Ma simteam atat de prost ca Richard facuse atat de multe pentru mine si eu nu facusem niciodata nimic. Ma gandisem ca o prajitura facuta de mine l-ar fi bucurat, dar cand m-am gandit la asta nu am luat in seama faptul ca sunt un esec in bucatarie. Oftez cand observ ca rezultatul nu era ceea ce voiam. Iar gustul..serios, chiar atat de oribila sunt?!
Ma prabusesc in scaun fix cand usa se deschise si aparuse Richard. Tinea in mana o punga. Intra in apartament, se intoarse si incuie usa. Cand se intoarse inapoi se bloca cand observase dezastrul din bucatarie pe care l-am facut.
-Ce faci? Ma intreba el confuz.
-Mai bine "Ce ai incercat sa faci". Ar fi un raspuns mai dragut..
El surase si se apropie de mine.
-Mhmm pare gustos..orice ar fi.
Imi pun mainile in san si il privesc dezamagita.
-Nu e...si e o prajitura. Stiu ca nu seamana.
-Oh. Nu e nimic!! Oricum pare gustos, spuse el si rupe o bucatica mica pe care o gusta.
Se stramba putin, dar continua sa zambeasca.
-As vrea sa mint ca e buna, dar nu sunt bun la mintit..spuse el intr-un tarziu.
Pufnesc amuzata si ma ridic de pe scaun.
-Am incercat sa-ti fac o surpiza..ma rog, nu a iesit chiar ce am vrut...spun eu usor suparata.
-De ce sa-mi faci o surpiza? Ma intreba in timp ce pune punga pe masa si se duse spre canapea unde isi arunca haina.
-Pentru ca tu esti un prieten atat de bun si ma ajuti mereu. Iar eu nu am facut niciodata ceva bun pentru tine.
Brunetul isi dadu ochii peste cap si isi puse mainile in san.
-Suntem prieteni, iar prietenii se ajuta, nu? Nu trebuie sa-mi multumesti, zice el si ma imbratisa.
Il imbratisez inapoi, iar el ma saruta pe frunte.
-Acum hai sa mancam, spune el si ma trage de mana pana la masa.
Imi trage scaunul si ma obliga sa ma asez.
-Ce sa mancam?
-Am luat mancare de la cafeneau de peste drum. Are o salata geniala, trebuie sa o gusti neaparat, spune el si scoase din punga doua cutii.
Deschide cutiile iar inauntru se afla cate o portie de salata, cate doua aripi de pui prajite si un suc natural de mere.
Imi ling buzele, iar Richard zambi. Se intoarse si lua doua farfurii pe care ulterior pune mancarea.
-De ce unii pot gati atat de bine, iar eu sunt un fail? Ma plang eu cand bag in gura salata.
Si chiar avea dreptate, salata era gustoasa. Aroma sa imi topea papilele gustative.
-Nu esti un fail, rase el.
-Chiar tu ai spus ca nu poti minti ca e buna~
-Ups, ranji brunetul.
Mai manca putin, apoi se ridica in cautarea telecomenzii. Cauta un film si dupa ce gasise ceva scurt si interesant, lasa telecomanda pe masa si continua sa manance.
Pe la jumatatea filmului, se facuse frig brusc. Luminile se stinsera, iar televizorul bazaia.
-Umm, Richard? Intreb speriata.
Ma cobor de pe scaun. Richard face acelasi lucru si se apropie de mine.
-Vin imediat, sopti el si se grabi spre alta camera.
Nu intelegeam ce se intampla si imi invarteam privirea prin camera. Frigul fusese inlocuit cu caldura brusc si eu inghit in sec. Televizorul se stinse. In camera se lasa intunericul. Intunericul pe care il iubeam atat de mult, dar care acum imi provoca fiori. Fac cativa pasi usori si ma uit timida prin camera.
O lumina aparuse in mijlocul camerei.
-Ce naiba- spun si ma apropii de luminita.
Lumina se marea brusc. Ma dau un metru in spate si incep sa tremur.
Un corp de om se forma in locul luminii. Parul scurt, coarnele inalte, ochii de un rosu aprins, hainele inchise la culoare, cicatricea de pe mana..el.
-Tata! Tip eu si ii sar in brate.
Fara sa observ, incep sa plang. El mai imbratisa inapoi si il aud cum expira usurat.
-In sfarsit! De ai sti cat de greu a fost sa te gasesc..spune tata mangaindu-ma pe fata.
Imi las capul pe umarul lui, incepand sa suspin.
-De ce nu ai venit mai repede..de ce? Spun eu tremurand usor.
-Tu nu ai plecat obisnuit. Te-ai teleportat intr-un corp omenesc. A fost extrem de dificil sa te gasesc.
Tata imi ridica fata si imi sterse lacrimiile si ma imbratisa.
-Plus ca sufletul tau nu este precum al unui diavol obisnuit. Tu esti conectata la pamant.
Clipesc des, privindu-l printre genele umede de lacrimi.
-Ai un corp uman aici. Tu..adica...e greu de explicat, spuse el si lua o gura de aer inainte sa continuie. Sufletul tau este impartit in doua fragmente. Pe pamant se afla jumatate, iar in iad cealalalta jumatate. Cand a murit sufletul tau de pe pamant, cel din iad a fost transferat aici.
-Cum adica a murit..? Adica? Intreb eu, stergandu-mi lacrimiile.
El ofta si zambi. Imi mangaie chipul si ma saruta dragastos pe frunte.
-De la supradoza, dar mai mult nu stiu. Nu am reusit sa ma informez prea mult, cum am aflat ca esti aici, am venit imediat.
Oftez usurata si il imbratisez din nou.
-Hai acasa, imi sopteste el usor.
Zambesc si aprob din cap.
Ma trezesc in iad. Iau o gura de aer si zambesc. Caldura insuportabila a iadului revine!
Imi plimb privirea si era asa cum il tin minte. Focul care ardea peste tot, casele diavolilor, suflete inghetate de oameni ici si colo. Perfect~.
-Syntaxia..spuse tata si imi puse mana pe umar.
Imi ridic privirea si zambesc. El imi raspunse cu un zambet inapoi.
-Tata, mi-a fost dor de iad. Este atat de perfect, soptesc ultima parte mai mult pentru mine.
-Si mie, spuse tata.
Ma intorc spre el confuza.
-Cum am aflat ca sufletul tau este pe pamant, mi-am petrecut timpul doar pe acolo. Rareori reveneam acasa.
-Si cum m-ai gasit? Imi ridic o spranceana, continuand sa privesc in gol.
-M-au ajutat alti demoni, spuse el.
Zambesc cand aud cuvantul "demon". Stiam ca tata uraste cuvantul "diavol", i-se pare mult prea rautacios.
Inchid ochii si iau o gura de aer.
-Tata..?
El se intoarse spre mine si zambi.
-Dar fiind pe pamant in alt corp, puteam sa-mi folosesc puterile? Puteam sa simt durere sau sa ma ranesc.
Tata isi ridica capul, gandindu-se.
-Doar sufletul tau era in corp, corpul era la fel.
Imi musc buza si aprob. Prea multe pentru o singura zi.
