-Medicul a spus sa iei si astea, te-ar putea ajuta, spuse mama si aseza inca un pachet de pastile pe masa.
-Sunt ok si fara pastile! Exclam eu nervoasa.
Mama pufni enervata si isi puse mainile in san.
-Daca nu vei lua toate acestea, nu-ti vei mai aduce aminte nimic!! Si gata cu scoala, am vorbit eu cu profesorii tai. Ce-i drept, vei da bacul mai tarziu. Si daca ai nevoie de ajutor, sa ma suni. Ce as vrea sa stau aici cu tine! Se plange mama.
Ma culc pe canapea si imi pun mainile in sus, pufnind, iar bretonul imi zbura de pe frunte revenind la loc rapid.
-O sa mor mai rapid daca imi dai asa ceva, ma stramb eu.
Desi nu puteam muri, iar pastilele nu aveau sa-mi faca nimic, nu voiam sa fiu considerata o proasta care are nevoie de atentie 24/7.
-Din fericire cu Richard! Norocul meu de brunetul cela dragut, chicoti mama si imi face cu ochiul. A acceptat sa mai vina la tine in vizita sa vada ce faci. Apropo, va veni si Mirabela cateodata.
Imi dau ochii peste cap si ma uit la ceas. Ii fac semn mamei sa se uite la ora si ea se incrunta cand observa ora.
-Am intarziat, hai ca plec, spuse ea si se apleca sa-mi ofere un pupic pe obraz.
Iesi rapid din apartament si eu ma arunc pe canapea. Pornesc TV-ul si ma uit plictisita. Erau ceva desene cu un omulet mic albastru si cu un peste portocaliu mergator. Nu prea am inteles logica, astfel am schimbat canalul.
Dupa vreo 10 minute, m-am ridicat de pe canapea. Aveam nevoie de o plimbare..si asta cat mai urgent. Picioarele imi amortisera. Ma duc cu pasi lenesi spre camera mea. Ma indrep spre dulap, pe care il deschid cu putere. Usa dulapului se lovi de perete provocand un zgomot destul de puternic. Aleg ceva la intamplare si trantesc usa la loc. Usa se deschise inapoi din cauza socului, iar eu o inchid mai incet. Iritata, ma imbrac cu hainele pe care le-am ales si imi pun o geaca deasupra. Afara nu mai ploua atat de tare, dar totusi.
Cu pasi rapizi ies din camera, apoi din apartament. Fac cativa pasi, apoi oftez si ma intorc. Intru din nou in apartament, iau cheile si il incui. Prima data cand nu am uitat sa-l incui, sunt mandra de mine!
Arunc cheile in buzunar si imi pun mainile tot acolo. Apas "urca" la lift si ma lipesc de perete, asteptand plictisita. Usile liftului se deschid si observ ca mai este o persoana langa mine. Nu acord importanta prea mare, dar cand o vad pe profesoara de matematica ma stramb enervata. Ce cauta asta aici?
Incerc sa o evit si intru in lift. Apas "parter" si astept. Astept. Astept. Astept. Frate, de ce respira atat de tare?! Astept. Astept. Astept. Poate sa nu se mai foiască?? Astept. Astept. Astept. Ma enerveaza!!! La ce etaj coboara?!
Imi mut privirea si observ ca doar butonul de "Parter" era apasat.
M.i.n.u.n.a.t.
-Nici un "buna ziua"? Foarte trist si nepoliticos! Se aude vocea sa.
Imi dau ochii peste cap.
-Poate pentru ca nu vreau sa ai o zi buna?
Ea pufni enervata la auzul raspunsului meu, dar a tacut.
Cand usile liftului se deschise, expir usurata. Pasesc in holul gol si cu pasi grabiti -mai nu fugeam- am iesit din bloc. Aerul proaspat imi lovi pielea. Nu-mi placea. Era mult prea rece.
Imi ridic privirea si ma uit la apus. Perfect. Desi noaptea era mereu mai frig, o iubeam. Linistea si obscuritatea noptii nu putea fi comporat cu absolut nimic. Ele doua convietuiau in armonie perfecta. Era magnific.
Nu ma grabeam sa ajung in parc. Oricum noaptea era sa ma prinda.
Incercam sa ocolesc baltile cu apa, insa nu prea avea rost. Ploaia se intetea, dar nu acordam importanta.
De cand sunt pe pamant, am devenit mai putin sensibila la frig. Mereu era frig aici. Asta poate pentru ca este toamna?
Si totusi, stau aici de o luna si tata nu a venit inca. Deja ma indoiam de amintirile mele, majoritatea devenind neclare. Incercam sa-mi amintesc numele tatalui meu, dar nici un rezultat. Oftez. Voiam in iad..
Ajungand in parc, lumina fusese inlocuita treptat de intuneric. Ploaia continua sa cada rapid, lovind cu bestialitate asfaltul. Picaturile de apa sareau.
Eram uda, dar nu aveam deloc interesul sa ma intorc acasa. Bretonul meu blond era lipit de frunte din cauza apei. Iar restul parului statea intins perfect drept pe spate. Curgeau siroaie de apa din el.
Geaca si pantalonii imi erau si ei uzi. Raceala apei imi patrunse pana in maduva oaselor.
Fara sa realizez, corpul meu incepuse sa tremure.
Ma plimbam incet cu pasi lenti prin parcul pustiu. Ma concentram asupra amintirilor din iad, neintelegand de ce nu-mi aduc aminte mai nimic.
Neatenta la drum, ma impiedic. Fac contact cu asfaltul rece si cu baltile de apa. Iau o gura destul de mare de apa, pe care o scuip.
Ma ridic usor in genunchi, dar totusi rezemandu-ma cu palmele de asfalt. Ma usturau genunchii si palmele, dar durerea era estompata de frig.
Incep sa tusesc si restul apei. Acum eram uda total.
Ma ridic in picioare usor, tremurand rau. Imi strang corpul cu bratele si imi musc buza. Trebuie sa plec inainte ca ploaia sa devina mai puternica, dar incapatanarea mea a stricat, ca de obicei, totul.
Imi dau parul ud din fata, incercand sa nu-mi atinga gatul. Asta imi mai trebuia.
Fac cativa pasi, dar o mana pe talie si alta pe umar ma oprise. Persoana care ma tinea ma intoarce brusc.
-Hei, papusa, ce cauti la ora asta singura pe strazi?
In fata mea se afla un barbat mult mai inalt ca mine. Pe chipul sau plin de taieturi si cicatrici, se puteau vedea o pereche de ochi intunecati si o barba nerasa. Inghit in sec, incercand sa scap de stransoare.
Barbatul tusi enervat, dar totusi mi-a dat drumul. Ma intorc rapid pe calcaie, voiam sa plec, dar in spatele meu era un barbat asemanator la chip cu celalalt.
-Nu vrei sa ne distram putin? Ma intreba primul barbat razand.
