecați..PLECATI!

am lovit silueta bărbatului în costum însă nu l-a afectat cu nimic, ci din contră, acum părea tot mai puternic. apoi m-am intors spre femeie și am vrut să o împing însă la fel, nimic ; ea doar s-a apropiat.

-min yoongi...

-plecati!

-min yoongi..

-am zis plecati!

-MIN YOONGI!

-VA ROG PLECATI!!!!!

a/n :

ok, cred ca acest capitol și următorul sunt proaste și bune în același timp. anyway, am nevoie de puțină încurajare ca simt ca povestea o ia tot mai la vale. nu cerșesc or something, doar ma simt nesigură.