Dupa cina alaturi de tatal meu, care aparent era un domn destul de ingrijit, dar nu prea vorbaret, eu cu mama ne-am decis sa vizionam un film. Tatal meu plecase pe motiv ca avea ceva chestii de rezolvat, eu ramanand sa vizionez filmul.
Desi mai tot filmul nu fusesem atenta la continut, ci ma gandeam cum sa revin inapoi in iad. Voiam acasa, la tatal meu adevarat. Nu la aceste persoane, care din nu stiu ce motiv, se pare ca sunt parintii mei pe pamant.
Ma jucam cu parul meu, cand soneria se auzi. Sunetul ascutit umplu tot apartamentul. Un sunet care se repeta de 3 ori, inainte ca mama sa deschida usa.
Nu puteam vedea cine este, dar se pare ca mama il invitase inauntru,
dupa voci, care continuara sa se auda chiar si dupa ce usa fusese inchisa.
Dupa cateva minute, aparuse mama bucuroasa in spate cu un brunet.
Brunetul arata superb, avea niste ochi rosii perfecti, iar trupul sau era ca si decupat dint-o revista cu modele.
Imi ridic o spranceana confuza.
-Uite, scumpo, acesta este noul tau vecin si cine stie..poate ve-ti fi nu numai vecini, spuse mama razand usor si facandu-mi cu ochiul.
Ew. Nu as fi vrut niciodata sa am o relatie cu un pamantean. Nu numai ca ar fi fost trist, deoarece pamantenii mor rapid, ci si pentru ca as putea sa-i omor din greseala. Diavolii erau cam greu de tinut sub control, mai ales in primii 500 de ani. Puterile lor inca nu sunt suficient de bine coordonate si putea totul sa sara de sub control.
Mai bine nu.
Zambesc oricum prietenos cand mama il aduse pe brunet si pentru ca "locul acesta este cel mai comod" ma trezesc alaturi de el. Imi dau ochii peste cap, incercand sa-mi tintuiesc privirea in televizor.
Dupa 5 minute in care mama continua sa se poarte dragut, anunta rapid ca ar avea de gand sa plece. Peste 2 minute ea nici nu era in apartament.
Dar nu asta ma ingrijora. Nu-mi pasa ca femeia aia a plecat doar ca sa ma lase singura cu el, nu-mi pasa ca ma aflam langa o bomba extrem de atragatoare, nu-mi pasa ca puteam sa-l omor accidental...voiam doar sa plec din nou in iad.
Pamantenii te pot obosi rapid.
Brunetul continua sa vizioneze filmul, desi imi simteam spatele arzandu-mi sub privirea lui.
Ma intorc spre brunet, care statea in aceiasi pozitie, insa cu ochii spre mine si cu un ranjet pe chip.
Ce e cu el?
Imi dau ochii peste cap si continui sa vizionez filmul; de data aceasta concetrandu-ma la ideea de a pleca de aici.
Desigur, moartea era o solutie care parea extrem de simpla pentru a ma intoarce in iad. Doar ca diavolii nu pot muri prea usor. Defapt, era cam imposibil sa-i omori.
Daca as fi fost si eu mai curioasa despre calatoria pe pamant si m-as fi informat, as fi stiut. Dar mereu pamantul mi-se parea ciudat si infricosator. Era oribil sa vezi cum unii putea sa-si omoare familia doar pentru chestii minore.
Suntem noi diavolii oribili, dar nu suntem in stare sa ne facem rau reciproc.
Imi las capul peste spate, privind tavanul.
Tavanul meu, de acasa, ardea necontenit. Era placut, uneori, sa vezi jocul flacarilor. Era placut si cald. Era placut si satisfacator.
Dar oamenii sunt plictisitori. Au niste tavane simple, albe, care nu erau absolut deloc interesante. Uneori mai variau culorile si poate, uneori, aveau ceva modele. Dar culorile si modelele devin plictisitoare la un moment dat. Insa focul este schimbator. Uneori este puternic, alteori domol. Uneori iti este frica de el, alteori te calmeaza. Uneori este caldut, alteori te sufoca.
Inspir greoi.
-Si eu cred ca oamenii sunt plictisitori. Dar este amuzant cand ii joci pe degete..cand joaca cum li-se canta. Cand se cred dominanti, dar ei sunt defapt dominati. Cand cred ca castiga, dar defapt pierd. Te poti juca cu mintea lor, ii poti duce in pragul sinuciderii, ii poti face pe ei insusi sa omoare sau poti sa le bantui visele.
Respuratia mi-se opreste la auzul cuvintelor. Imi ridic capul usor, fixandu-mi privirea pe brunetul care continua sa zambeasca in modul acela al sau ciudat. Cand imi observa privirea, isi linse buzele si zambi larg.
-De unde-?
Acesta isi lasa capul pe spate si isi ridica mana in sus, jucandu-se cu degetele.
Apoi isi coboara mana si isi ridica capul. Se da jos de pe canapea, inaintand cu pasi lenti spre mine. Se apropie de mine, asezandu-se exagerat de aproape langa mine.
Desi inainte statea la, cel putin, jumatate de metru care devenise mai tarziu un metru si jumatate, acum nu lasase deloc spatiu liber intre noi.
-De unde am ghicit la ce te gandeai? Intreba el, zambind.
Isi apropie buzele de urechea mea, muscand-o usor.
Gestul sau ma facu sa sar usor, insa corpul nu mi-se muta de langa el.
Acesta isi misca capul, iar buzele noastre erau la milimetri diferenta.
-Am ghicit, sopti el usor.
El se dadu cativa pasi inapoi, zambind. Bate din palme odata, apoi se intoarse pe calcai si cu pasi rapizi disparu din camera.
In momentul acesta as fi vrut sa ma ridic si sa-l urmez, apoi sa-l omor. Simteam o nevoie ciudata sa omor pe cineva, in special brunetul care ma bagase in ceata fara sa aiba scopul de a ma scoate de acolo.
Insa corpul meu refuza sa se miste.
Crede ca se joaca cu mine? Realizeaza cu sunt mult mai puternica decat el, mai ales ca am puteri? Dar jocul este joc, iar acesta se joaca in doi.
